Astăzi continuăm incursiunea în lumea viselor.
După ce ai înfiinţat firma, ai declarat şi punctul de lucru, în maximum 4 zile te apuci conştiincios de renovarea spaţiului unde vrei să deschizi prăvălia. Înainte de toate acestea, pentru că vrei să ştie toată lumea că acolo va fi o prăvălie, îţi montezi o reclamă luminoasă, aşa cum este în ţările civilizate, sau un banner. De ce îţi trebuie autorizaţie de construcţie, certificat de urbanism, schiţe de arhitect şi alte milioane de hârtii? Foarte simplu: statul poate reglementa astfel de publicitate prin nişte normative simple, care să prevadă că, dacă reclama ta nu este mai mare de X metri şi mai grea de Y kg, nu este necesară autorizaţie de construcţie, iar răspunderea pentru o bună fixare o are firma care ţi-a vândut-o şi o montează. Statul încă nu ştie că orice lucru din piaţă are nevoie de publicitate, şi asta generează plus valoare economică, şi uite aşa câştigă toată lumea şi nu este nimeni în pericol? Ştie, dar nu vrea să fie simplu, când poate fi complicat şi generator de şpagă.
Îţi trebuie şi o casă fiscală de marcat, pe care o cumperi de la o firmă autorizată şi care trebuie fiscalizată, procedură care durează o săptămâna acum, pentru că sunt o grămadă de drumuri la ANAF să depui cerere, să aştepţi număr de ordine, să-ţi fiscalizeze casa un tehnician autorizat de la firma de unde ai cumpărat-o, după care să te întorci cu declaraţia de instalare tot la stat. Nu se poate să cumperi casa de marcat de la firma specializată, să vină să o instaleze la punctul de lucru, iar după aceea să depui la ANAF o hârtie precum că acea casă de marcat cu seria şi numărul X a fost instalată la punctul de lucru al firmei Y de către tehnicianul autorizat al firmei Z? Asta durează 10 minute, nu o săptămână. ANAF-ul bagă în baza de date informaţiile şi dacă este aşa curios poate veni într-o zi la faţa locului să se convingă că aşa este şi nu suntem hoţi cu toţii.
În 4 zile ai înfiinţat firma şi sediul secundar, ai pus o mică reclamă sau un banner, ai luat şi fiscalizat casa de marcat, iar renovările sunt aproape terminate. În 4 zile ai făcut ceea ce acum se face în 14-20, dacă nu mai mult, dacă vrei o mică reclamă, acele 14-20 de zile înseamnă pentru tine pierderi pe care le suporţi tu, nu statul.
Ai nevoie de autorizaţii de la DSV, DSP, Pompieri, Primărie. Intri repede pe site-ul DSV şi acolo găseşti frumos ordonate toate informaţiile de care ai nevoie pentru o bună desfăşurare a activităţii şi în condiţii de siguranţă alimentară. Legislaţia clară, fără ambiguitate şi aproape deloc interpretabilă în acest domeniu, face posibil ca tu să ştii care sunt regulile generale pentru o bună desfăşurare a activităţii şi chiar găseşti şi un mic ghid de îndrumare. După ce ţi-ai însuşit aceste informaţii, trimiţi un mail DSV-ului prin care îl informezi că la adresa X, punct de lucru al firmei Y, se desfăşoară activitate conform cod CAEN 5610 – asta dacă nu vrea ONRC-ul să trimită acestă informare tuturor instituţiilor în momentul în care ţi-a emis hârtia pentru punctul de lucru. Primul control care vine la tine de la DSV este un control de îndrumare, prin care specialistul statului îţi explică unde ai greşit, cum trebuie făcut şi de ce este bine să faci aşa şi îţi mai spune şi procedura pentru următoarele controale, ce anume vrea statul de la tine. DSP-ul la ce mai foloseşte? Pe linie de igienă şi siguranţă alimentară este suficient un singur factor de control. Pentru că nu trebuie pusă în pericol viaţa oamenilor în caz de incendiu, trebuie să ai o minimă dotare pentru situaţii de urgenţă, pe care o afli de la inspectorul de la pompieri sosit la faţa locului în urma informării trimise de ONRC. Acest inspector îţi va spune că pentru o suprafaţă de X mp îţi trebuie un număr de stingătoare sau cel mai eficient este un sistem de stingere a incendiilor cu stropitori prinse pe tavan.
Ai nevoie şi de autorizaţie de la primărie, drept pentru care intri pe pagina de internet a primăriei de care aparţii, completezi un formular în care scrii numele firmei, unde ai punctul de lucru, reprezentantul legal, activitatea pe care vrei să o desfăşori şi orarul de funcţionare, mergi la bancă şi plăteşti taxa aferentă, care este una de bun-simţ, nu una care să te falimenteze. Primăria, fiind în slujba cetăţeanului, ia legătura cu toate autorităţile necesare şi află dacă eşti înregistrat şi autorizat pentru activitatea pe care o desfăşori, după care îţi emite autorizaţia de funcţionare. La ce îţi trebuie acordul vecinilor? Dreptul de proprietate nu se mai aplică? De ce să te duci tu cu basculanta de acte luate de la alte instituţii ale statului?
Şi uite aşa, pentru că există nişte reguli simple şi de bun-simţ eşti în legalitate, factorii de control ai statului ţi-au oferit tot sprijinul, te-au îndrumat în primii paşi de antreprenoriat, pentru că ăsta este rolul şi rostul statului, să te ajute, nu să te îngroape.
Acum, trezeşte-te la realitatea cruntă în care statul nu este decât cel mai mare hoţ din România şi nu te vrea în legalitate, nu vrea decât să încalci legea continuu, ca să dai şpagă şi să fii dependent de pixul controlorului.
Vă mulţumesc pentru timpul acordat în acest scurt serial despre ce înseamnă antreprenoriatul în România şi cum statul nu vrea şi nu face nimic pentru cetăţenii lui.
Sfârşit
