Acasă » Filosofia libertariană » Autoritarism și liberalism

Autoritarism și liberalism

La Hayek autoritarismul este ceva care se opune democrației[1]. Aceasta pare să fie și percepția comună când spunem de Putin, Orban sau Erdogan că sunt autoritari. Sunt lideri care iau tot felul de măsuri de a îngrădi democrația cum ar fi modificarea regulilor jocului via niște schimbări constituționale, arestări ale adversarilor politici sau chiar asasinate. Așa competitorii sunt eliminați de pe piața politică sau li se blochează parțial accesul. În acest sens, închiderea CEU este nu doar o măsură neliberală, ci și nedemocratică.

Pentru Hayek perechea autoritarism-democrație nu este echivalentă cu cea totalitarism-liberalism. Autoritarismul se opune democrației, totalitarismul se opune liberalismului. Democrația este despre selecția conducătorilor statului sau a politicilor prin regula majorității, liberalismul este despre limitarea puterilor statului. Hayek crede că distincția se poate face, deși admite că poți avea combinații ca o democrație totalitară sau un autoritarism liberal[2]. Cu toate acestea e destul de evident că sistemele totalitare, de regulă, desființează democrația la scurt timp după instaurare, că vorbim de nazism sau comunism. Sistemele totalitare sunt și autoritare, nedemocratice, nu doar neliberale.

Într-o altă accepțiune, „autoritar” se opune lui „liberal”. În acest sens[3], autoritar înseamnă controlul individului de către stat, impunerea vederilor asupra altora prin coerciție instituționalizată[4]. Este un sens larg împărtășit de liberali. Socialismul este autoritar. Inclusiv Hayek îl folosește în acest sens și în aceeași carte în care opunea „autoritar” mai degrabă lui democratic[5]. O utilizare comună, de Dex, pare să aibă tocmai acest sens:

AUTORITÁR, -Ă, autoritari, -e, adj. Care uzează de autoritatea sa, care vrea să-și impună voința. Om autoritar. ♦ Care impune supunere, care nu admite replică. Atitudine autoritară. [Pr.: a-u-] – Din fr. Autoritaire[6].

Pentru stânga contemporană, autoritar este chiar liberalismul, capitalismul. Aici reapare contrastul autoritarism-democrație. Pentru un autor ca Noam Chomsky capitalismul e autoritar pentru că este nedemocratic. În această interpretare avem un conflict între capitalism, care structural este autoritar, și democrație, care prin natura ei ar fi socialistă, redistributivă, ia de la bogați și dă la săraci. Capitalismul este autoritar deoarece există o inegalitate de putere economică între bogați și săraci și una de putere de decizie între patroni și muncitori.

Generând inegalități, capitalismul exclude anumite categorii. Aceasta ar fi paralela cu politica. Așa cum Erdogan își exclude oponenții de la jocul democratic, la fel capitalismul îi exclude pe cei săraci, marginali, nu distribuie suficient pentru ei. Relația între cei care au și cei care n-au ar fi una de violență socială. Dacă cineva mănâncă o înghețată și eu doar mă uit, între noi s-a stabilit o relație de „violență socială”, chiar dacă nimeni n-a inițiat efectiv violența asupra celuilalt. La fel, dacă o persoană are un Mercedes, spun că mă oprimă, deși nu m-am întâlnit niciodată cu această persoană și nici nu pot reconstitui vreun lanț cauzal care să confirme această oprimare.

În critica pieței, autoritarismul e inferat din rezultat, nu din reguli sau acțiuni abuzive. Pentru că avem o distribuție inegală, regulile liberale nu sunt bune. Însă nici alegerile din politică nu garantează rezultatul candidaților preferați. Dacă aș fi consistent, ar trebui să spun și despre democrație că e autoritară, pentru că o parte pierde și nu pentru că liderii autoritari alterează regulile jocului, adică să inferez autoritarismul din rezultat, nu din reguli arbitrare impuse de liderii autoritari.

Un alt motiv pentru care capitalismul ar fi autoritar ar ține de relațiile de ierarhie din firmă[7], unde am o inegalitate de putere. Un muncitor nu are aceeași putere de decizie ca un CEO. Acesta trebuie să facă ce spune patronul. Soluția socialistă (anarhocomunistă) ar fi împuternicirea muncitorilor, un sistem în care muncitorii sunt proprietari ai mijloacelor de producție.

Există două sensuri ale termenului „autoritate”, unul politic, coercitiv, legat de obligația politică și unul non-coercitiv. Proprietarul are autoritate, poate decide anumite lucruri cum ar fi ce produce acea firmă, dar nu mă poate obliga să lucrez pentru el. Are autoritate în sensul că are un cuvânt mai greu de spus în firmă, firma fiind a lui. Altfel spus, are autoritate, fără să fie autoritar. E o autoritate legitimă. Nu are autoritate în sensul de obligație politică, de coerciție. Autoritatea e aici despre putere de decizie. Similar muncitorul are autoritate, are putere de decizie privind locul unde să-și vândă forța de muncă. Situația e asemănătoare cu a termenului „putere”. Acesta poate avea sens de coerciție sau poate avea sens de putere economică. De exemplu, Coca Cola are putere economică, are mulți bani, dar nu are putere de coerciție asupra mea, nu mă poate forța să lucrez pentru ei, în timp ce un sectorist, deși nu are o putere economică impresionantă, are puterea să mă șicaneze, să mă oblige la diverse lucruri, puterea pe care i-o dă legea, puterea politică. Confuzia dintre puterea politică și putere economică este frecventă[8]. De fapt, mare parte din înțelepciunea socialismului contemporan este să eludezi această distincție. Așa se întâmplă când, pe urmele lui Foucault, deconstruiești relațiile de putere și nu vezi nicio diferență între o fabrică în capitalism și un lagăr de concentrare.

Democrația nu e prin natura ei nici socialistă, nici liberală. E doar o regulă de decizie care depinde de preferințele care vin ca input. Dacă acestea sunt majoritar liberale, rezultă politici liberale, dacă sunt socialiste, rezultă politici socialiste. Mai mult, democrația nu e necesar nici chiar democratică, pentru că o majoritate poate prefera renunțarea la regula majorității.

Ierarhia e inevitabilă. Totul este dacă această ierarhie e voluntară sau nu. Ierarhia va emerge și în sistemele sau organizațiile egalitariste. Și e una din problemele mari ale lui Marx că nu prezice emergența clasei conducătoare în societatea fără clase. Și un ONG socialist are o structură ierarhică, unde unele persoane au autoritate mai mare decât altele. O femeie de serviciu sau un colaborator nu au aceeași putere de decizie ca șeful acelui ONG care luptă împotriva ierarhiilor din organizații și împotriva autoritarismului.

Bibliografie

[1] Hayek F.A. Constituția libertății, Polirom, Iași, p.125.

[2] Ibidem.

[3] Mises, Ludwig von. 1990, Economic Freedom and Interventionism:

https://mises.org/library/economic-freedom-and-interventionism, accesat 10.08.2017; Tucker, Jeffrey A. , 2016, Bureaucracies Are Authoritarian Too: https://fee.org/articles/bureaucracies-are-authoritarian-too/, accesat 11.08.2017.

[4] Koerner, Robin. 2017, Authoritarians to the Right of Me, Authoritarians to the Left:

https://fee.org/articles/authoritarians-to-the-right-of-me-authoritarians-to-the-left/, accesat 11.08.2017.

[5] Hayek, op.cit., p.277, p.296 etc.

[6] https://dexonline.ro/definitie/autoritar, accesat 09.08.2017.

[7] O’Neill, Ben. 2009, On „Private Tyrannies”:

https://mises.org/library/private-tyrannies, accesat 23.08.2017.

[8] Ibidem.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

4 Shares
Share4
Tweet
Share
+1