Marxismul cultural

Este marxismul cultural ceva nou față de marxismul clasic sau este structural cam același lucru? Este marxismul cultural o formă de rezistență prin cultură? Este posibil ca marxismul cultural să nu fie nici marxist, nici cultural? O cale de a distinge cele două e să spui că marxismul clasic e economic, cel cultural e cultural. În realitate, ambele sunt și economice și culturale.

Marxismul cultural are scopuri diferite de marxismul clasic pentru că vrea să ajute grupuri diferite. În marxismul clasic trebuie să ajungem la o societate fără clase, în cel cultural la una fără sexism, rasism etc. În marxismul cultural e înlocuită lupta de clasă între capitaliști și muncitori cu relația de oprimare între bărbați heterosexuali albi și alte categorii, în principal femei, minorități rasiale, minorități sexuale.

În genere, în marxismul cultural opresiunea se manifestă prin inegalități materiale și jigniri. Rasismul sau sexismul sunt inferate din vorbe și fapte. Rasismul, sexismul etc nu se văd doar în cuvinte urâte, ci și în distribuția inegală de resurse. Faptul că femeile ca grup câștigă mai puțin decât bărbații e un semn că există sexism în societate. Faptul că minoritățile câștigă mai puțin e un semn că există rasism.

Marxismul cultural rămâne o formă de socialism pentru că observă o inegalitate materială între grupuri și cere o redistribuție care să corecteze această inegalitate. Marxismul cultural este așadar și economic, pentru că soluțiile sale țin de o redistribuție de resurse.

Un obicei al marxismului cultural a fost să vinzi egalitatea de rezultate drept egalitate de șanse pe ideea că noi nu suntem comuniști să vrem egalitate de rezultate.  De exemplu, spui:

„Noi vrem număr egal studenți-studente, însă aceasta nu este egalitate de rezultat, ci doar oferă șanse mai mari femeilor pe piața muncii”.

„Noi vrem salarii egale pentru femei și bărbați, dar această măsură nu este decât o șansă pentru ca femeile să participe în mai mare măsură la viața cetății etc”.

Ideea ar fi că orice egalitate de rezultat,  va fi întotdeauna ambalată ca șanse pentru altceva ca sa nu fie percepută drept una comunistă de output, ci doar o formă inocentă de egalitate de șanse.

De ce marxismul clasic nu era „cultural”? În marxismul clasic partea culturală era emergentă pe unelte și relațiile de producție. La Marx există această tensiune între un determinism economic în care capitalismul cade sub propriile contradicții și un activism revoluționar, non-determinist, în care are sens să te agiți să dezvolți conștiința de clasă a muncitorilor. Marxismul cultural e mai apropiat de ultimul scenariu. Poți schimba lumea prin modificări culturale. În marxismul cultural se pleacă dinspre idei, nu dinspre unelte.

Limitarea libertății de exprimare ar putea fi un lucru nou, specific marxismului cultural. Marx nu era atât de preocupat de ofensarea verbală a muncitorilor și nu lasă reguli clare despre jignirea lor. Cu toate acestea, regimurile comuniste sunt asociate cu cenzura, limitarea libertății de exprimare, politici de reeducare. Marxismul clasic, comunismul, are și el preocupări culturale. Și ca și la marxismul cultural există tendința de a vedea dușmani de clasă peste tot și adversari ai celor ce muncesc. Similar, marxistul cultural va interpreta spusele cuiva „Îmi place Delta Dunării” ca fiind o formă de nazism și fascism neoliberal.

Marxismul cultural, ca și marxismul clasic, are o parte culturală, de control al limbajului și una economică de redistribuție a resurselor. Niciunul din cele două mijloace, redistribuția și limitarea libertății de exprimare, deși neliberale, nu este totalitar. Marxismul clasic este mult mai agresiv decât cel cultural. Una e să fii amendat de CNA, alta să mergi la canal pentru că ai spus ceva incorect. Apoi marxismul cultural este mai permisiv față de anumite lucruri precum gay marriage chiar dacă valoarea care legitimează aceasta nu este libertatea, ci egalitatea de șanse sau diversitatea. Și această atitudine permisivă poate fi interpretată ca distrugere a familiei de către conservatori, a culturii. În realitate problema trebuie văzută ca una de drepturi individuale. Interzicerea gay marriage încalcă libertatea persoanelor homosexuale care se căsătoresc.

Marxismul cultural e agresiv, enervant și hoț, dar nu e criminal. Din acest motiv Revoluția Culturală din China nu e marxism cultural. Marxismul cultural nu e marxist, doar cultural. Diferența între marxismul clasic și cel cultural e aceeași ca între comunism și social-democrație sau ca între URSS și UE. Duritatea intervenției statului contează. Social-democrația este intervenționistă, dar nu avem un control total al societății de către stat. Marxismul cultural nu cere colectivizare totală a mijloacelor de producție sau nu cere moarte pentru declarații misogine. Intensitatea intervenției e mai slabă și marxismul cultural nu este o formă de totalitarism. Diferența este de grad, nu de natură. Deosebirea e importantă deoarece gradul, cantitatea face otrava.

Din acest motiv marxismul cultural nu este nazism cultural, deși are și partea de ură de rasă, ura față de rasa albă și politici publice împotriva albilor, albii fiind vinovați ca grup. Responsabilitatea colectivă este o asumpție metodologică importantă împărtășită de marxismul cultural cu marxismul clasic și nazismul. Relația de oprimare are loc între grupuri, nu între indivizi. De multe ori, lupta marxismului cultural cu nazismul este un război din interior, inclusiv la ONG-iștii români. Cel mai abitir lupți cu nazismul când împărtășești lucruri importante pentru aparatul său conceptual: colectivismul metodologic, relativizarea adevărului și dreptății, redistribuția pe criterii rasiale, limitarea libertății de exprimare. Cu toate acestea marxismul cultural nu este marxism și nici nazism, chiar dacă împărtășește cu aceste ideologii toxice anumite asemănări de familie.