Acasă » Economie » Cum ar trebui alocate resursele?

Cum ar trebui alocate resursele?

Ludwig-von-Mises1

Un membru al grupul de Facebook Romanian Libertarians a ridicat o întrebare foarte bună:

sub o organizare a societatii 100% libertariana, cum ar fi cel mai corect sa se exploateze resursele naturale? cine beneficiaza de ele?

Au fost o serie de răspunsuri la această întrebare care cred eu că merită să fie salvate de gaura neagră care este istoricul Facebook pentru a fi mai ușor accesibile în viitor.

Claudiu Nasui: Homesteading, cel care le extrage. Ceea ce în practică înseamnă proprietarul terenului de pe care se poate face exploatarea.

Mihai Raulea: nu am citit nici un sfert din cat au citit unii oameni de pe grupul asta pe teme politice si sociale, dar mi se pare ca cel mai bun sistem de functionare a unei societati e cel meritocratic, in care fiecare om are cadrul necesar pentru a isi atinge potentialul maxim. in viitorul nu foarte indepartat, o sa conteze mult mai mult informatia(si capacitatea de a o procesa) si energia(in mod ideal, asta e tot ce ai nevoie ca sa transformi material brut in ceva util pt om), dar in momentul de fata, lucrurile nu stau asa, cel putin nu in toate domeniile. sa fie impartite bucati mari de resurse total random, nu mi se pare viabil, in momentul de fata. probabil ca o sa imi sara cineva in cap, dar mi se par utile discutiile in contradictoriu.

Mihai Raulea: daca ar exista o simulare, in care ai introduce intentii, si ti-ar spune “how better off you are making yourself and everyone else” with your decisions? sunt un milion de lucruri de luat in calcul, dar cum ar arata cele 2 cazuri, side by side? daca e pamantul meu, iau eu resursele vs se duce la o entitate care le distribuie dupa nevoie societatii?

Văzând aceste puncte ridicate de interlocutorul meu, am scris următoarea explicație în favoarea ideii că sistemul de piață liberă este cel mai bun și eficient sistem de alocare a resurselor rare:

 

Cea mai bună carte care ar putea să îți răspundă la întrebările legate de distribuirea resurselor este aceasta: http://mises.ro/265/ Dacă ai timp să citești cred că îți va răspunde la multe nelămuriri. Până atunci permite-mi să o fac eu pe scurt:

Sistemul de piață liberă, adică ordinea proprietății private, este un sistem care este esențialmente meritocratic. Cu cât îi servești pe semenii tăi mai mult, cu atât ești răsplătit de ei acumulând capital. Dacă nu îți servești semenii, ești pedepsit prin pierderi care îți consumă din capital.

Ție ți se poate părea că resursele sunt împărțite „random”, dar și acțiunea de homesteading a resurselor implică un cost (amestecare muncii cu pământul conform principiului lui Locke). În plus, o împărțire inițială random este de dorit uneia politice, care concentrează resursele în mâinile unor potențați. După distribuirea inițială random se vor efectua tranzacții și resursele vor ajunge în proprietatea celor care le doresc mai mult.

Simularea pe care o dorești tu este imposibilă și asta este esența argumentului atât a lui Hayek cât și a lui Mises împotriva socialismului: nu se poate cunoaște care este cel mai bun mod de folosire al resurselor, deoarece nevoile oamenilor sunt diferite, sunt în schimbare și procesul de transmitere al informației nu este perfect. Chiar presupunând că la conducerea statului există îngeri, care nu pot fi bănuiți de rele intenții, socialismul tot nu ar putea funcționa deoarece nici măcar ei nu ar avea acces la cunoașterea dată de sistemul de prețuri.

Într-o societate bazată pe ordinea proprietății private prețurile relative reprezintă unicul mecanism prin care informația poate circula de la consumatori către producători. Un exemplu: dacă astăzi se taie copaci pentru a fi folosiți ca lemne de foc, prețul pentru un metru cub de lemne este 10 (preț din burtă for the sake of example). Dacă proprietarul pădurii nu are grijă să planteze la loc copacii pe care îi taie, el își consumă din valoarea de capital a pădurii și prețul la care acesta o poate vinde în viitor scade.

Dar să spunem că există o persoană care consideră lemnul o resursă rară, de care trebuie să avem grijă deoarece ne ajută să avem aer curat și alte chestii bune (argumentul ecologist). Această persoană poate cumpăra pădurea de la primul proprietar oferind un preț mai mare decât cel la care se vinde acum având ca utilizare lemn de foc.

În urma tranzacției noul proprietar se hotărăște să nu mai vândă lemn care să fie folosit pentru foc. Ca urmare a scăderii ofertei, prețul pentru lemnul de foc crește. Acum se pot întâmpla două lucruri (și de cele mai multe ori se întâmplă simultan): pe de o parte consumatorii de lemne pentru foc sunt forțați să își caute alternative, deoarece nu își mai permit să cumpere lemne pentru foc la noul preț, pe de celaltă parte creșterea prețului duce la mobilizarea altor oameni din alte industrii care nu mai sunt profitabile (de exemplu cea a tăietorilor de lemne) către cea a crescătorilor de lemne, dorind să acumuleze pentru ei profitul care revine celor care vând lemne la noul preț, mai mare.

Acesta este doar un exemplu limitat, cu o singură resursă și două utilizări alternative. În lumea reală există o multitudine de resurse și o infinitate de posibilități de folosire a lor. Într-un sistem bazat pe prețuri relative, resursele sunt consumate pentru a servi cele mai urgente nevoi ale oamenilor, adică acele nevoi pentru care ei sunt dispuși să plătească cel mai mult. În lipsa unui asemenea sistem nu ai cum să aloci resursele în cel mai eficient mod posibil.

Închei cu următorul exemplu: ai de construit un pod peste o apă. Cum alegi materialele cu care îl construiești? El poate fi construit din lemn, din fier, din titan, din beton sau dintr-o combinație de aceste elemente? Dacă întrebi un arhitect e posibil să îți răspundă că cel mai bine ar fi să fie construit din titan, deoarece este mai rezistent și nu o să fie necesară înlocuirea lui pentru o perioadă lungă de timp. Dar într-un sistem de prețuri relative antreprenorii observă că titanul este cerut să fie folosit în alte utilizări (să spunem pentru avioane) și dacă ar face podul din titan prețul acestuia ar fi prea mare și nu și-ar putea recupera investiția. De aceea el alege să îl facă din beton, care deși este mai slab și va trebui înlocuit mai devreme, este profitabil pentru antreprenor.

Și tocmai această goană după profit îi face pe antreprenori să satisfacă cele mai urgente nevoie ale oamenilor. Iar dorința politicienilor de a controla prețurile este cea care duce la dezechilibre și penurii.

 

Tot ca răspuns la întrebarea inițială am mai avut și următorul schimb de replici:

După cum marxiștii declară proprietatea privată nelegitimă, există libertarieni care consideră proprietatea de stat nelegitimă. Marxistul refuză să recunoască proprietatea că a citit el o carte de Marx unde scrie de neligitimitatea proprietății, libertarianul refuză să recunoască proprietatea că a citit el o carte de Mises ori de nu știu cine. Se poate argumenta că impozitele sînt nelegitime, dar nu văd vreun argument că proprietatea de stat ar fi mai puțin legitimă decît cea privată. Statul poate fi considerat o formă colectivă de proprietate, iar în societatea modernă sînt multe forme colective de proprietate. Soluția libertariană aplicată a noi ar fi că OMV (care e tot proprietate colectivă) să primească gratis drept de exploatare a zăcămintelor naturale, drept pentru care acum trebuie să plătească o redevență. În calitate de cetățean român care mă consider coproprietar pe zăcămintele naturale ale României o asemenea idee înseamnă jefuirea mea de dreptul meu de proprietate.

— Mioc Marius

Libertarianul tocmai că nu refuză să recunoască proprietatea, o consideră elementul esențial al unei societăți libere. Problema se pune atunci când vorbim de legitimitatea proprietății. Libertarianul consideră legitimă proprietatea care a apărut ca urmare a unei acțiuni de homesteading (adică împroprietărirea unei resurse naturale anterior nedeținute de nimeni) și toate formele de schimb voluntar (vânzare-cumpărare, donație, moștenire).

Celelate forme de împroprietărie sunt ilegitime și de aceea statul nu are cum să fie proprietar legitim asupra unor resurse, deoarece a ajuns proprietar fie ca urmare a unei agresiuni (naționalizare, confiscare de la proprietari legitim) sau a unei declarații unilaterale (a declarat că el e proprietar pe toate resursele de subsol).

Nu, statul nu poate fi considerat o formă colectivă de proprietate, deoarece într-o formă colectivă de proprietate resursa respectivă a ajuns în proprietatea cuiva în mod legitim. Proprietatea colectivă se formează ca urmare a acțiunii voluntare a mai mulți proprietari legitimi care aleg să își pună la comun proprietățile și stabilesc un set de reguli care va guverna modul de control asupra acelei proprietăți.

Nu ești coproprietar pe zăcămintele naturale în calitate de cetățean român sau în orice altă calitate. Singurele moduri legitime de a ajunge în proprietatea unei resurse sunt cele enumerate mai sus: homesteading sau schimb voluntar.

De acord că OMV nu are un drept legitim de exploatare a zăcămintelor naturale ale României, și asta deoarece statul care i-a vândut acest drept nu era proprietar legitim care să valideze tranzacția. E ca și cum un hoț de buzunare îți ia portofelul și apoi mi-l vinde mie. Tranzacția de vânzare-cumpărare dintre mine și el nu este validă deoarece vânzătorul nu este proprietarul legitim al bunului care se tranzacționează.

— Mircea Burdușa

Mircea, dar in esenta afirmi ceea ce zicea Marius, ca proprietatea statului e nelegitima. Daca in loc de stat as spune corporatie la care toti cetatenii sunt actionari, se schimba legitimitatea?

— Livius Acris

Livius eu am avut impresia că Marius afirma că proprietatea statului este legitimă, și eu încercam să argumentez contrariul.

Nu, legitimitatea nu se schimbă dacă schimbi denumirea statului. Ea emană din modul în care entitatea pe care o denumim stat (sau corporație) ia naștere. La o corporație oamenii devin proprietari în mod voluntar, contribuind o sumă de bani ca să achiziționeze o cotă-parte din proprietate (acțiuni). Ei pot să vândă acțiunile sau să le tranzacționeze,

În stat nu te-a întrebat nimeni dacă vrei să fii acționar, nu ai contribuit voluntar și nici nu poți să îți vinzi acțiunile. Dacă ar fi să comparăm statul cu o corporație, e o corporație foarte proastă, deoarece obligă acționarii să vină cu bani de acasă lună de lună. Pe piața privată o asemenea corporație ar fi vândută de acționari, nu lăsată să meargă pe pierdere, forțând acționarii să vină cu resurse de acasă mereu.

— Mircea Burdușa

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

16 Shares
Share15
Tweet
Share
+11