Costul criminalizării activităţilor fără victime. Cazul prostituţiei şi drogurilor

2
1161

Infracțiunile fără victimă sunt acele activități care sunt ilegale în ciuda faptului că nu implică o agresiune venită din partea infractorului asupra altora. În astfel de cazuri, infractorii fie se pun pe ei înșiși în pericol din propriul liber arbitru, fie fac lucruri care sunt considerate de mulți imorale, fie fac lucruri care au fost scoase în afara legii pentru a asigura altcuiva dreptul de monopol sau a-i elimina o parte din competiție. Exemple de infracțiuni fără victimă: condusul fără centura de siguranță, a vinde lapte de la animale care nu au fost crescute conform certificărilor UE, prostituția, angajarea unui manager de pensiune care nu are diploma de facultate impusă de stat, operarea unui taxi fără licență, organizarea de loterii, vânzarea și consumul de droguri, emisia fără aprobare de la CNA a unor posturi de radio sau televiziune „pirat” pe frecvențe care acum sunt libere, duelurile, construcția de clădiri pe terenuri extravilane etc.

Trebuie subliniat că unele dintre infracțiunile fără victime vin asociate uneori cu infracțiuni cu victime. Spre exemplu, unii consumatori de droguri pot deveni hoți; ei sunt însă pedepsiți de către lege atât pentru că sunt hoți cât și pentru faptul în sine de a fi consumatori de droguri. În acest sens, trebuie avut în vedere că cei care argumentează în favoarea eliminării infracțiunilor fără victime, nu susțin desigur și iertarea infracțiunilor cu victimă, e.g. un hoț trebuie pedepsit pentru fapta exact la fel indiferent dacă este sau nu drogat. Pentru a judeca efectele creării infracțiunilor fără victime, trebuie detaliate toate costurile suportate de societate ca urmare a scoaterii acestor activități în afara legii. Există șapte tipuri de costuri.

1. Costul operațiunilor de urmărire și prindere. Dacă aceste activități ar fi legale, atunci poliția nu și-ar mai folosi resursele în aceste direcții. Resursele poliției sunt desigur limitate, ceea ce înseamnă că dacă ea urmărește infractorii fără victime în mod necesar rămâne cu mai puține resurse (oameni, echipament și timp) pentru a urmări și prinde infractorii care produc victime (hoți, criminali, violatori etc.).

Spre exemplu, la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române, avem în prim plan Direcția Antidrog, din cadrul Direcției Generale de Combatere a Criminalității Organizate. Cei 333 de angajați responsabili pentru „implementarea activităților din domeniul reducerii cererii sau a ofertei de droguri” (Agenția Națională Antidrog, 2007, Raportul național privind situația drogurilor) au avut un buget planificat de aproape 3 milioane de euro, însă au avut nevoie de o suplimentare de fonduri până la aproximativ 3,8 milioane euro numai pentru cheltuielile legate de personal. Dacă mai adaugăm cheltuielile legate de bunuri și servicii sau investițiile, ajungem la un buget de aproape 4,5 milioane euro, bani obținuți din taxe și impozite. Rezultatele au fost însă negative, deoarece traficanții continuă să satisfacă cererea și să ofere clienților un acces facil la produsele lor. Astfel, în ciuda statutului ilegal al drogurilor, conform unui studiu efectuat de ANA/DORDT în 2007, 42% dintre locuitorii din București au declarat că își pot procura astfel de produse în mai puțin de 24 de ore. De asemenea, la nivelul întregii țări, 30% dintre tineri au declarat că nu întâmpină probleme în a avea un acces facil la droguri. După cum menționam, această sumă uriașă care este, iată, în mare parte irosită, ar putea în principiu fi redirecționată pentru adresarea infracțiunilor cu victime, acestea fiind și mai ușor de adresat dat fiind că nu vin în întâmpinarea nici unei cereri pe piață.

2. Costul operațiunilor de judecare și al închisorilor. Cheltuielile directe de judecată reprezintă doar o mică parte a acestui cost. Partea principală este constitutită de costul de oportunitate datorat supra-aglomerării procurorilor care ar putea avea mai mult timp să pregătească alte cazuri (care implică victime și conflicte reale) și respectiv judecătorilor, aglomerarea prelungind timpul de așteptare pentru alte procese. Condamnarea și încarcerarea cuiva îl supune apoi pe plătitorul de taxe la un cost suplimentar. Cheltuielile statului român pentru un deținut sunt de aproximativ 2500 lei lunar, cu 35% mai mult decât salariul mediu brut. Costul include cheltuieli de personal, bunuri şi servicii, hrana pentru deţinuţi, activităţi de reintegrare socială, asistenţă socială, medicamente, asigurări de sănătate, carburanţi pentru transferuri şi prezentări la instanţă sau la spitalele civile, echipament şi altele.

Aceste prime două tipuri de costuri merită să fie plătite doar dacă cel urmărit, judecat și încarcerat produce societății un cost și mai mare, însă în cazul infracțiunilor fără victime costul este, dacă nu zero, oricum foarte greu de evaluat. Spre exemplu, care este costul social datorat existenței unei prostituate? Din punct de vedere liberal, am spune că ea creează de fapt un beneficiu, dat fiind că satisface o cerere pentru care clienții săi sunt dispuși să plătească, iar nimeni altcineva nu este implicat (o excepție evidentă este cazul celor căsătoriți care își încalcă astfel contractul cu nevasta). Din punct de vedere conservator, se consideră că ar exista totuși un efect social negativ, ceva specific oricărei activități imorale – însă acest cost ipotetic este foarte greu, dacă nu imposibil, de cuantificat. În orice caz, chiar dacă nu este acceptată legalizarea tuturor infracțiunilor fără victimă, se conturează un argument puternic în favoarea decriminalizării lor, i.e. pedepsirea să se facă exclusiv prin amendă, prin care să fie plătit costul social al presupusei externalități negative datorată imoralității activității implicate.

3. Crearea artificială de criminalitate. Atunci când ceva este scos în afara legii el nu dispare neapărat – mai ales dacă există o cerere reală pentru el. Ilegalitatea acționează pur și simplu ca un cost suplimentar. Un lucru important de înțeles este însă faptul că o piață funcționează mulțumită existenței unor reguli, precum respectarea contractelor. În consecință, scoaterea în afara legii a unor interacțiuni de tip piață are drept efect apariția unor mecanisme paralele cu statul, menite să asigure respectarea înțelegerilor și contractelor. Aceste mecanisme paralele poartă denumirea de mafie. Spre deosebire de o simplă organizație criminală predatorie (cum ar fi o trupă de hoți), mafia este o organizație care coordonează operațiuni economice complexe și care, datorită faptului că schimburile economice respective au fost scoase în afara legii, trebuie să internalizeze și să asigure toate mecanismele de judecată și enforsare care în mod normal sunt sarcina sistemului juridic și poliției. În plus, mafia intră în competiție cu statul, ceea ce conduce la coruperea poliției – o parte din poliție este cooptată, datorită câștigurilor materiale, în sistemul mafiot și deturnată astfel de la protejarea intereselor cetățenilor.

Exemplul clasic al acestui fenomen este violența asociată cu traficul de droguri din SUA începând cu 1914, de la primele interdicții aplicate drogurilor și ulterior alcoolului. Numărul de crime a crescut dramatic în anii ’20, însă începând cu mijlocul anilor ’30, după anularea prohibiției împotriva alcoolului au scăzut parțial. Numărul crimelor și activităților violente a crescut din nou rapid începând cu sfarșitul anilor ’60 dar mai ales în deceniul următor. Nu este o coincidență că în acei ani a fost demarat ceea ce americanii numesc the war on drugs inițiat de către Richard Nixon. Putem vorbi așadar despre o conexiune între prohibiția drogurilor și preponderența actelor de violență de tip mafiot asociate cu aceste produse. Escaladarea numărului de acte de violență determină însă și creșterea bugetelor unor instituții precum Direcția Antidrog și risipirea resurselor după cum am descris mai devreme. Avem de-a face deci cu o „cursă a înarmărilor” între mafie și stat, în care statul nu pare să aibă câștig de cauză decât cel puțin temporar, iar cetățeanul de rând nu are decât de pierdut.

4. Deraierea resurselor societății și crearea de ineficiențe economice. Datorită interzicerii, prețul produselor/serviciilor respective este crescut artificial, și deci utilizatorii lor au de pierdut. Pierderile se răspândesc însă în întreaga economie, deoarece, cum utilizatorii își folosesc o mai mare parte a resurselor pentru a cumpăra aceste produse/servicii ilegale, este scăzută cererea (rămân mai puține resurse) pentru alte produse și servicii (legale). Spre exemplu, interzicerea drogurilor conduce la o creștere a prețului drogurilor, iar utilizatorii de droguri rămân deci cu mai puțini bani de cheltuit pe alte bunuri și servicii pe care altfel le-ar fi cumpărat. Similar, atunci când statul impune necesitatea deținerii a tot felul de diplome pentru a putea presta diverse servicii, el creează o cerere artificială pentru pseudo-învățământ superior – de unde și apariția „fabricilor de diplome”. Aceste „fabrici de diplome” reprezintă o uriașă risipă de timp, capital și resurse umane, risipă ce apare ca urmare directă a acțiunilor statului, universitățile private nefăcând nimic altceva decât să profite de oportunitea de câștig ușor creată de stat.

5. Pierderea unei surse de venit la buget. Scoaterea în afara legii a unor interacțiuni economice care oricum au loc, reprezintă o pierdere pentru stat în sensul că nu mai adună taxe de pe urma lor. În loc să cheltuiască bani, sume considerabile după cum am văzut, în încercarea futilă de a elimina aceste activități, statul ar putea primi bani de pe urma lor așa cum primește de pe urma alcoolului și ţigărilor.

Pe lângă costurile suportate de societate per ansamblu ca urmare a creării infracțiunilor fără victime, există și o serie de costuri artificiale create asupra utilizatorilor și comercianților.

6. Calitatea acestor produse/servicii ilegale este mai mică decât ar putea fi. De pildă, diplomele oferite de facultăți nu atestă cu adevărat competențele pentru că nu se mai știe în ce măsură ele reflectă și altceva decât necesitatea de a respecta varii formalități absurde impuse de stat. Similar, drogurile sunt impure sau prostituatele au boli venerice, ceea ce creează probleme medicale care nu ar fi existat. Pe o piață a drogurilor liberă de prohibiție, standardele de calitate ale unor produse de tipul marijuana, cocaina, heroina ar fi similare cu cele ale altor produse de profil comun, precum brânza, alcoolul sau tutunul. Astfel, ar putea exista o serie întreagă de branduri care să ofere anumite tipuri de marijuana, fiecare construindu-și propria reputație în condițiile reglementărilor oficiale. În contextul prohibiției însă, calitatea produselor are de suferit, iar utilizatorii nu sunt informați asupra riscurilor. Spre comparație, în Olanda, fiecare drog legal este vândut împreună cu o broșură informativă ce descrie efectele posibile, inclusiv cele negative, și ce să faci dacă se întâmplă să ai un „bad trip”.

De asemenea, în cazul celor care achiziționează droguri de pe piața neagră, nu există nici un organism de tipul Oficiului pentru Protecția Consumatorului. Prohibiția impune așadar atât un cost pentru consumator datorat necesității de a-și trata posibilele afecțiuni, cât și pentru sistemul sanitar. Raportul A.N.A. din 2007 estimează la aproximativ 3,8 milioane euro resursele puse la dispoziție de către Ministerul Sănătății pentru a trata boli cauzate de consumul de droguri. Acești bani nu ar trebui folosiți astfel. Pe de o parte, legalizarea consumului de droguri ar conduce la o scădere a problemelor medicale asociate drogurilor, și, pe de altă parte, costurile medicale asociate consumului de droguri oricum nu ar trebui să fie suportate de bugetul de stat. Consumatorii ar trebui să-și asume singuri responsabilitatea pentru riscul la care aleg să se supună. Cu alte cuvinte, statul face în prezent lucrurile exact pe dos: în loc să permită consumul și să lase responsabilitatea la nivel individual (sau familial), el își asumă riscurile în numele indivizilor (scutindu-i de costurile medicale) și încearcă (în mod futil) să interzică consumul.

Nu în ultimul rând trebuie remarcat următorul fapt: Cum există cerere de droguri, va apărea şi oferta care să o satisfacă, iar când produsele relativ nedăunătoare, precum marijuana sau extazy, sunt interzise, piaţa se mută către alternative nou create, chiar dacă acestea sunt mult mai toxice şi mai puţin testate. Vedem deci că problemele generate de „magazinele de vise”, ce au atras atenţia presei în ultima vreme, sunt de fapt vina statului care a interzis drogurile tradiţionale.

7. Subminarea drepturilor omului. Datorită caracterului ilegal, persoanele implicate în oferta acestor produse/servicii fie suferă pierderi create artificial, fie nu au parte de protecție legală datorită faptului că funcționează la negru. Atunci când unui patron de pensiune i se interzice să funcționeze dacă managerul său nu are diplomă de facultate, patronul respectiv sau angajații săi suferă o pierdere materială datorită necesității de a pierde timpul sau a plăti pentru obținerea diplomei. Acesta este cazul minor. Cazul major implică fenomenul descris mai sus al apariției organizațiilor mafiote. Faptul că multe dintre prostituate sunt de fapt sclave ale proxeneţilor, iar traficul de droguri este asociat violenței se datorează faptului că structura economică de care vorbim este reglementată în interiorul unui cadru instituționalo-cultural de tip mafiot. Acesta este efectul direct al faptului că activitățile respective sunt ilegale – ilegalitatea lor face nu doar posibilă ci și, datorită posibilităților mari de câștig, inevitabilă extinderea lor dincolo de aria legitimă a interacțiilor strict voluntare. Avem deci de-a face cu un caz clasic de fiasco în care din încercarea de a elimina anumite lucruri considerate rele se ajunge la o situație incomparabil mai rea.

În concluzie, atitudinea noastră față de infracțiunile fără victime nu trebuie să vină dintr-o perspectivă dogmatică și moralistă, ci dintr-o analiză a consecințelor. Această analiză, schițată mai sus, conduce la concluzia că există foarte puține beneficii, multe dintre ele mai mult ipotetice, și foarte multe efecte negative, atât directe cât și secundare, unele dintre ele extrem de serioase, mai ales cele care conduc la o evoluție graduală și pe termen lung către o situație din ce în ce mai proastă pe măsură ce „cursa înarmărilor” între mafii și stat consumă treptat tot mai multe din resursele societății, deturnează poliția de la activitățile ei legitime, și subminează astfel prosperitatea și siguranța populației. Este deci preferabilă o toleranță sau indiferență sporită față de o varietate de activități care, chiar dacă multora li se par imorale, iraționale sau detestabile, nu-i afectează de fapt decât pe cei implicați în ele.

Publicat iniţial pe site-ul Societăţii pentru Libertate Individuală

Articolul precedentParadoxul libertarianismului
Articolul următor9 principii ale economiei
Mircea Burdușa
Mircea Burdușa este un antreprenor pasionat de economie, dezvoltare personală și tehnologia blockchain. A început să scrie despre subiecte economice în 2013 cu speranța de a reuși să prezinte într-un mod simplu și ușor de înțeles probleme economice ce altfel par de nepătruns.

2 COMENTARII

  1. Nu vrei crime, ce faci ?
    Te duci la politie… te duci frate intr-o zona mai linista,la munte acolo unde practic orice este dat simtire, spun asta pentru ca sunt de parere ca prea multe lucruri se discuta fara a avea rost… zic si eu…

    • Articolul se referea de fapt la alt aspect, şi anume la faptul că multe activităţi considerate de către stat drept criminale nu ar trebui să fie. Deoarece în acele cazuri nu există o parte vătămată care să aibe de pierdut de pe urma tranzacţiei, din contră, ambele părţi participante într-un schimb voluntar au de câştigat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here