Mai puțin Marx, Mai mult Mises. O viziune liberală a educației

0
2537
Mai puțin Marx, Mai mult Mises

Dezastrul socialismului educațional în România este categoric. Un sistem de învățământ centralizat – un sistem în care statul decide ce (curriculum), cu cine (mișcarea personalului didactic), când învață elevii (structura anului școlar) și, de asemenea, hotărăște cât și cum să învestească în educație – a dus să avem următoarele rezultate:

  • 3 din 10 copii sunt amenințați cu bătaia sau lovirea de către colegi[1];
  • potrivit evaluării PISA 2012 (studiu în care au fost analizate 65 de țări) elevii români prezintă cea mai scăzută motivație dintre copiii care au luat parte la cercetare[2];
  • 39% este procentul tinerilor cu vârsta de 15 ani care au un nivel scăzut de cunoștințe în citit, matematică și știință (în comparație, media la nivel de UE este de 21%)[3];
  • sub 30% dintre cadre didactice expun în mod frecvent o problemă din viața de zi cu zi pentru a demonstra de ce sunt utile cunoștințele noi[4];
  • aproximativ 40% dintre școlile din mediul rural au toaletă exterioară[5];
  • peste 25% dintre școli, cu precădere cele din zonele rurale, utilizează sobele ca principală sursă de încălzire[6];

Pentru ca fiecare copil din România să aibă acces la o educație de calitate ar trebui să ne ghidăm după următoarele direcții principale:

  • Egalitate de șanse: acces la educație de calitate pentru fiecare copil din România;
  • Centrarea educației pe elevi: rolul educației este de a crește copii, nu de a menține și de a finanța aparatul birocratic;
  • Libertate de gândire: respectarea dreptului la opinie al elevilor;
  • Descentralizare: trecerea de la un sistem de învățământ centralizat la unul descentralizat, în care deciziile se iau de către actorii implicați direct în proces (inclusiv de către părinți);
  • Demonopolizare: desființarea monopolului de stat în planificarea educației, monopol care duce la stagnarea calității.

Măsurile necesare a fi adoptate sunt următoarele:

  1. Număr de ore mai mare în CDȘ (Curriculum la decizia şcolii)

Un procent mai mare al orelor în CDȘ va permite corelarea mai rapidă a educației cu schimbările din piața muncii, conectarea școlii la nevoile din comunitate și va duce la diminuarea inegalităților școlare.  

  1. Număr de ore mai mare la decizia elevilor

Creșterea autonomiei elevilor în alegerea orelor – în funcție de competențe, abilități și aspirații. Autonomia acestora în alegerea traseului școlar trebuie să crească de la an la an, pe măsură ce avansează în școlaritate. 

  1. Desființarea titularizării

Această măsură va contribui la atragerea constantă a celor mai competente resurse umane în educație. 

4.Liberalizarea de facto a învățământului privat

Școlile și grădinițele private să nu mai fie obligate să îndeplinească condițiile impuse de stat (cu precădere în ceea ce privește curriculumul).

  1. Liberalizarea certificărilor

Desființarea obligativității acreditării de către stat a instituțiilor de învățământ și a programelor de studii va conduce la creșterea diversității educației și înlăturarea modelării tuturor școlilor după chipul și asemănarea celor de stat.  Astfel, se va întrerupe sistemul comunist de planificare centralizată caracteristic monopolului de stat. 

  1. Finanțarea urmează elevul prin vouchere școlare

Practic, părinții să își poată înscrie copilul la orice școală, publică sau privată, iar suma fixă per elev să fie decontată de Ministerul Educației Naționale. 

  1. Deduceri din impozit pentru companiile care: a) construiesc școli private în medii defavorizate sau b) investesc în școli defavorizate

Această măsură va facilita accesul la educație de calitate pentru fiecare copil din România. 

  1. Externalizarea serviciilor sociale

Deoarece statul este ineficient și în acest domeniu, este necesară externalizarea furnizării serviciilor sociale către organizații private (ex.: Teach for Romania, OvidiuRo).

  1. Legalizarea homeschooling-ului

Nu politicienii, ci părinții dețin stimulente mai bune pentru o educație de calitate oferită copiilor. Se cuvine ca părinții să aibă această libertate în educația propriilor copii. 

  1. Eliminarea taxelor și impozitelor în acest domeniu

Astfel se vor asigura costuri mai mici pentru părinți (sau chiar deloc!) și calitate mai mare pentru copii (datorită concurenței sporite).

Cine ar trebui să facă reforma?

Persoanele din minister, inspectorate, sindicate, primării, consilii județene și locale nu au nici un interes să schimbe lucrurile – aceste persoane profită de pe urma sistemului centralizat și excesiv de birocratic.

Reforma trebuie să o facem noi – părinții, elevii și toți cei cărora le pasă cu adevărat de educație. Trebuie doar să fim organizați.

Bibliografie

[1] Salvați Copiii – „Bullying-ul în rândul copiilor”, disponibil online la http://salvaticopiii.ro/upload/p000600010001_Salvati%20Copiii_Raport%20bullying.pdf

[2] PISA (2012) – PISA 2012 Results in Focus, disponibil online la http://www.oecd.org/pisa/keyfindings/pisa-2012-results-overview.pdf

[3] Monitorul Educației și formării profesionale 2017, disponibil online la https://ec.europa.eu/education/sites/education/files/monitor2017-ro_ro.pdf

[4] TALIS – Analiza mediului educațional din România (2013) –  OECD, disponibil online la http://rocnee.eu/sites/default/files/2017-11/Raport_national_TALIS_2013.pdf

[5] Analiza multidimensională a educației și formării profesionale – Banca Mondială, disponibil online la https://www.edu.ro/sites/default/files/Anexa%201_Analiza%20functionala_0.pdf

[6] ibidem

Articolul precedentDiferența dintre capitalism și socialism
Articolul următorElefantul din educație
Alexandru Vesa
Alex Vesa este alumn Teach for Romania, iar în anul școlar anterior a fost învățător în Ferentari. Anterior a fost implicat într-un start-up cultural și a fost manager de proiect al evenimentului ,,TEDxPiațaUniriiED - Educație care contează”. A absolvit Facultatea de Economie Teoretică și Aplicată din cadrul ASE București și a urmat un master în "Politici Publice și Integrare Europeană" la SNSPA, Facultatea de Științe Politice. De asemenea, a absolvit Academia de Leadership și Pedagogie - cel mai mare bootcamp educațional din România, în cadrul căruia sunt pregătiți profesori-lideri pentru a rescrie povestea copiilor, familiilor, școlilor și comunităților cu provocări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.