Am văzut pe Facebook o postare a unui amic în care punea problema creșterii spectaculoase a prețurilor la măștile chirurgicale, pe fondul epidemiei (sau pandemiei?) cu coronavirus. Trec peste discuția despre eficiența acestor măști în prevenirea infecției cu virusul respectiv (am auzit opiniii pertinente că este mai importantă igiena decât masca respectivă). Ce se întreba, pe bună dreptate, amicul ăsta al meu este „cum ajungem să știm cât ar trebui să coste ceva, fie că e vorba despre o mască ori cafea de specialitate. Dăm cu banul? Ghicim în măruntaie de găină? Ne rugăm la zeul Mercur să ne dea suma într-un vis?”. Așa că m-am gândit să încerc să ofer un răspuns:
Modul de formare a prețurilor este unul din cele mai mari mistere ale economiei, pentru cei mai mulți oameni. Bunul simț și common knowledge spune că prețul se formează ca sumă dintre costul de producție și un adaos „de bun simț”. Dacă asta ar fi adevărat, nicio firmă nu ar mai da faliment. Când le cresc costurile de producție, trebuie doar să crească și ei prețurile la rândul lor ca să își mențină marja și gata, au scăpat de faliment.
Cu toate acestea, hai să privim dincolo de aparențe și să ne întrebăm: dacă un antreprenor ar fi putut să crească prețurile, de ce nu a făcut-o înainte să îi crească costurile, ca să își mărească profitul? Cu toții știm că patronii vor să facă cât mai mult profit.
Adevărul e că antreprenorii întotdeauna vând la cel mai mare preț pe care sunt dispuși consumatorii să îl achite. Dacă la un moment dat oamenii încep să liciteze în sus prețurile pentru un bun (să spunem măști chirurgicale), asta înseamnă că ceva în ecuația cerere-ofertă s-a schimbat. Hai să analizăm situația de acum: oferta de măști chirurgicale nu a suferit schimbări majore, în schimb cererea a suferit o creștere dramatică.
Drept urmare, oamenii sunt dispuși să dea mai mulți bani pentru măști chirurgicale decât erau dispuși să dea înainte. Iar antreprenorii care caută întotdeauna să mărească prețul la care își vând produsele și serviciile sesizează această creștere a cererii și încep să crească prețurile.
Dar pe lângă lăcomia caracteristică pentru care sunt acuzați, că vor să exploateze pe bieții consumatori care nu au alternative și trebuie să își ia de la gură ca să poată să își permită noile prețuri, creșterea prețurilor are și un efect social foarte benefic. Prețurile ridicate (și profiturile ridicate) transmit antreprenorilor informație legată de structura cererii pe care o au consumatorii. Faptul că au crescut foarte mult prețurile și profiturile la măști chirurgicale (iar în lipsa emisiunii de monedă făcută de banca centrală) și au scăzut la alte produse (doar oamenii au trebuit să își ia de la gură ca să cumpere măști chirurgicale) înseamnă că antreprenorii trebuie să plece din acele industrii în care sunt mai puțini profitabili și să înceapă să producă și ei măști chirurgicale, astfel încât să poată acapara o parte din profiturile imense generate de schimbarea structurii cererii.
Ce s-ar întâmpla dacă prețurile ar fi ținute jos în mod artificial (pentru că așa impune guvernul, de exemplu)? Păi ar apărea penuria. Lucrurile căutate ar dispărea foarte repede iar oferta nu ar suferi schimbări importante, pentru că nu e nimic care să îi atragă pe antreprenori să producă mai multe măști chirurgicale. De ce să renunțe la profitul pe care îl au deja în aria în care s-au specializat ca să înceapă să facă măști? Plus că e posibil ca cererea crescută să fie temporară, până apucă el să își creeze structura de producție, să angajeze oameni, să cumpere materii prime etc. cererea pentru măști chirurgicale să revină la nivelul anterior epidemiei.
Hai să vedem ce se întâmplă dacă oferta nu crește, dar prețurile o să crească? Asta îi ajută fix pe cei care au cea mai mare nevoie de acele bunuri (măști chirurgicale, în exemplu nostru). Pentru că la prețul „obișnuit”, pre-epidemie, aproape oricine își permite să își cumpere câteva măști, „să fie”. Dar dacă prețul crește „exagerat” de mult, atunci cei care înainte ar fi cumpărat doar „ca să fie” nu o să mai facă achiziția, lăsând stocul existent la dispoziția celor care au nevoie cu adevărat de aceste măști. Adică la dispoziția celor pentru care lipsa măștii chirurgicale ar implica un cost mult mai mare decât cel monetar al lor.
Ce înțelegem din asta: prețul nu se formează ca urmare a adăugării adaosului comercial la costul de producție. Din contră, prețul de vânzare al unui produs este cel care stabilește care sunt costurile. Dacă antreprenorul nu găsește o metodă să scadă costurile astfel încât să rămână și cu un adaos comercial, nu se va mai apuca de afacere (sau o va închide). Iar scăderea cererii pentru acei factori de producție va pune, la rândul ei, presiune pe prețurile acestor factori, care vor trebui să scadă.
Istoria ne demonstrează cu prisosință un lucru: de fiecare dată când a fost încercat controlul prețurilor, fie că vorbim de chirii (vezi Cluj, Berlin etc), de mercurialul din piață (pe vremea comunismului) sau de plafoanele la medicamente (care fac ca multe medicamente să nu se găsească pe piață, deși oamenii ar da cu mult mai mult decât prețul impus prin legislație) efectul a fost unul singur, și anume penuria. Cei mai săraci au fost întotdeauna cei care au suferit cel mai mult, pentru că cei bogați mereu au găsit metode de a face rost de bunurile respective, fie pe sub mână, fie din alte părți.
Ma iertati, dar nu as zice ca mastile ar fi un exemplu prea fericit prin care sa se ilustreze mecanismul de formare a preturilor si asta are legatura exact cu „discuția despre eficiența acestor măști în prevenirea infecției cu virusul respectiv”. Pentru ca ele au devenit obligatorii prin interventia statului si nu pentru ca oamenii, consumatorii sunt convinsi de utilitatea folosirii lor.
Ei sunt nevoiti sa cumpere masti si pentru ca exista riscul de a fi amendati si astfel de a fi nevoiti sa-si rupa mult mai mult de la gura. Daca statul doar ar fi recomandat folosirea mastii aratand doar beneficiile lor extraordinare in combaterea bolii iar oamenii sa ia decizia conform interesului propriu, as mai fi spus ca pretul s-ar fi format oarecum corect desi si asta e o interventie pentru favorizarea acestui produs in detrimentul altora.
M-a facut sa zambesc declaratia d-lui Prim Ministru cand a fost intrebat daca pretul mastilor va fi plafomat. A raspuns ca nu poate accepta asa ceva ca liberal in primul rand fiindca asta inseamna o interventie in piata care ar crea penurie si dezechilibre. Ceea ce e corect, dar ar fi trebuit sa vina si intrebarea daca obligativitatea purtarii mastii nu e si ea o interventie in piata care poate genera altfel de dezechilibre.
Salut, Florin,
Mulțumesc pentru comentariu. Sunt de acord cu tine, dar vreau să menționez că articolul a fost scris la începutul anului trecut, mult înainte ca statele să impună obligativitatea purtării măștilor.