Dreptate și eficiență în promovarea libertarianismului

0
12

Ce promovează mai bine libertarianismul, dreptatea sau eficiența? Argumentul pentru dreptate va insista pe drepturi și așa se întâmplă în susținerea principiul non-agresiunii, care spune că e greșit să inițiezi violența asupra unor inocenți, asupra unor non-agresori. Libertarianismul e mai drept decât socialismul, ultimul fiind un sistem agresiv. Argumentul de eficiență va insista pe satisfacerea mai bună a preferințelor prin piață decât prin stat, pe consecințele practice. Libertarianismul e mai eficient decât etatismul. Un hypermarket e mai eficient decât o alimentară comunistă. Piața oferă servicii mai bune și mai ieftine decât statul indiferent de bunul sau serviciul avut în vedere. Cine spune că salariul minim încalcă dreptul la libertate al muncitorului aduce un argument de drepturi. Cine spune că un salariu minim peste salariul pieței produce șomaj, argumentează economic.

Prioritatea motivației este o intrigă asupra căreia libertarienii nu cad mereu de acord. Pentru Rothbard prioritară e motivația dreptății, pentru David Friedman cea economică, practică. Rothbard inventariază în capitolul „De ce să fii libertarian?” din cartea „Egalitarismul ca revoltă împotriva naturii” 3 motivații pentru libertarianism: estetică, economică și de drepturi sau etică și crede că ultima este cea mai potrivită pentru alimentarea unei mișcări libertariene. Mesajele economice nu inspiră, crede Rothbard. Terenul ferm pe care se construiește o mișcare este pasiunea pentru dreptate. Vedem acest lucru urmărind orice mișcare radicală. Oamenii care se alătură unui crez minoritar radical cum este libertarianismul nu sunt motivați de câștigul personal (oportunitățile financiare fiind inexistente) sau de îmbunătățirea condițiilor economice generale, ci de dreptate. Nici motivația estetică nu este suficientă. Aici contează raportarea pur intelectuală la libertarianism, la un sistem filosofic interesant, cool, fără intenția de a schimba lumea.

Întrebarea privind prioritatea motivației este valabilă în general pentru ideologii, nu doar pentru libertarianism. De ce sunt oamenii atrași de social-democrație, de conservatorism etc.? De dreptate sau de consecințele economice, practice? În polemica dintre conservatorism și socialism, conservatorismul a insistat pe lipsa de practicabilitate a socialismului, socialismul pe o lume mai dreaptă, crede Rothbard. În opinia sa, dreapta a făcut greșeala să conceadă stângii bunele intenții și idealul, mutare perdantă pe termen lung, oamenii fiind mai sensibili la argumentele de dreptate decât la cele economice.

Prin contrast, apelând la experiența personală, David Friedman spune că argumentele practice conving mai bine decât cele legate de drepturi. Pentru Friedman ar trebui să ne concentrăm pe ce vor oamenii, nu pe ce trebuie să vrea. De exemplu, oamenii vor servicii de apărare mai bune și ne întrebăm ce instituții fac acest lucru. Înțeleg că o piață a serviciilor de apărare răspunde mai bine preferințelor de apărare, că niște tribunale private sunt mai bune decât niște tribunale de stat. Și așa se convertesc la anarhocapitalism. Pentru Friedman un socialist nu mai vrea socialismul dacă înțelege ce rezultă din adoptarea lui, dacă se familiarizează cu consecințele ideologiei sale favorite. Într-adevăr, divergențele ideologice sunt și pe legături cauzale, sunt și economice, nu doar de valori. Așa se întâmplă când auzi că o piață complet privată va aduce haos, nu vom mai avea drumuri iar săracii vor muri pe stradă. Criticii libertarianismului sunt sceptici că piața poate oferi aceste servicii. Lumea nu crede că o privatizare a armatei va produce servicii de apărare militare mai bune. O poziție utilitaristă are și Mises. Pentru acesta tensiunea socialism / liberalism apare la nivelul mijloacelor, nu al scopurilor. De exemplu, și socialiștii, și liberalii, vor la modul cel mai general să ajute săracii. Diferența apare însă la nivelul mijloacelor. Liberalii cred că ajutăm săracii prin respectarea proprietății private, socialiștii prin încălcarea ei, prin politici redistributive. Sau în genere oamenii vor bunuri și servicii și capitalismul le oferă aceste bunuri și servicii, spre deosebire de comunism. Capitalismul livrează bunurile, socialismul nu, spune Mises. E de precizat că într-o perspectivă utilitaristă nici măcar nu se poate face distincția între drepturi și consecințe economice. Drepturile sunt drepte pentru că au consecințe bune.

Despre practicabilitate se poate vorbi în două sensuri. În unul avem în vedere practicabilitatea relațiilor cauzale, economice. Aici o teorie practică este una care funcționează. Iar pentru a funcționa trebuie să fie adevărată. O teorie nu poate funcționa dacă este falsă așa cum un pod nu rezistă dacă ecuațiile pe baza căruia e construit sunt false. Pentru Rothbard adevărul și practicabilitatea unei teorii merg împreună. Libertarianismul este practic în sensul că piața răspunde mai bine unor preferințe decât un monopol iar socialismul nu este, fiind fals. Piața livrează, statul nu. Un alt sens al practicabilității vizează însă probabilitatea implementării. Din acest punct de vedere libertarianismul nu este practic pentru că nu va fi aplicat prea curând, socialismul (în forma sa intervenționistă, non-totalitară) este, fiind status quo-ul, sistemul economic existent, în vigoare. Implementarea libertarianismului nu este practică, deși consecințele sale sunt.

Persoana receptivă la practic, realistă, nu va adera la libertarianism, sistemul nefiind implementabil în viitorul apropiat. Omul practic va avea o preferință ridicată de timp, vrea rezultate imediate, chiar dacă va concede practicabilitatea relațiilor cauzale libertariene, cum ar fi că piața oferă apărare mai bună decât statul. O explicație a finanțării reduse libertarianismului de către oamenii de afaceri stă tocmai în această lipsă de practicabilitate, în implementarea improbabilă a sistemului în viitorul apropiat. Cei care susțin mișcarea o fac din rațiuni de dreptate. Lumea este o confruntare între bine și rău în care libertarianismul e de partea binelui și etatismul de partea răului.

La stadiul de acum libertarianismul nu este avantajos economic. Cineva nu are decât de pierdut din promovarea libertarianismului. Acesta își poate îmbunătăți mai bine situația materială printr-un job în administrație (sau într-un consiliu de administrație), în mediul academic sau într-un ONG de stat. Statul oferă acum avantaje celor cu joburi bune la stat sau care trăiesc din afaceri cu statul. Motivația economică personală este firavă în cazul unei ideologii minoritare, libertarianism sau altceva, banii fiind asociați cu ideile oficiale. Acesta poate fi un motiv pentru care cărturarii nu se înghesuie în promovarea unor ideologii minoritare, mai cu seamă a uneia care le taie privilegiile. De aici și atracția lor pentru socialism. Acesta le oferă un job stabil, sigur, prin comparație cu incertitudinea de pe piață. Oportunitățile pentru intelectuali nu sunt prea mari nici într-o lume libertariană, oamenii fiind puțin interesați de chestiuni intelectuale, spune Rothbard în Manifestul libertarian.

Dacă urmărim experiența organizațiilor libertariene pare să aibă dreptate Rothbard. De exemplu, Mises Institute este un succes, Lew Rockwell creând o mișcare libertariană internațională din nimic. David Friedman nu a creat ceva similar în jurul lui. Observația e valabilă și pentru CATO, care insistă pe aspecte economice legate de politici publice. Miza criticii de tip CATO nu e că statul e rău, ci că intervenția statului nu produce consecințele economice dorite. CATO nu e prezent ca Institutul Mises în atmosfera libertariană de pe internet: podcasturi, bloguri, rețele sociale etc.

Prioritatea dreptății se vede și în alte contexte, nu doar în debutul unei ideologii sau în viața politică americană. Dacă ne gândim la Revoluția Română, motivația tinerilor protestatari nu a fost creșterea accesului la blugi și Pepsi, ci înlăturarea unui sistem nedrept, comunismul. Cineva nu-și riscă viața pentru câteva sticle de Pepsi.

Argumentul pentru abolirea sclaviei a fost că este nedrept ca un om să fie deținut de alt om, că oamenii au dreptul la libertate și nu trebuie tratați ca niște animale, nu că prin eliberarea sclavilor se îmbunătățesc condițiile economice generale și sporește creșterea economică cu un anume procent pentru că munca voluntară este mai productivă decât munca forțată. Sau cineva a fost împotriva sclaviei chiar dacă abolirea ei părea puțin probabilă în viitorul apropiat.

Aceasta nu înseamnă că motivația dreptății e mereu prioritară și nici Rothbard nu spune acest lucru. Cineva poate fi interesat doar de banii care vin din afacerile cu statul indiferent că ei vin via democrați, sau via republicani, de la stânga sau de la dreapta. La o ideologie dominantă, cum e și social-democrația actuală, stimulentele sunt amestecate și e mai greu să spui despre cutare persoană că e mai motivată de ideologie decât de bani. Poate că mulți care promovează socialismele europene n-ar mai face-o dacă n-ar mai primi sume însemnate de bani de la stat, socialismul nu e decât o interfață moralistă, o mască pentru interese financiare, o raționalizare a unor interese egoiste. Rothbard e conștient de acest lucru, motiv pentru care crede că persoanele care trăiesc din relația privilegiată cu statul cum ar fi politicienii, bugetarii în genere, sau corporațiile subvenționate nu vor fi receptive la mesajul libertarian. Însă nu toți oamenii câștigă mult din relația cu statul. Să ne gândim la natura unei afaceri cu statul unde scopul este integrarea beneficiilor și dispersarea costurilor. Marii beneficiari ai banilor de la stat sunt o minoritate. Și chiar și acolo unde motivația financiară e prioritară există niște limite de rupere. Inclusiv privilegiații banilor publici de acum ar fi reticenți să accepte nazismul sau comunismul chiar dacă ar avea beneficii economice mai mari în astfel de sisteme. Prioritatea economicului poate exista și în situațiile limită. Acolo oamenii pot ceda dacă sunt confruntați cu alegerea între dreptate și a muri de foame.

Dacă observația lui Rothbard este corectă, idealismul a fost mai practic, mai pragmatic decât pragmatismul, având în vedere că socialismul în forma sa intervenționistă, non-totalitară e sistemul politic dominant în lume, inclusiv în vest. Socialismul e greu de dislocat pe partea de dreptate și aici se duce lupta. Chiar dacă un socialist ar concede avantajele pieței libere acesta va dori pe mai departe ajutorarea săracilor prin stat pentru că așa e drept, așa se oferă săracilor mai multe șanse. Pentru a triumfa asupra socialismului, viziunea de dreptate socialistă trebuie înlocuită cu viziunea libertariană asupra dreptății. Doar prin această dislocare se trece la libertarianism. Aici greșeala liberalilor a fost să insiste disproporționat pe argumentele economice, faptul că au fost buni economiști fiind un accident istoric. Însă între o chestie contabilă și un ideal de dreptate oamenii vor alege, în general, idealul de dreptate. Aceștia fie nu văd un conflict între ajutorarea săracilor și creșterea economică, fie îl văd, dar preferă ajutorarea săracilor cu sacrificarea creșterii economice și apel la coerciție. Apoi trebuie să ținem cont că social-democrația, spre deosebire de comunism, este suficient de robustă economic pentru ca lumea să nu moară de foame. De aceea vor fi mai puțin motivați de argumentele economice relativ la cele de dreptate.

Dacă oamenii acceptă toxicitatea statului, percepându-l ca pe o organizație mafiotă, și taxele ca taxe de protecție și muncă forțată, devin mai receptivi și la relațiile cauzale, la soluțiile economice privind drumurile și tribunalele private, la ideea de abolire a statului. Nu se vor mai bloca la întrebarea „Cine va construi drumurile?”, așa cum la abolirea sclaviei nu s-au blocat la „Cine va culege bumbacul?”.

Publicat inițial pe mises.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.