Ce ne învață arbitrii de fotbal despre politică și guvernare

0
57

Un arbitru cu super puteri nu va face niciodată dreptate

Dacă e un lucru cu care toți suntem de acord, acela este că nu ne place când un arbitru vrea sa fie protagonist într-un joc; când e să jucăm, avem echipă, dar nu ne așteptăm ca arbitrul să inventeze 5 lovituri de pedeapsă și să ne ignore greșelile ca să câștigăm. Spre ce țintim este să avem un joc corect, echipa noastră să joace mai bine și arbitrul doar să arate greșelile încât să nu existe nedreptăți.

Indiferent de context, arbitrul ar trebui să nu fie niciodată cel care influențează rezultatul; nici măcar un zeu atotputernic, chiar dacă ar putea hotărî dinainte cine să câștige, căci jocul și-ar pierde esența și sportul ar dispărea. Ceva asemănător se întâmplă în viața reală și în politică; totuși, în mod ciudat, deloc ca în fotbal, mulți ajung să voteze pentru comiterea unor nedreptăți.

Arbitrul ca jucător

Să presupunem că într-un meci de finală a Cupei Mondiale scorul este 1-1, arbitrul a acordat deja un penalty echipei „A”, a și omis douăzeci de greșeli împotriva echipei „B”, și obosit că echipa sa nu a obținut rezultatul așteptat, el interceptează mingea și șutează în poartă pentru a marca împotriva echipei „B” care este ulterior declarată campioană. Va fi cineva de acord cu această acțiune? Mă îndoiesc, dar atunci de ce o tolerăm zilnic în societatea noastră?

Arbitrul, la fel ca statul, nu ar trebui să fie doar un alt jucător în societate, pentru că arbitrul are prin natura sa puteri extraordinare, cu capacitatea de a muta echilibrul dintr-o parte în alta într-un mod nedrept și disproporționat. Dacă arbitrul își asumă și rolul de jucător în economie, principiul corectitudinii și competiției este complet denaturat, restul jucătorilor – societatea – devin demotivați pentru că pentru a câștiga nu este suficient să ai mai mult talent, să exersezi și să muncești mai mult, ci să te favorizeze arbitrul. Acest lucru începe imediat să distrugă competitivitatea, efortul și eficiența, iar, atunci când aceste valori sunt distorsionate, jocul este corupt și, odată cu acesta, nivelul său cade la pământ. În fotbal, acest lucru ar aduce doar la declinul sportului, dar în viața reală acest lucru are consecințe mai grave: oprimare, foamete, totalitarism și moarte.

Arbitrul ca dumnezeu

Arbitrul ca jucător este destul de rău, dar dacă pe deasupra se preface că devine o ființă supremă, așa cum se întâmplă în statele în care politicienii, pe lângă intervenția în joc, vor să dicteze toate liniile directoare ale societății, treaba devine mult mai rea.

Dacă ar fi să puneți Barcelona lui Guardiola, cu Messi la cel mai bun nivel, împotriva unei echipe din divizia a patra a Venezuelei, indiferent cât de mult ar încerca arbitrul să „joace” și să se amestece în joc, Barcelona ar câștiga întotdeauna. Pentru a evita acest lucru, ar fi necesare acțiuni mult mai serioase pentru a modifica rezultatul.

Să presupunem că arbitrul începe să impoziteze jucătorii Barcelonei pentru fiecare gol pe care îl înscriu – trebuie să plătească 50% din salariu pentru fiecare gol pe care îl marchează – și, pe deasupra, înainte de a șuta la poartă trebuie să se oprească și să facă 30 de flotări, poate doar atunci scorul lor ar crește. Vi se pare corect?

Ei bine, în viața reală asta se întâmplă tot timpul; guvernele îi pedepsesc și îi învinovățesc pe cei mai buni jucători – întreprinzători și companii care creează locuri de muncă și resurse pentru ceilalți – în loc să îi încurajeze și să îi răsplătească. Într-un număr mare de țări, auzim politicienii vorbind de rău despre bogați și averile lor, tratându-i drept paria, ca pe niște infractori, pentru simplul fapt că au succes. Apoi îi împovărează cu o mulțime de impozite și cazne birocratice ca să poată continua să lucreze și să concureze, lăsând în același timp calea liberă pentru echipele care le facilitează păstrarea puterii, lucru pe care, agravant, îl numesc „justiție socială”.

Imaginați-vă dacă Messi ar trebui să plătească 50% din salariu și să facă 30 de flotări înainte de a trage, ar avea totuși aceeași eficiență? Ar fi motivat să continue să fie cel mai bun jucător din lume? Sau pur și simplu ar prefera să se retragă din sport cu averea lui și să nu mai fie productiv pentru societate?

Acum să ne uităm la cealaltă parte. Să presupunem că arbitrul, departe de a fi mulțumit de obstacolele puse în calea Barcelonei, aranjează ca echipa venezueleană din divizia a patra să joace pe un teren înclinat pentru a putea alerga mai ușor, mărește de zece ori dimensiunea porții adverse, și, în plus, elimină portarul din echipa catalană. Meciul ar fi acum cu siguranță mai disputat, dar va fi mai corect? Va duce asta la un spectacol mai bun? Va crea acest lucru condiții mai bune pentru dezvoltarea sportului? Va fi aceasta o societate mai corectă?

Arbitrul ca arbitru

Este evident că arbitrii de fotbal, precum și arbitrii societății, au deja puteri suficient de mari pentru a influența rezultatul sportului și al vieții și tocmai din acest motiv puterile lor trebuie să fie limitate, altfel ar putea distruge esența sportului și a societății însăși.

Motivul pentru care un arbitru nu poate lua parte la joc este că aceasta denaturează automat întreaga situație și creează automat nedreptăți greu de depășit.

Evident, în fotbal, când un arbitru ia parte, consecința se vede în rezultatul jocului. Dar când acest lucru se întâmplă în viața reală, este mult mai rău: se închid firme, oamenii își pierd locul de muncă, economiile se prăbușesc, alimentele dispar, oamenii mor de foame și boli, majoritatea societății suferă, în timp ce singurii care zâmbesc sunt arbitrii și prietenii lor apropiați.

Rolul statului ar trebui să se limiteze la acțiunea de arbitru în disputele care pot exista în societatea civilă ca urmare a unei concurențe libere și sănătoase. Ar trebui să ia decizii care să nu modifice natura interacțiunilor umane și de afaceri; să nu exercite niciodată puterea ca și cum ar fi doar un alt jucător, cu atât mai puțin ca un Dumnezeu atotputernic, pentru că acolo nedreptatea ar deveni lege.

Puterea arbitrilor ar trebui să fie limitată la un regulament care să prevină greșelile, corupția și infracțiunile care pot fi comise unul față de celălalt. Această putere nu ar trebui să fie niciodată extinsă, deoarece acordarea de mai multă putere către puterea existentă va duce întotdeauna la o formă de totalitarism.

Dacă îți place fotbalul de calitate sau orice alt sport, te entuziasmează când vezi că apar noi talente, admiri competiția liberă și sinceră și te bucură concurența, ar trebui să susții același lucru pentru societate, pentru tine și copiii tăi. A susține contrariul înseamnă pur și simplu să alegi să dai altui individ capacitatea de a distruge viețile unora, de a dispune de alții după bunul plac.

Un arbitru cu superputeri și fără limitări nu va produce niciodată dreptate, tot ce va putea oferi sunt decizii bazate pe capriciile sale, care au ca rezultat întotdeauna totalitarism, și vă spun că l-am trăit în Venezuela 20 de ani. Totalitarismul nu este niciodată sănătos, corect sau plăcut.

Emmanuel Rincón este avocat, novelist, scriitor și eseist. A câștigat numeroase premii literare. Este editor independent la El American.
 Traducere: Alex Chiriac

SURSĂFEE.org
Alexandru Chiriac este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din Universitatea București, podcaster la ÎnDodii, interesat de principiile libertariene șî școala austriacă de economie, susținător al proprietății private și al pieței libere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here