Argumentul etic împotriva carantinei obligatorii e destul de clar. Oamenii au dreptul la libertate. Singurele situații în care pot limita libertatea cuiva este dacă este infectat sau dacă am indicii serioase că este infectat, fiind astfel o amenințare directă, iminentă pentru ceilalți, adică situații de tipul legitimei apărări. Altfel nu. În punerea în carantină a persoanelor sănătoase nu avem astfel de situații.
Cât privește argumentul economic, să lăsăm deoparte situația în care un sistem sanitar privat și unul privat de poliție ar fi contribuit mai bine la aplatizarea curbei, limitând discuția exclusiv la carantina obligatorie versus absența ei. Nu are carantina obligatorie rezultate mai bune relativ la cea voluntară? Dacă am fi avut o carantină voluntară, e ușor de admis că existau un număr suficient de cetățeni iresponsabili care să ducă la răspândirea virusului. Coerciția a făcut diferența, a dispersat lumea, a aplatizat curba. Toată lumea vrea aplatizarea curbei, inclusiv cei care se opun carantinei obligatorii. Nimeni nu vrea să moară oameni. Ca atare, carantina obligatorie este superioară economic, satisface mai bine niște preferințe, are rezultate mai bune decât carantina voluntară. Argumentul pare constrângător, decisiv. Sau nu?
Să luăm acțiunea cuiva care merge la biserică în vremea unei epidemii pentru a lua lumină. Această persoană își asumă infectarea cu virusul, își asumă acest risc. Demonstrează prin această acțiune că are un scop mai important decât să fie sănătos și implicit decât aplatizarea curbei? Da. Însă o astfel de valorizare nu apare doar în situații de posibil martiraj sau de tipul timpului rugului aprins. La fel se întâmplă și cu cel care merge la hypermarket. Preferința de a nu muri de foame este mai importantă decât cea de a evita infectarea, decât aplatizarea curbei. Aplatizarea curbei nu ocupă întotdeauna primul loc pe scara noastră de preferințe. Iar dacă preferăm aplatizarea curbei relativ la mersul la biserică, carantina voluntară îmi oferă opțiunea să nu merg, să stau acasă. Sunt exemple care arată cum carantina voluntară este superioară celei obligatorii. Răspunsul ține de subiectivitatea preferințelor.
Când interzic acțiunea de a merge la biserică prin definiție nu știu ce ar fi preferat omul cu pricina. Contează doar preferința coercitivă a agresorului, aplatizarea curbei. Îi știu preferințele numai atunci când îl las să acționeze liber. Așa văd dacă preferă beneficiile spirituale celor de sănătate, dacă merge la biserică sau stă acasă.
Da, dar nu satisface coerciția preferințele din viitor? Așa poate fi situația cuiva care merge la biserică, ia virusul și regretă acțiunea trecută. Nu arată aceasta că binele cu forța ar fi fost bun? În caz de eroare o carantină obligatorie satisface mai bine preferințele lui viitoare, chiar dacă le încalcă pe cele prezente. Acesta e cel mai greu caz pentru un liberal și el se aplică și la situațiile de tip nanny state legate de fumat, alcool etc. Situația seamănă cu cea în care forțez pe cineva să ia un medicament care până la urmă e de acord cu medicamentul. Nu e bine în genere să restrâng libertatea cuiva pentru binele lui? Răspunsul este nu. Aveam opțiunea să nu merg la biserică și în carantina voluntară așa cum am posibilitatea să mă las de fumat. Rămâne la latitudinea victimei dacă dă în judecată sau nu agresorul pentru că acum evaluează medicamentul ca bun, adică își modifică preferințele față de situația coercitivă inițială. Important este că o carantina coercitivă îmi oferă doar posibilitatea să stau acasă în timp ce una voluntară îmi oferă ambele opțiuni.
Un defect al pieței libere e totuși că nu satisface preferințele coercitive, al celor care susțin interzicerea mersului altora la biserică. Și aceasta e o regulă generală. De exemplu, dacă o majoritate decide exterminarea unei minorități, acțiunea este incompatibilă cu piața liberă pentru că ar încălca principiul non-agresiunii. Mai trebuie spus și că o carantina obligatorie este obligatorie doar pentru cei care nu sunt de acord cu ea, care acum sunt o minoritate. Însă pentru fanii ei nu este coercitivă, ci este o obligație contractată voluntar. E ca și cum aș trece la adventiști și așa ader voluntar la regula că nu consum carne de porc sau cum aș adera la regulile unui club. Nedreptatea apare atunci când impun această regulă celor care nu sunt de acord cu ea, de exemplu, dacă aș interzice ortodocșilor să consume carne de porc.
Așadar carantina voluntară e superioară celei obligatorii nu doar etic, ci și economic. Preferințele și intensitatea lor se demonstrează în acțiuni. Pentru o persoană care stă într-o vilă și reproșează isteric semenilor săi că nu se distanțează social suficient sau autorităților că nu intervin mai mult și nu-și vinde vila pentru a dona banii cauzei aplatizării curbei, scopul păstrării vilei este mai important decât cel al aplatizării curbei.
Pledoaria articolului pentru carantina voluntară nu văd cum răspunde argumentului pentru carantina obligatorie care apare în prima parte a articolului: „Dacă am fi avut o carantină voluntară, e ușor de admis că existau un număr suficient de cetățeni iresponsabili care să ducă la răspândirea virusului. Coerciția a făcut diferența, a dispersat lumea, a aplatizat curba”. Dacă admitem asta, şi mai admitem observaţia, care nu e sigură 100% dar pentru care există o probabilitate destul de mare, că virusul se transmite şi de la asimptomatici, putem raţiona în felul următor: dacă îi lăsăm pe cei care îşi asumă un risc să se îmbolnăvească şi să transmită mult mai mult boala, se poate ajunge ca un număr mare de pacienţi să nu poată fi trataţi în spitale şi să moară din cauza absenţei tratamentului în terapie intensivă (un procent important din cei de la terapie intensivă supravieţuiesc). Iar printre aceşti morţi se pot găsi şi persoane care nu şi-au asumat, prin alegerea voluntară pe care o susţine articolul, acest risc. Dreptul acestora la viaţă cântăreşte mai mult decât alegerea liberă a lui x de a se plimba într-un parc aglomerat sau a participa la slujba de înviere.
Discutia porneste de la presmisa falsa ca masurile de distantare sociala: „stai acasa”, „poarta masca”, „pastreaza distanta de 2 m” sunt si eficiente in aplatizarea curbei sau in combaterea bolii, ceea ce nu a fost demonstrat de nicio experienta anterioara sau de vreo cercetare stiintifica repetibila si confirmabila.
Masurile au fost criticate de zeci de epidemiologi si biostatisticieni (Witkowski, Ioannidis, Levitt, Bachkdi, Katz etc.) ca fiind absurde, inutile, fara precedent, disproportionate.
Masurile sunt anti-stiintifice pentru ca pornesc de la o intelegere puerila asupra virusurilor ca inamici absoluti ai omului, fara a lua in consideratie existenta unei simbioze intre corpurile noastre si virusurile si bacteriile „bune”, care actioneaza ca un zid de protectie imunologica si care, de fapt, mentin, consolideaza si dezvolta sistemul imunitar (in corpul nostru sunt mai multe bacterii si virusuri decat celule proprii).
Masurile au protejat sistemul medical (fenomenul spitale goale) si au omorat oameni bolnavi de alte boli decat COVID-19 care nu au fost tratati la timp sau le-a agravat starea de sanatate.
Masurile au impiedicat persoanele nevulnerabile, persoane sub 65 de ani si sanatoase, (pentru care riscul de suferi vatamari grave sau deces era mai mic decat de a muri intr-un accident rutier) sa dobandeasca imunitate colectiva naturala (herd immunity), deci un beneficiu natural automat pentru sanatatea lor, desi acestea reprezentau marea majoritate a populatiei.
Masurile au distrus sute de mii de afaceri mici si mijlocii din America de Nord si Europa, a creat zeci de milioane de someri, a afectat economia intr-un fel in care vor avea de suferit milioane de saraci din intreaga lume pentru ani de zile de acum inainte, cei care deja traiau la limita subzistentei, distrugand acea infrastructura economica pe care se bazeaza sistemele medicale. Pauperizarea societatilor creeaza premisele mizeriei sociale si economice care de obicei reprezinta teren prielnic pentru sanatate precara si cresterea mortalitatii. Falsa dilema „bani vs viata” este de fapt dilema „viata vs viata”pentru ca economia este viata intrucat contine ingredientele de baza ale vietii civilizate care a dus la scaderea mortalitatii si cresterea sperantei de viata in secolul XX.
De altfel, argumentul major pentru masuri in intreaga lume nu a fost acela ca va salva vieti (a incerca sa opresti raspandirea unei epidemii este ca si cum ai incerca sa prinzi vantul cu mainile; o epidemie se terminca atunci cand suficient de multi oameni se infecteaza sai capata imunitate naturala, iar virusul isi pierde din putere – desi, in concret, nu se stie exact, stiintific, de ce o epidemie se epuizeaza), ci ca „va aplatiza curba” pana cand se va crea un vaccin si ca va da timp personalului medical sa trateze toti bolnavii.
Chiar daca am accepta teza eficientei masurilor in aplatizarea curbei, si am accepta ca unii oameni ar fi murit din cauza absentei unor interventii medicale (desi nu este clar care interventii medicale ar fi avut eficienta, dat fiind ca nu exista unanimitate in ce priveste tratamentul indicat si ca 85-90% din cei care au fost pusi pe ventilatoare au murit oricum in majoritatea spitalelor din lume in care au fost tratati pentru COVID-19), este etic sa pui in balanta vietile acelor oameni care ar fi murit dar si vietile oamenilor care vor muri in viitor din cauza distrugerii economiei sau a celor care nu au fost tratati din cauza limitarii accesului la servicii medicale in perioada starii de urgenta?
Cred ca o idee fundamentala pe care a incercat autorul sa o expuna este aceea ca, si in situatia in care masurile ar fi eficiente, acestea comporta niste efecte secundare negative care, de fapt, constituie riscuri. Cu alte cuvinte, nu exista actiuni fara riscuri! Chiar si cei care au imbratisat sau inca imbratiseaza masurile luate ar trebui, cel putin, sa constientizeze si riscurile acestora, nu doar beneficiile. Or, in MSM (mainstream media) nu a existat cu adevarat o dezbatere despre riscurile sau eficienta masurilor, a fost tabu sa dezbati asa ceva sau chiar pasibil de cenzura.
In esenta, cred ca conflictul dintre cei pro si anti-masuri este si un conflict de valori, libertate vs securitate.
Ai învîrtit cuvintele și n-ai spus nimic concludent.