Acum ceva timp am distribuit pe Facebook un link către un articol al lui Benjamin Powell de pe site-ul FEE. Acesta argumenta că schimbul liber între națiuni este o activitate mutual avantajoasă și cei care argumentează că o economie suferă de pe urma importurilor și se dezvoltă doar exportând sunt într-o eroare. Sunt lucruri de bază ce ar trebui învățate la economie, atât în liceu cât și în facultate, dar din păcate nu cred că acest lucru se întâmplă.
Au fost câteva comentarii la acest post și aș vrea să le reiau aici pentru a fi mai ușor de găsit pe viitor.
Jon Grieg: „Exact. Si ar mai trebui sa inteleaga ca absenta exporturilor este devastatoare.”
Eu: „Nu neapărat. În mod normal importurile sunt plătite prin exporturi, dar nu este imperios necesar. Se poate ca cel care exportă către tine (ca tu să faci importuri) să te crediteze și să nu fii nevoit să exporți către el.”
J.G.: „Copilareste vorbind, sunt doua economii. Cea interna – servicii si produse de baza, in care Ro ar fi putut fi relativ autonoma. Si cea externa, unde cumparaturile trebuie eventual platite vanzand altceva. Altfel, mai ales in cazul unei tari cu oameni innebuniti dupa Mertane, Audi-uri, Range Rovers, etc, etc… dupa un timp vin unii care-ti iau terenurile, iti taie padurile, etc, etc. Cand tu nu produci mai nimic exportabil, vei fi nevoit sa vinzi pe nimica toata lucruri care pot fi vandute doar o singura data.”
Eu: „And that it’s every person’s decision to make. Dacă unii oameni preferă să își vândă activele ca să cumpere bunuri din import, e alegerea lor și nu poți să îi pui o etichetă de bine sau rău. Terenurile și pădurile nu sunt „ale noastre”, sunt (sau ar trebui să fie) ale unor indivizi și ei trebuie să fie liberi să aleagă cum vor să și le achiziționeze.
Separația asta import/export relativ la granițele unei țări este absolut arbitrară. La fel am putea discuta despre import/export și între diferite județe ale țării, sau între diferite orașe ale unui județ sau chiar între cartiere ale aceluiași oraș.”
J.G.: „Bine. Sigur ca, in mod normal, n-ar trebui sa existe granite si vamesi. Vin din America si stiu. Cu cat mai mare populatia unui loc fara frontiere, cu atat mai bine. Din pacate frontiere inca exista. De asemenea sa-ti vinzi resursele prime nu-i o idee buna, indiferent daca esti un sat / oras / tara. Ca pe urma… Rezultatele deja se vad.”
Eu: „Corect, nu ar trebui să existe granițe, dar nu acesta era argumentul meu. Argumentul era că aceste granițe nu schimbă cu aproape nimic realitatea economică (doar cresc costurile de tranzacționare).
„Nu e o idee bună să îți vinzi resursele prime” este o judecată de valoare. Adică este o preferință subiectivă care nu ar trebui generalizată la toată lumea. Dacă toți ar fi de aceeași părere, nu s-ar mai exploata nimic și ne-am întoarce în epoca vântorilor-culegători.”
Un alt interlocutor intervine în discuție și spune:
Emil Perhinschi: „nu importurile normale distrug locurile de munca, importurile subventionate la sursa mai mult decat e pretul cu care se vand in Romania, alea chiar distrug locurile de munca”
Eu: „Și dacă sunt subvenționate la sursă ce? Nu crezi că noi am beneficia dacă alții își taxează proprii cetățeni ca să exporte către noi lucruri mai ieftine decât am produce noi?
Presupunem prin absurd că statul chinez subvenționează atât de mult propria industrie încât noi ajungem să importăm chestiile de la ei la preț zero. Este evident că noi nu putem să fim competitivi cu un asemenea preț. Dar este acest lucru ceva rău? Eu zic că nu. Foarte bine că ei subvenționează, noi ne permite să ne creștem standardul de viață consumând bunuri și servicii la prețuri mai mici decât ar fi fost altfel.”
În aceeași discuție cred că trebuie introdusă și distincția pe care o face Cristian Păun între cele trei tipuri de antreprenori: antreprenorul real, autentic, care produce pentru piață; antreprenorul politic, care folosește forța statului să extragă resurse de la antreprenorii reali care să fie redistribuite prin subvenții către antreprenorii politici; și antreprenorii monetari, care folosesc tiparniță (sau expansiunea creditului) pentru a face profituri, fără să ofere ceva la schimb celorlalți participanți la piață.
