Acum câteva zile am auzit de la Cristian Păun cea mai bună metaforă care explică cauzele crizei actuale. (Update: Cristi a auzit de acest exemplu în lucarea de doctorat a Mihaelei Ifrim. Toate meritele îi aparţin)
Să presupunem că ajungi naufragiat pe o insulă pustie, ca Robinson Crusoe. Nu ai niciun instrument care să îţi permită să lucrezi, trebuie să o iei de la zero cu toate. Primul lucru pe care trebuie să îl faci este să îţi asiguri hrana.
Observi că pe insulă este un râu cu apă potabilă în care înoată mai multe specii de peşti. Te gândeşti că pescuitul o să îţi poată satisface nevoia zilnică de hrană. Aşa că te apuci să încropeşti repede o undiţă: iei o creangă de copac, o cureţi de frunze şi crengi mai mici, legi o liană la capăt şi pui ceva în capătul ei pe post de momeală. Şi cât e ziulica de lungă stai şi pescuieşti.
Să presupunem (din nou) că reuşeşti să prinzi cam 5 peşti pe zi. Mai mulţi nu reuşeşti de nicio culoare. Momentan este suficient să îţi asigure hrana, dar nu mai ai timp să faci nimic altceva, din cauză că toată ziua trebuie să stai să pescuieşti. Dar ai o idee: dacă ai reuşi să construieşti un năvod, îţi va permite să pescuieşti mai mulţi peşti într-un timp mai scurt, având astfel timp liber să faci şi alte lucruri.
Dar să construieşti un năvod nu e un lucru uşor, mai ales ţinând cont că nu ai de niciunele. Estimezi că îţi va lua cam o săptămână până să reuşeşti să construieşti năvodul respectiv. Dar în timpul acela nu vei putea să pescuieşti cu undiţa deja construită, aşa că nu vei avea nici peşti de mâncare. Şi să stai o săptămână fără mâncare este imposibil.
Dar ai altă idee, şi mai bună. Cum ar fi dacă, din cei 5 peşti pe care îi prinzi în fiecare zi, să pui deoparte câte unul, până se adună suficienţi cât să îţi permită să supravieţuieşti cât timp lucrezi la năvod? Dar nu poţi să îi omori şi să îi ţii, deoarece s-ar strica şi nu i-ai mai putea mânca. Aşa că, te gândeşti tu, ar trebui să sapi o groapă, pe care să o umpli cu apă şi unde să pui peştii respectivi să supravieţuiască cât timp ai tu nevoie de ei. În felul acesta vei avea mâncare proaspătă pe durata construirii năvodului.
Zis şi făcut, te apuci şi sapi o groapă pe care o umpli cu apă, şi în fiecare zi pui câte un peşte în ea. Dar după câteva zile îţi dai seama că nu poţi să ştii câţi peşti ai pus în baltă, că apa e destul de tulbure şi nu poţi să vezi prin ea. Aşa că te apuci şi pui lângă groapă câte o piatră mai mare pentru fiecare peşte pe care îl pui în groapă. În felul acesta poţi să ţii socoteala peştilor pe care i-ai pus acolo şi vei ştii când vei putea să te apuci de construirea năvodului.
Trec zilele şi în fiecare dintre ele pui un peşte în groapă şi o piatră lângă groapă, care să ţină socoteala peştilor. Într-o zi, când erai tu la pescuit, o maimuţă care te observase cum pui tu pietrele acolo se apucă şi ea să aducă nişte pietre şi să le pună lângă pietrele tale. Şi, văzând că tu nu observi, începe şi pune şi ea câte o piatră atunci când eşti tu la pescuit.
După o anumită perioadă, te gândeşti să numeri pietrele de lângă groapă şi observi că ai suficiente cât să îţi permită să supravieţuieşti pe durata construirii năvodului. Şi te apuci să lucrezi la el: aduni liane din copaci, te apuci să le împleteşti, să cauţi ceva pe post de plută şi ce mai ai tu nevoie pentru a face năvod. După vreo 4 zile însă, constaţi că ai rămas fără peşte. Chiar dacă pietrele îţi spuneau că ai suficienţi peşti să îţi ajungă o întreagă săptămână (cât ai estimat tu că va dura construţia năvodului), după 4 zile ai rămas fără mâncare. Aşa că, tot ce poţi să faci, e să sistezi lucrările la năvod şi să te întorci la pescuitul cu undiţa, pentru a aduna din nou peşti pe care să îi mănânci cât timp lucrezi la năvod.
Transpunând această metaforă pentru a explica situaţia economică actuală, peştii din groapă reprezintă economisirile oamenilor. Ceea ce aleg oamenii să nu consume acum ci să păstreze pentru un consum viitor. Pietrele puse lângă groapă reprezintă creditele acordate de bănci. Cât timp băncile acordă credite din economisirile oamenilor, nu este nicio problemă. Cele două sunt corelate iar antreprenorii ştiu câte resurse au la dispoziţie, apucându-se astfel doar de acele proiecte de investiţii pe care le pot termina cu resursele respective.
Însă băncile, datorită faptului că operează cu rezervă fracţionară, pot să acorde credite mai mari decât depozitele primite de la populaţie. În felul acesta, antreprenorii sunt păcăliţi, crezând că au suficiente resurse pentru proiectele de investiţii pe care doresc să le construiască, când, de fapt, acele resurse nu sunt disponibile. Iar criza apare atunci când constaţi că nu mai ai peştii (resursele) care să îţi permită să continui proiectul de care te-ai apucat, aşa că sistezi tot şi te întorci la pescuitul cu undiţa.
La modă printre economiştii mainstrem este ideea cum că singurul mod de a ieşi din criză este printr-o creştere a cheltuielilor. Dar tocmai prea multe cheltuieli şi prea puţine economisiri ne-au adus în situaţia asta. Aşa că, singura soluţie viabilă pentru a ieşi din criză este, pe de o parte, să nu mai permiţi băncilor să păcălească antreprenorii cu credite acordate fără a avea depozite (economisiri) care să le acopere şi, pe de altă parte, să laşi investiţiile eronate să fie lichidate pentru ca factorii de producţie implicaţi în ele să fie realocaţi către acele investiţii dorite de consumatori (respectiv să laşi năvodul de-o parte, că ţinându-te de el vei muri de foame şi să te întorci, temporar, la pescuitul cu undiţa, să ai ce mânca).
