5 avantaje ale angajării neamurilor la stat

0
2139

Angajarea de neamuri la stat a fost percepută mult timp drept o incompatibilitate. Prin aceasta binele colectiv este sacrificat de dragul binelui individual. Angajez o persoană pentru că îmi este rudă, nu pentru că ar avea competența cerută de post. Cu toate acestea, există avantaje nete ale angajării unor rude la stat, avantaje mai puțin vizibile cu ochiul liber.

Familia este o valoare politică importantă. Angajarea unor neamuri la stat este o formă de respect pentru această valoare tradițională, valoare care apare explicit și în programele politice ale unor partide.

Un climat de muncă familiar crește productivitatea. Sunt mult mai productiv într-un colectiv cu figuri familiare, într-un climat de încredere și unde capitalul social este ridicat, decât într-unul cu necunoscuți.

Angajarea neamurilor scade corupția. O rudă va fi mai puțin tentată să mă înșele decât un necunoscut.

Dacă învățăturile geneticii sunt corecte, ruda unui angajat bun la stat va fi un alt angajat bun. Angajarea neamurilor prezervă valoarea.

Nu în ultimul rând, angajarea neamurilor scade costurile de teambuilding, salariații cunoscându-se deja unii cu alții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.