În mijlocul atâtor erori logice repetate parcă la nesfârșit în domeniul economiei, poate fi de ajutor să ne întoarcem la câteva dintre legile fundamentale ale economiei. Aici sunt zece care ar trebui repetate mereu.
-
Producția precede consumul
Deși este evident că, pentru a putea consuma ceva, acel ceva trebuie mai întâi să existe, idea de a stimula consumul pentru a crește producția este permanent în jurul nostru. Cu toate acestea, bunurile de consum nu pică din cer. Ele sunt la finalul unui lung lanț de procese de producție denumit „structura de producție”. Chiar și producția unui bun aparent simplu precum un creion necesită o rețea complicată de procese de producție care se extind mult în trecut și în multe țări și continente.
-
Consumul este scopul final al producției
Consumul reprezintă obiectivul activității economice, și producția reprezintă mijlocul atingerii acestui obiectiv. Susținătorii ideii de ocupare deplină a forței de muncă încalcă această lege evidentă. Programele de creare de locuri de muncă transformă producția într-un obiectiv în sine. Evaluarea bunurilor de consum de către clienți determină valoarea bunurilor de producție. Consumul curent rezultă din procesul de producție ce se întinde în trecut, dar valoarea acestei structuri de producție depinde de evaluarea curentă a consumatorilor și așteptările viitoare. Astfel consumatorii sunt proprietarii de facto al aparatului de producție într-o economie capitalistă.
-
Producția are costuri
Nu există lucruri gratuite (there is no such thins as a free lunch). Obținând ceva în aparență gratuit înseamnă doar că altcineva a plătit pentru el. În spatele fiecărui ajutor social sau grant de cercetare se află banii din taxele unor oameni. În timp ce contribuabilii văd cum guvernul le confiscă o parte din venitul lor, ei nu știu la cine o să ajungă acei bani; și în timp ce beneficiarii cheltuielilor guvernamentale văd guvernul cum le dă lor bani, ei nu știu de la cine a luat guvernul acei bani.
-
Valoarea este subiectivă
Valoarea este subiectivă și variază împreună cu situația. Același bun fizic are valori diferite pentru persoane diferite. Utilitatea este subiectivă, individuală, situațională și marginală. Nu există consum colectiv. Chiar și temperatura dintr-o cameră este simțită diferit de diferite persoane. Același meci de fotbal are valori subiective diferite pentru fiecare spectator și acest lucru poate fi văzut cu ușurință atunci când o echipă înscrie.
-
Productivitatea determină nivelul salariului
Producția pe oră determină salariul muncitorului. Pe o piață a muncii liberă, afacerile vor angaja muncitori adiționali atât timp cât productivitatea lor marginală este mai mare decât rata salariului. Competiția între afaceri va duce la creșterea salariului până va ajunge la nivelul productivității. Puterea sindicatelor poate schimba distribuția salariilor între diverse grupuri muncitorești, dar sindicatele nu pot schimba nivelul general al salarizării, care depinde de productivitatea muncii.
-
Cheltuielile reprezintă venituri și costuri
Cheltuiala nu reprezintă numai venit, ci și cost. Cheltuiala înseamnă un cost pentru cumpărător și un venit pentru vânzător. Venitul este egal cu costul. Mecanismul multiplicatorului fiscal induce ideea că costurile cresc odată cu venitul. Pe cât de mult se multiplică venitul, pe atât se multiplică și costul. Modelul keynesian al multiplicatorului fiscal ignoră efectul costurilor. Apar erori grave de politică [guvernamentală] atunci când politicile guvernamentale iau în considerare efectul cheltuielilor guvernamentale asupra venitului, dar ignoră efectul asupra costurilor.
-
Banii nu reprezintă avuție
Valoarea banilor constă în puterea lor de cumpărare. Banii reprezintă un mijloc de schimb. Avuția unei persoane rezidă în accesul acesteia la bunurile și serviciile pe care și le dorește. Națiunea ca un întreg nu poate să își crească avuția prin creșterea cantității de bani. Principiul conform căruia doar puterea de cumpărare reprezintă avuție spune că Robinson Crusoe nu ar fi deloc mai bogat dacă ar găsi o mină de aur pe insula lui sau o servietă plină cu bancnote.
-
Munca nu crează valoare
Munca, în combinație cu alți factori de producție, crează produse, dar valoarea produselor depinde de utilitatea acestora. Utilitatea depinde de evaluările individuale subiective. Ocuparea forței de muncă de dragul ocupării nu are sens economic. Ce contează este crearea de valoare. Pentru a fi util, un produs trebuie să creeze beneficii pentru consumatori. Valoarea unui bun există independent de efortul producerii acestuia. Alergătorii de maraton profesioniști nu câștigă mai mulți bani decât cei care fac sprint pentru că alergarea la maraton ia mai mult timp și efort decât un sprint.
-
Profitul reprezintă bonusul antreprenorial
În capitalistmul competitiv, profitul economic este bonusul adițional pe care firmele care repară erorile de alocare [a resurselor] îl câștigă. Într-o economie repetitivă [evenly rotating economy] unde nu există schimbare, nu ar exista nici profituri și nici pierderi și toate companiile ar câștiga aceeași rată a dobânzii. Cu toate acestea, într-o economie în creștere schimbări au loc și anticiparea acestor schimbări reprezintă sursa profiturilor economice. Afacerile care au succes în a anticipa cererea viitoare câștigă profituri mari, n timp ce acei antreprenori care eșuează în a anticipa nevoile consumatorilor vor da, într-un final, faliment.
-
Toate legile autentice ale economiei sunt legi logice
Legile economice reprezintă raționamente sintetice a priori. Cineva nu poate falsifica acește legi în mod empiric deoarece ele sunt adevărate prin ele însele. Așadar, legile fundamentale ale economiei nu necesită verificare empirică. Referința la fapte empirice servește doar ca exemplu ilustrativ, ele nu reprezintă enunțare de principii. Legile fundamentale ale economiei pot fi ignorate sau încălcate, dar nu pot fi schimbate. Acele societăți unde guvernul și oamenii recunosc și respectă legile fundamentale ale economiei și le folosesc pentru avantajul propriu se descurcă mai bine.
Articol scris de Anthony P. Mueller și publicat inițial pe blogul Mises.org.
Recomand de asemenea și articolul 9 principii ale economiei
Legile economiei sunt diferite în funcţie de teoria care le emite: marginalista (un sofism ) sau marxista (apropiata de rezultatele stiintelor fundamentale al producerii bunurilor – stiintele ingineriei şi managementului economicosocial).
Legile de mai sus sunt bazate pe teoria marginalista, cu insinuarea dogmaticii politice liberale si induc serioase neconfomitati:
1. legea 2. -Nu consumul este scopul productie ci creşterea bunastrii tuturor oamenilor in armonie cu natura;
2. legea 4. Nu valoarea este subiectivă, ci utilitatea bunului. Valoare este determinata de costurile de productie şi se calculeaza inginerste, pe când utilitatea de nevoile individuale. O masina de curatat cartofi n-are nici o utilitate casnica, dar este foarte utila în restaurante sau alte organizaţii de servicii de alimentatie publica. Este un sofism utilizat în liberalism, pentru maximizarea profiturilor private;
3. legea 6. Cheltuielile nu reprezinta si venituri si costuri, ci doar costuri. Este o necunoaştere a teoriei gestiunii economice;
4. legea 8 Total falsa! Formularea ei corecta: orice bun se creeaza doar prin munca! Valoarea produsului este proportionala cu timpul si nivelul calificarii producatorului. Interpetarea data de autor excede nu numai orice realitate stiintifica (bunurile sunt produsele exclusive ale stiintelor ingineriei) ci si a bunului simt al realitatii! Dar dogmatica liberala „libera intiativa privata” de interpreta realitatea obiectiva in functie de interesele private individuale, este CANCERUL democratiei si bunastarii in armonie cu natura.
……………….