Economistul Lucian Gavrilescu de la Institutul de Economie Mondială al Academiei Române a pledat astăzi decisiv împotriva producției private de pantofi formulând o serie de argumente cheie în acest sens. Deși argumentele domniei sale nu sunt în întregime noi sau originale, mai toate par să fi urmat drumul sigur al științei.
„Cea mai importantă problemă ține de costurile tranzacționale”, crede Gavrilescu. Dacă piața ar produce pantofi, unele firme ar produce doar pantoful stâng iar altele doar pantoful drept în așa fel încât am avea costuri tranzacționale enorme până când un cetățean ajunge să aibă un pantof pentru stângul și altul pentru dreptul. E un proces de coordonare dificil de rezolvat prin inițiativă individuală. Meritul fabricilor de pantofi de stat este că acestea anticipează problema costurilor tranzacționale și, în plus, oferă și soluția: acestea produc simultan, din prima, un pantof stâng și unul drept, adică o pereche completă. Aici bunul e gata preparat, nu vine în rate, ca la privat.
O altă dificultate a producției private de pantofi ține de externalitățile pozitive. De ce să-mi mai cumpăr pantofi dacă-i văd la alții? Unii trecători văd pantofii altora și așa ar avea satisfacții neplătite și o cerere mai mică de pantofi. Consecința? S-ar produce un număr mai mic de perechi de pantofi, am avea o producție suboptimală și un deficit de încălțări. Prin contrast, statul produce atât cât trebuie și cât să ajungă la toată lumea. Acesta internalizează aceste externalități pozitive așa cum în cazul taxării internalizează banii altora.
Un alt defect al producției private de pantofi ar fi dependența de cale. Piața ar rămâne încremenită în proiectul unor pantofi tradiționali. Oamenii ar purta pur și simplu aceeași pereche de pantofi pentru că așa au făcut-o strămoșii lor, chiar dacă acei pantofi sau galoși nu mai sunt atât de rezistenți sau s-au uzat moral. E mult mai probabil ca statul să face un update mult mai rapid al pantofăriei și să inițieze mode în încălțăminte.
Calitatea pantofilor privați este un alt element unde privatul nu livrează. Privații pot face pantofi, însă numai dacă vrem ca pantofii pe care-i purtăm să fie ca cei pentru morți, crede economistul. Spre deosebire de un birocrat, care dispune de o cunoaștere specializată, tehnocratică, privatul nu știe ce tip de piele trebuie să aleagă, adică una mai rezistentă. Lăcomia este un alt factor care distorsionează calitatea. Tendința patronului va fi să facă pantofi care se rup repede pentru a vinde mai mulți. Prin contrast, administratorul de stat e altruist și preocupat exclusiv de binele comun, bine care ia inclusiv forma unor încălțări durabile.
Prețul nu este nici el o variabilă de neglijat, crede economistul: „Pantofii privați costă bani, și nu puțini, cei de stat sunt gratis, ca orice bun public”. Gratuitatea rezolvă și problema egalității de șanse. Dacă pantofii ar fi produși privat, săracii ar umbla desculți pe stradă, situație intolerabilă mai cu seamă în sezonul rece.
În opinia sa, relevantă e și problema diversității. Piața liberă ar face același fel de pantofi, statul ar oferi o gamă variată de încălțăminte. Internalizarea valorii europene a diversității de către administrație este un fapt recunoscut și admis de toată lumea. Producția de stat instanțiază valoarea diversității. De exemplu, fabricile de stat produc perechi în care pantoful drept e diferit de cel stâng.
„Ar fi exagerat să spunem că privatul e cel mai prost administrator. Nu sunt un absolutist, un fundamentalist sau un dogmatic”, și-a încheiat economistul prezentarea. „În general nu cred că statul e mai bun decât piața la orice bun și serviciu și trebuie urmărite de la caz la caz avantajele comparative ale celor două tipuri de instituții, piață și stat. Însă în cazul pantofilor trebuie să lăsăm modestia deoparte și să admitem că statul este mai bun. Și nu este deloc o întâmplare că au existat președinți de stat cizmari”, a mai spus Gavrilescu.
