Antreprenoriat la firul ierbii – Ep. 3

0
2239
Photo by Samuel Zeller on Unsplash

Aşa cum am spus şi săptămâna trecută, astăzi vom trece la mama autorizaţiilor, autorizaţia de funcţionare de la primărie.

După ce ai reuşit să aduni un maldăr de hârtii şi autorizaţii de la cât mai multe instituţii ale statului, faza finală o reprezintă autorizaţia de funcţionare de la primărie, un fel de Dumnezeu al autorizaţiilor, pentru că nu are nici o importanţă că există instituţii şi legislaţie pentru tot ce mişcă, dar trebuie să-ţi dea şi primăria o autorizaţie, şi cel mai important, să-ţi încaseze o taxă.

Pentru a rezolva şi acestă autorizaţie, te interesezi la primăria de sector (pentru Bucureşti) ce trebuie să conţină dosarul de autorizare (înţelegi? Dosar, nu o hârtie, două) şi afli cu stupoare că îţi trebuie în jur de 25 de documente, printre care actul iniţial de deţinere a spaţiului, care se află la proprietar, şi nu înţelegi de ce trebuie să-l ai, deoarece tu ai un contract de închiriere legal şi înregistrat la ANAF (pentru proprietar persoane fizice) şi nu este treaba ta sub ce formă juridică deţine acel spaţiu proprietarul, autorizaţia sanitară de funcţionare (SANEPID-ul), autorizaţia DSV, autorizaţia de mediu (unde este cazul), autorizaţia de securitate la incendiu, iar acum te întrebi ce treabă are primăria cu toate autorizaţiile cerute? Am uitat, statul te consideră infractor şi trebuie să-i demonstrezi zilnic că nu ai încălcat nici o lege. Îţi mai trebuie şi o adresă cu informaţii privind calificarea angajaţilor, doar că tu nu ai deschis unitatea şi nu ai nici un angajat, dar trebuie hârtia, iar următoarea cerinţă este un certificat eliberat de ITM/extras Revisal cu informaţii privind calificarea angajaţilor (copie); păi nu ai nici un angajat şi se bate cap în cap cu adresa anterioară şi nu înţelegi de ce statul vrea să ai un muncitor calificat, dacă acel muncitor ştie şi vrea să muncească, adică să semneze şi să ştampileze cineva că ştie să muncească?

Dacă spaţiul tău este la parter de bloc, îţi mai trebuie şi acordul asociaţiei de proprietari, cu tabel de semnături ale celor afectaţi direct (afectaţi de ce?, de cutremur?) pe plan orizontal, cât şi vertical. Degeaba explici că este spaţiu comercial prin destinaţie şi că blocul aşa a fost construit cu acel spaţiu, degeaba explici că există legislaţie specifică în care se precizează cum trebuie să fie, cât zgomot este admis, cum se face evacuarea, autorităţile alea, pe la care ai alergat şi ai luat hârtii, nu înţeleg, totul e degeaba, trebuie acordul asociaţiei şi gata, iar dacă unul nu vrea să semneze pentru că nu vrea el, nu ai ce face, şi uite aşa, înţelegi că dacă ar fi spaţiul tău, dreptul de proprietate este o himeră.

Mai ai de adus planul de situaţie privind încadrarea în zonă, la scările 1:500 şi 1:2000, releveul unităţii de alimentaţie publică, şi acum eşti stupefiat deja cu planurile astea, pe care nici nu ai idee de unde să le iei. Bomboana de pe colivă o reprezintă certificatul de atestare fiscală, eliberat de taxe şi impozite locale, din care să reiasă că nu ai datorii la bugetul local, pe care o depui la primărie. Nici nu-ţi trece prin cap că taxa de autorizare, care oricum este mare, adică 3.000 RON/an, trebuie plătită odată cu depunerea dosarului la primărie, adică înainte de a fi autorizat (se poate să nu ţi se dea autorizaţia). Odată cu plata taxei, afli că, dacă făceai orice altceva, plăteai 69 RON/an, şi aşa ajungi să te considere statul pe lîngă hoţ şi mai prost faţă de alţii. Nu în ultimul rând, taxa de autorizare se plăteşte integral, indiferent în ce lună deschizi afacerea, această autorizaţie fiind valabilă pentru un an calendaristic. Săptămîna viitoare, vom mai poposi un pic în curtea primăriei, pentru a desluşi tainele autorizărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.