Un mesaj care se răspândește tot mai mult pe internet, mai cu seamă pe cel american, dar, din nefericire, și pe cel românesc, este că taxarea ar fi pur și simplu o formă de furt pentru că este vorba de însușirea proprietății cuiva fără consimțământ. Mai rău, aceasta ar fi chiar jaf pentru că un contribuabil este amenințat de stat, fiind o situație coercitivă de tipul banii sau viața. În esență, n-ar exista nicio diferență între stat și un hoț la drumul mare. Este o constatare pripită și care ignoră natura complet diferită a celor două tipuri de actanți și de acțiuni. Există suficiente motive structurale pentru care taxarea nu este furt și acestea sunt deja studiate pe larg în facultățile cu profil socio-uman și la seral.
Hoții operează noaptea, de unde și expresia „Noaptea ca hoții”. Prin contrast, fiscul operează ziua, de regulă, între 09.00 și 17.00.
Taxele mafioților se numesc „taxe de protecție”, taxele de stat se numesc simplu „taxe”.
Mafioții au costume ultimul răcnet, funcționarii ANAF umblă cu ce se găsește. Una dintre puținele asemănări vestimentare între, să spunem, jefuitorii unei bănci și salariații fiscului, a fost purtatul măștii în pandemie.
Activitatea mafiei este organizată, cea a birocrației este dezorganizată.
Contribuabilul nu e adus cu forța la sediul ANAF, ci vine singur cu RATB-ul sau cu alt mijloc de locomoție.
Contribuabilul primește ceva la schimb contra taxelor, bunuri publice gratuite (în momente istorice excepționale chiar și autostrăzi). Unde s-au mai văzut hoți care să facă cadouri?
