Statul profund este despre manevrele din spatele politicilor publice vizibile, obișnuite. Aceste manevre pot fi făcute de birocrați sau de grupuri de interese private. Acestea sunt cele mai importante componente ale deep state. Deep state este statul invizibil, este statul care nu se vede. Politicienii obișnuiți îi vedem în campanii, la televizor, deep state-ul mai puțin. E meritul lui Trump, cu toate păcatele lui, că a atras atenția asupra unor realități de funcționare a politicii preluând și impunând acest termen fancy „deep state”. De multe ori tindem să nu mai vedem pădurea din cauza copacilor. Sau vedem copacii, dar nu vedem rădăcinile.
Deep state include aparatul guvernamental, birocratic, neales. Numărul persoanelor alese este nesemnificativ ca pondere în numărul angajaților la stat. De exemplu, în SUA sunt alese 536 de suflete iar angajații la stat sunt 2.723.000[1]. Băncile centrale fac parte din deep state. La fel serviciile de informații. Și firme mici sau PFA-uri pot face parte deep state chiar dacă discursul de stânga tinde să acuze exclusiv corporațiile. Pentru stânga deep state ține de natura capitalismului, înțeles drept captura statului de către grupuri de interese private. Capitalismul nu este despre respectarea proprietății private, ci despre controlul statului de către burghezie, și, mai nou, de către corporații.
Deep state este permanent. Unii oameni erau surprinși de indiferența funcționarilor la stat pentru intrigile politice vizibile[2]. Explicația ar fi că deep state merge mai departe indiferent de politicienii care vin și pleacă. Puterea vizibilă se schimbă, birocrații și grupurile de interese rămân. Cele ce se văd sunt trecătoare, cele ce nu se văd sunt eterne.
În general, deep stat-ul este transpartinic. De exemplu, asfaltangii lucrează cu toată lumea. Alteori partidele văd deep state-ul din ochiul altuia. De exemplu, stânga americană va critica industria de apărare, complexul militar industrial, în timp ce dreapta atacă grupurile de interese din educație, mediu etc.
Deep state e un fel de omul invizibil. Este invizibil și scăpat de sub control. O critică a deep state e că nu e democratic. Birocrația sau grupurile de interese nu reprezintă cetățenii ca politicienii aleși. Acești decidenți ascunși nu sunt responsabili pentru deciziile lor. Un politician poate fi tras la răspundere, deep state-ul nu. Deep state e un stat paralel, deconectat de preferințele cetățenilor.
De fapt, nici politicienii aleși nu reprezintă în democrațiile reprezentative. Un politician nu reprezintă interesele unui cetățean așa cum un avocat reprezintă interesele unui client. Clientul își poate sancționa reprezentantul în orice moment când simte că acesta nu-l mai reprezintă așa cum trebuie. Prin contrast, un politician e ales la 4 ani. O altă obiecție răspândită e că votăm persoane, nu propuneri. Cu alte cuvinte, cetățenii nu au un cuvânt de spus nici pe politicile vizibile. Nu mai vorbim de deciziile invizibile.
Birocrația are o imagine dublă. Pe de o parte are o imagine proastă și e asociată cu ineficiență, cozi, corupție etc. Pe de alta, sub haina tehnocrației, e percepută ca expertiză și eficiență prin contrast cu politicienii aleși. Un tehnocrat are o bună cunoaștere a domeniului (lucru de multe ori adevărat), știe despre ce vorbește, în timp ce politicianul este un amator și un demagog. Tehnocrații sunt niște birocrați de tip nou. Aici se poate plusa și cu argumentul că birocrații gândesc pe termen lung, în timp ce un politician vrea să extragă cât mai multe resurse pe termen scurt pentru că e mult mai perisabil decât un birocrat.
Soluțiile socialiste împotriva deep state țin de intensificarea intervenției statului. De exemplu, creșterea cheltuielilor pentru educație sau a redistribuției împuternicește cetățenii. Așa aceștia devin mai învățați și mai vigilante.
O altă cale de a combate deep state este prin întărirea instituțiilor anticorupție. Statul poate fi oricât de mare, pentru că-i prinde DNA pe hoți.
Alteori soluția e personalistă sau mai degrabă un mix de persoane-instituții. Instituțiile sunt bune așa cum sunt. E ok să avem un stat cât mai extins. Ce n-avem sunt politicieni mișto ca Obama sau Blair.
Soluția liberală este reducerea statului, poziția cea mai consistentă fiind cea cu un stat 0 (Rothbard, David Friedman). E singura soluție care lovește cu adevărat deep state pentru că îi taie pârghiile de făcut bani. Când ai tineri antisistem care vor creșterea și mai mare a statului, deep state nu poate fi decât mulțumit cu această revoltă. Mai mult stat înseamnă mai multe oportunități de afaceri cu statul, mai mult control. Ține de natura deep state-ului să-i placă ce e tânăr, ce e frumos și ce e liber.
Bibliografie
[1] Tucker, Jeffrey A. 2014, What About the Unelected?
https://fee.org/articles/what-about-the-unelected/, accesat 29.08.2017.
[2] Ibidem.