Comentarii pe marginea unui comentariu

0
14

Așa cum am făcut și cu alte ocazii, se întâmplă să las câte un comentariu pe Facebook și îmi dau seama că foarte puțini oameni o să îl vadă și peste câteva luni o să fie aproape imposibil de găsit în feed-ul interminabil de conținut oferit de Facebook.

Am dat share la o postare a lui Claudiu Năsui și un fost coleg mi-a lăsat un comentariu foarte pertinent pentru care am scris un răspuns pe care vreau să îl las mai jos:

Îți mulțumesc pentru comentariu. Din păcate sunt foarte multe idei în postarea ta și îmi este imposibil să le adresez pe toate într-un comentariu pe facebook, dar putem discuta mai în detaliu data viitoare când ne întâlnim, dacă dorești.

Sunt totuși câteva idei la care aș vrea să ofer un comentariu, so here it goes:
– „daca firma ta da faliment ca sa iti platesti salariatul un trai cat mai aproape de decent… Pai poate nu ar fi trebuit sa existe firma ta in primul rand, ca e clar ca nu e un business cu viitor.”
O să fac un mic detour, dar cred că este relevant punctului ridicat de tine: bogația cuiva în sens economic nu are legătură cu cantitatea de bani pe care o persoană o deține, ci cu cantitatea de bunuri sau servicii pe care acea cantitate de bani o poate cumpăra. De exemplu, înainte de denominarea leului, salariile erau măsurate în (zeci de) milioane de lei. După ce s-au tăiat 4 zero-uri, salariile sunt măsurate în mii de lei. Dacă balanța de bunuri și servicii nu s-a modificat, atunci avuția unei persoane este identică, fie că este măsurată în milioane sau în mii de lei.

Singurul mod în care bogăția unei economii (și implicit a oamenilor care compun acea economie) crește este prin creșterea cantității de bunuri sau servicii disponibile pentru satisfacerea nevoilor oamenilor. Limitând oferta de bunuri și servicii oferite nu faci altceva decât să duci la un număr mai mic de nevoi satisfăcute, deci la o sărăcire.

– „Avand in vedere ca majoritatea fac evaziune fiscala si nu isi platesc angajatii 100% legal.”
Poate motivul pentru care firmele nu își plătesc angajații 100% legal e taxarea foarte mare a muncii. Ca să poată oferi un salariu de 4500 de lei net, firma suportă costuri de aproape 8000 lei (am rotunjit puțin, valoarea exactă este de 7865 lei, but my point still stands). Dar cine suportă taxele aferente salariilor? La o primă vedere ai zice că o parte e suportată de angajat (taxele angajatului) și o parte de angajator (taxele angajatorului). Până în urmă cu câțiva ani angajatorul plătea mult mai multe taxe, dar o parte dintre ele au fost mutate în sarcina angajatului, la angajator rămânând doar Contribuția asiguratorie pentru muncă de 2.25%.

Dar dacă analizăm din punct de vedere economic, atunci toate taxele sunt suportate de către angajat. Asta deoarece angajatorul face următorul calcul simplu: cât îmi produce angajatul respectiv venituri – cât mă costă (adică salariu complet, inclusiv contribuțiile angajatorului) să îl am angajat (pe lângă taxele aferente salariilor, trebuie să mai incluzi și toate costurile nemonetare impuse prin birocrație). Dacă rezultatul este pozitiv, atunci îl angajez. Dacă rezultatul acestei scăderi simple este negativ, atunci nu o să îl angajez.

– „Dar scaderea taxelor si a impozitelor nu e una dintre ele cand interprinderile, patronii si corporatiile isi umplu buzunarele cu profit record peste profit record”
Aici cred că faci o generalizare care cred că ar trebui analizată puțin. De acord, corporațiile își cresc profiturile de la an la an, dar acest lucru este datorat în mare parte statului, care prin intermediul birocrației și reglementărilor impune costuri pe care cei mici nu le pot suporta. Și de cele mai multe ori aceste reglementări sunt propuse fix de corporații, care pe de o parte mimează interesul pentru binele altora („Vai, trebuie să avem reglementări de X,Y,Z, pentru că e pentru binele angajaților), dar pe de altă parte beneficiază de o reducere a concurenței pentru că cei mici nu au economii de scară și sunt falimentați.

Sunt antreprenor din 2015 dar până acum nu am avut angajați, munca fiind prestată doar de mine și venitul scos sub formă de dividende din companie. Dacă m-aș fi angajat la propria firmă, chiar și pe salariul minim, ar fi trebuit să închid firma de mult, pentru că nu ar fi fost profitabilă. În cazul ăsta tu mi-ai argumenta că „poate nu ar trebui să existe firma, dacă nu poate plăti un angajat cu un salariu decent”, dar eu îți scot în evidență toți clienții mulțumiți pe care i-am avut și care au beneficiat de serviciile pe care eu le-am prestat, satisfăcându-și în acest fel nevoile pe care le aveau.

Salariile pot să fie scăzute în mod artificial prin birocrație și reglementări. Salariul este un preț, la fel ca orice alt preț din economie. Iar prețurile sunt influențate de cerere și ofertă. Cine cere forță de muncă? Angajatorii. Cine oferă forță de muncă? Angajații. Dacă limitezi artificial numărul de firme ce pot fi deschise (fie prin reglementări, fie prin condiții de îndeplinit pentru a putea deschide o afacere, fie prin hățișul birocratic pe care trebuie să îl navighezi ca să poți desfășura o activitate economică, vezi acest post pentru exemplificare: https://www.facebook.com/mihairazvan.moraru/posts/pfbid0856E5VzsniFQQy1kxS2QcED5Su6YqnW1fpb5ecrQAuxZsqyneBhhESjYHnUuYHXQl ), care este efectul asupra prețului muncii (bineînțeles analiza o faci ceteris paribus, adică ținând toate celelalte variabile nemodificate)? Păi scăzând cererea pentru forță de muncă, prețul acelui lucru va scădea. În speță, salariul va fi mai mic.

Dar efectul nu se manifestă doar pe partea cererii. Dacă cererea este mai mică, sunt mai puțin oameni angajați, ceea ce afectează și oferta de muncă, pentru că sunt mai mulți oameni în căutarea unui loc de muncă, deci oferta de forță de muncă este mai mare. Cu ofertă mai mare și cerere mai mică, ce se întâmplă cu prețul? În mod evident va scădea.

Pe lângă asta, concurența între angajatori este ceea ce face ca salariul să crească. De ce crezi că există salarii plătite peste nivelul salariului minim? Hai să îți ofer perspectiva unui angajator: am nevoie de un angajat. Eu ca angajator, vreau să îi dau cât mai puțin, dacă s-ar putea chiar să nu îi dau nimic. Dar dacă eu îi dau 1 leu/lună salariu, iar concurentul meu e dispus să îi dea 2 lei pe lună, angajatul se va duce la angajatorul care îi oferă un salariu mai mare (logic). Așa că eu sunt forțat să îi dau 3 lei/lună, dacă vreau să îl angajez eu. Iar concurentul îi oferă 4 lei. Și tot așa, până unul dintre angajatori ajunge să aibe rezultatul negativ la calculul pe care l-am menționat mai devreme, venit/angajat – cost/angajat.

Legat de crize, ele nu sunt o caracteristică inerentă pieței libere. Pot să argumentez că, în lipsa intervențiilor statului, nu ai avea aceste cicluri economice de boom/bust. Un foarte scurt articol (mai scurt ca acest comentariu) care cred eu că explică foarte simplu cauzele acestui ciclu de boom/bust

Cum ziceam la început, subiectul este foarte complex și aproape imposibil de dezbătut în formatul Facebook, dar aștept cu nerăbdare ocazia următoare în care putem discuta aceste lucruri face to face.

(am editat puțin textul față de ce e pe Facebook, pentru a fi mai ușor de citit)

Mircea Burdușa este un antreprenor pasionat de economie, dezvoltare personală și tehnologia blockchain. A început să scrie în 2013 cu speranța de a reuși să prezinte într-un mod simplu și ușor de înțeles probleme economice ce altfel par de nepătruns.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here