Speranţa mea pentru „Free to Learn”

0
613

Am făcut progrese uimitoare în ceea ce priveşte drepturile adulţilor; dar cum rămâne cu cele ale copiilor?

 

Mă simt precum copilul din „Hainele noi ale împăratului” de Hans Christian Anderson, care a strigat „dar nu e îmbrăcat cu nimic!”. Îmi imaginez că unii dintre voi, cititorii mei, vă simţiţi la fel. 

Toată lumea pare să creadă că sistemul nostru coercitiv de școlarizare este esenţial pentru educarea copiilor. Se crede asta nu pentru că bunul simţ şi cei doi ochi ai fiecăruia spun că acesta ar fi adevărul, ci pentru că toată lumea spune că este adevărat şi, astfel, trebuie să fie adevărat. Mulţi nici măcar nu se gândesc prea mult la asta; doar acceptă această idee ca fiind adevărată. Ar putea ei înşişi să urască școala, dar cu toate acestea presupun că este necesară, precum un medicament amar. Nu contează că medicamentul durează o secundă să îl înghiţi, în timp ce școlirea forțată durează între 11 şi 13 ani. 

Aproape toţi liderii politici se dedică măririi/creșterii sistemului forțat de educație ca fiind drumul către un viitor mai bun. Filantropiştii lucrează cu ardoare pentru a îi face pe copii să înceapă şcoala de la vârste din ce în ce mai fragede şi să îi facă să petreacă din ce în ce mai multe ore pe zi, zile pe an şi ani din viaţă acolo. Declaraţia Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului – fără nicio recunoaştere a ironiei – proclamă că fiecare copil are dreptul la o educaţie impusă. (Dacă nu vă vine să credeţi, uitaţi-vă la Articolul 7 aici). Ce denaturare întortocheată a conceptului de „drept” al omului; ai dreptul, pe care nu îl poţi refuza, să fii obligat să îţi petreci ani din viaţă într-un cadru în care trebuie să faci doar ce ţi se spune. Limbaj ambiguu orwellian din plin, dar puţină lume îl recunoaşte ca atare. Suntem atât de blocaţi pe ideea că un copil trebuie forţat să înveţe încât nu ne putem imagina că unui copil i-ar fi mai bine fără. (În apărarea ei, trebuie să subliniez că Declaraţia Naţiunilor Unite vorbeşte de asemenea despre dreptul copilului de a se juca.) 

Dar, precum majoritatea celor care lăudau hainele cele noi ale împăratului, cei care îşi proclamă credinţa în valoarea şcolarizării forţate sunt, cred eu, rezervaţi în această credinţă. Ei „cred” pentru că toată lumea susţine credinţa în asta, deoarece ar părea stupid să nu crezi în ea, deoarece se poate face un profit din această credinţă sau pentru că luarea de poziţie împotriva mulţumii ar fi un disconfort. Dar, în acelaşi timp, găsesc că este dificil să negi complet propriul bun simţ şi proprii ochi, şi este dificil pentru ei să își raţionalizeze credinţele despre libertate şi demnitate cu credinţa că acestea trebuiesc refuzate copiilor cât se află în şcoală. Când discut cu susţinătorii școlirii coercitive într-un mod care le permite să renunțe la defensivă, de cele mai multe ori descopăr că, imediat sub suprafaţă, se află un ocean de îndoieli. Asta îmi dă speranţă. 

De la publicarea noii mele cărţi, Free to Learn, mulţi oameni m-au întrebat de ce am scris-o şi ce sper că va realiza. Simt o neliniște în a scrie aici despre propria mea carte. Am dezbătut mult timp cu mine însumi dacă ar trebui să o menţionez aici sau nu, dar chiar vreau să se ştie că îmi înlătur aceste bariere. Bineînţeles că sunt departe de a fi primul care spune că împăratul e gol în ceea ce priveşte educaţia. Într-adevăr, mulţi din cititorii obişnuiţi ai acestui blog au spus asta  cu mult înaintea mea, iar în posturile anterioare am menţionat câţiva gânditori pionieri precum A.S. Neill, John Holt, John Taylor Gatto, Sandra Dodd şi Daniel Greenberg. Avem nevoie de toate astfel de voci şi avem nevoie ca ele să fie auzite. Aşadar…

La nivel individual sper ca Free to Learn să dea curaj părinţilor care văd că educaţia forţată le răneşte copiii şi le afectează viaţa de familie astfel încât să acţioneze în baza propriilor observații. Sper, de asemenea, că familiile care au ales deja să nu urmeze ruta standard în educaţie să considere cartea o unealtă folositoare în a-și convinge prietenii și rudele mai sceptice că ceea ce fac ei nu este nebunie. Dar cea mai mare speranţă este că această carte va ajunge la oamenii care înainte nu s-au gândit prea mult la această întrebare. Sper că această carte îi va face pe mulţi să se gândească serios la copilărie, educaţie şi şcolarizare (şi la diferenţa dintre educaţie şi şcolarizare) şi că asta va duce la schimbări în societate cu privire la modul nostru de a trata copii. 

Cartea are ca teză centrală venirea pe lume a copiilor deja splendid proiectați și puternic motivați de a se educa singuri. Nu au nevoie să fie forţaţi să înveţe; de fapt, coerciţia le subminează dorinţa lor naturală de a învăţa. De ce au ei nevoie este oportunitatea. Argumentul meu pentru societate este că trebuie să ne oprim din a ne gândi la educarea copiilor şi să începem să ne gândim cum să le oferim condiţiile care maximizează abilitatea fiecărui copil de a se educa singur. Asta este ceea ce copii sunt proiectaţi să facă în mod biologic, dar ca să o facă bine au nevoie de condiţii care sunt foarte, foarte diferite de condiţiile coercitive, pline de lipsuri ale şcolilor noastre standard. 

Cartea nu este bazată pe teorie abstractă, speculaţie filosofică sau idealism romantic. Este bazată pe cantităţi mari de dovezi empirice. O parte din dovezi vine de la observaţiile antropologilor despre cum copii din societăţile pre-agricole se educau. O parte vine din cercetările asupra culturii noastre care ne arată cum copii cărora le este permis să se educe singuri şi cărora le sunt furnizate resursele pentru a face asta învaţă foarte bine ceea ce au nevoie pentru a deveni cetățeni adulți fericiţi, productivi și morali. O parte vine din laboratoarele de cercetare psihologică, care au studiat înclinațiile puternice şi utile ale copiilor care îi fac să exploreze şi să înţeleagă lumea fizică şi socială din jurul lor. O parte vine din cercetări care arată cum o stare de spirit jucăuşă este cea mai bună pentru a dobândi idei şi abilităţi noi şi de a gândi creativ, şi care arată cum jocul este vehiculul natural prin care copii exersează abilităţile şi valorile societăţii lor şi învaţă cum să se înţeleagă cu alţii, să îşi rezolve propriile probleme, să îşi regleze emoţiile şi impulsurile şi în general cum să obţină controlul asupra propriei lor vieţi. Cartea documentează de asemenea istoria sistemului nostru coercitiv de şcolarizare; arată cum sistemul s-a născut foarte explicit cu scopul de îndoctrinare şi antrenare a supunerii, nu pentru a educa aşa cum cred cei mai mulţi dintre noi astăzi. Mai mult, cartea documentează daunele psihologice pe care le provocăm în prezent copiilor lipsindu-i de libertatea şi joaca de care au nevoie pentru o dezvoltare sănătoasă. 

Cartea aduce toate aceste surse de dovezi la un loc pentru a argumenta că putem şi trebuie să schimbăm modul în care tratăm copii, într-un mod în care avem încredere în ei şi avem în vedere adevăratele lor nevoi și abilități. Descrie de asemenea condiţiile de mediu care le permit copiilor să se educe singuri. Aceste condiţii includ libertate nelimitată să se joace şi să exploreze, acces la uneltele culturii, acces la experţi adulţi, amestec liber între grupele de vârstă dintre copii şi adolescenţi şi imersiunea într-o comunitate locală stabilă, morală şi grijulie. Toate acestea pot fi furnizate mult mai ieftin decât cheltuim acum pe şcolile noastre asemănătoare unor închisori, dacă ne punem mintea la contribuţie. 

Am văzut multe îmbunătăţiri minunate în ceea ce priveşte drepturile omului în timpul vieţii mele pe pământ. Am făcut progrese majore în a recunoaşte competenţele şi drepturile oamenilor indiferent de rasă, sex sau orientare sexuală. Sper să văd acum, în anii care mi-au mai rămas, un progres real în recunoaşterea competenţei şi drepturilor copiilor, deoarece numai atunci când copii cresc liberi putem spera la o societate în care adulţii ştiu foarte bine cum să își folosească libertatea şi responsabilităţile care vin cu ea. Din cauza asta am scris cartea şi voi continua, cât voi mai putea, să promovez aceste idei.Aceasta este o traducere a unui articol scris de Peter Gray şi publicat iniţial pe http://www.psychologytoday.com/

L.E. Cartea în limba română poate fi găsită aici.

Interviul lui Stefan Molyneux cu Peter Gray poate fi urmărit mai jos:


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here