Acasă » Economie » Taxarea este furt

Taxarea este furt

Taxarea este furt

Am primit un comnetariu al unui domn, Moise Cosmin, la poza mea de profil cu Taxarea este Furt de pe Facebook. Deoarece am dat un răspuns destul de lung, vreau să îl postez și pe blog pentru a nu se pierde în gaura neagră a Facebook-ului.

Comentariul inițial era:

Nu iti este interzis sa faci tranzactii in alta moneda (cel putin nu in Romania)! Cel mult esti penalizat de cursul de schimb! Iar taxarea este legitima atat timp cat exista contraprestatie (aparare, ordine publica, servicii medicale). Inflatia poate aparea indiferent de folosirea monedei sau a trocului! In fond si moneda este o marfa!

Iar răspunsul meu este mai jos:

Eu dacă îmi deschid o firmă nu am voie să fac încasări și plăți în euro (cu puține excepții, dacă ești firmă de import sau export) sau, dacă pot face asta, contabilitatea trebuie să o țin în moneda națională. Cursul de schimb este un lucru controlat tot de stat, iar acea penalizare poate fi asimilată unei taxe.

Taxarea este ilegitimă indiferent de contraprestație. Nu există nicio diferență de fond între un tâlhar care te oprește pe un drum lăturalnic și îți fură tot ce ai în portofel și impozitare (cu toate că tâlharul o face o singură dată și te lasă în pace, pe când statul o face în formă continuată).

Contraprestația de care amintiți nu a fost liber-consimțită de cei care sunt taxați pentru ea și nici nu există o metodă pentru a refuza serviciile prestate. Poate eu nu vreau să beneficiez de servicii medicale, apărare sau ordine publică și îmi asum acest lucru.

Un alt exemplu: dacă locuim în același bloc, eu mă apuc să fac curat în fiecare zi pe scara blocului, să mătur, să spăl pe jos, să șterg praful. Conform argumentului dumneavoastră, este legitim din partea mea să vă cer bani pentru serviciile prestate și să vă ameninț cu violența dacă nu vreți să îmi dați cât vă cer atât timp cât există contraprestație din partea mea.

Iar legat de inflație, depinde cum o definiți. Există două definiții larg acceptate ale inflației: prima, cea mainstream, definește inflația ca o creștere generalizată a prețurilor cu mai mult de 1% pe an. A doua definiție, a școlii austriece de economie, definește inflația ca o creștere artificială a cantității de bani, care duce la o creștere generalizată a prețurilor.

Într-o economie cu masă monetară constantă și creștere economică, este imposibilă creșterea tuturor prețurilor simultan. Dacă unele prețuri cresc, altele trebuie să scadă pentru a acomoda masa monetară constantă. Doar cu o creștere a masei monetare poate avea loc o creștere generalizată a prețurilor.

Iar această creștere de masă monetară are efecte redistributive. Primii care intră în posesia banilor nou creați (băncile și statul) au o putere de cumpărare crescută fără să fi produs ceva în schimb (bunuri sau servicii). Cu această putere de cumpărare se apucă să liciteze pentru bunuri și servicii din economie, ducând la creșterea prețurilor acelor bunuri și servicii. Ceilalți, care nu au acces la banii nou creați, se trezesc cu prețurile bunurilor pe care le cumpără crescute fără ca puterea lor de cumpărare să fi crescut. În esență, aceasta este o redistribuție de avuție de la ultimii care primesc banii nou creați (cei cu venituri fixe, pensionari, angajați, asistați) către primii care primesc banii (băncile, statul, firmele abonate la contractul cu statul).

Legat de ultima partea a afirmației dumneavoastră, da, moneda AR TREBUI să fie o marfă. Din păcate în zilele toate monezile lumii sunt monede fiduciare, nu mai au nimic în spate care să le susțină valoarea. De aceea este posibilă și hiperinflația, deoarece valoarea monedei fiduciare poate scădea până la zero, pe când valoarea monedei marfă scade doar până la valoarea de utilizare a acesteia pe post de marfă.

În istorie aurul și argintul s-au consacrat ca monede liber alese de către piață și toate statele lumii au luptat pentru eliminarea lor și înlocuirea cu monede fiat aflate sub controlul lor. Ultima legătură a monedelor de hârtie cu aurul a fost ruptă în 1971 de Nixon, când a rupt acord de la Bretton-Woods și a inaugurat era monedelor fiat.

2 comentarii

  1. Referitor la exemplul prin care locatarul care face curat in bloc, pretinde o taxa celorlalți locatari, nu ați precizat, daca serviciul prestat a fost cerut de locatari, sau, locatarul prestator a luat singur hotărârea sa facă curat pe scara, si apoi a obligat pe ceilalți locatari să-i plătească.
    In cazul impozitelor si taxelor este la fel. Statul nu a consultat prin plebiscit populația daca e de acord sa ii încredințeze colectarea taxelor pt a fi folosite in scopul pe care il cunoaștem. Poate ca un astfel de referendum ar fi util si s-ar putea sa descoperim ca populația ar prefera sa își organizeze singura viață.

  2. Contraprestatia exista: iti da voie sa actionezi pe teritoriul pe care este suveran! Deci impozitul nu e furt, ci un simplu pret. 😉

    Iata “subversiunea”:

    https://bogdantatavura.wordpress.com/2014/10/14/relatia-dintre-suveranitate-si-proprietate/ 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

12 Shares
Share7
Tweet
Share4
+11