Zilele trecute am postat pe grupul de facebook Romanian Libertarians (vă invit să vă înscrieţi şi voi, pentru discuţii) linkul către traducerea cărţii lui Stephan Kinsella, „Împotriva Proprietăţii Intelectuale„. Postul acesta a atras o serie de comentarii la care aş vrea să răspund, dar o voi face folosind blogul deoarece pe facebook se vor pierde, mai ales din cauză că, fiind foarte multe comentarii nu va sta nimeni să le citească şi după un anumit timp vor fi greu de găsit într-o discuţie viitoare.
Aşa că voi prelua comentariile lui Emil de pe facebook aici pe blog şi voi încerca să răspund la ele în mod punctual, deoarece sunt pertinente şi sper să ducă la o clarificare a problemelor legate de proprietate intelectuală.
Emil: „Chiar daca lasam deoparte, in primul rand, faptul ca drepturile individuale nu se nasc din raritatea obiectelor fizice din jurul sau, iar o asemenea teorie a drepturilor este shaky to say the least si deschisa unor uzurpari usoare din partea acelora care spun ca drepturile lor vin de la Dumnezeu sau sunt cumva „naturale”. Asadar, cum criteriul raritatii obiectelor nu este sursa drepturilor individuale, mai ales de proprietate, asupra bunurilor fizice, tot asa nu vad ca fiind relevant pentru a arata ca proprietatea nu poate cadea asupra ideilor in vreun fel.”
Din câte ştiu eu austro-libertarienii susţin că la baza drepturilor de proprietate stă raritatea obiectelor. Tocmai datorită rarităţii resurselor din jurul nostru, poate exista conflictul datorită dorinţei mai multor utilizatori de a folosi aceeaşi resursă în acelaşi timp. Sistemul drepturilor de proprietate duce la evitarea acestui conflictului prin stabilirea unui singur utilizator legitim care are putere ultimă de decizie în privinţa resursei respective. Dacă nu raritatea stă la baza sistemului de drepturi de proprietate, atunci ce?
Emil: Inainte de a intra mai departe in alte argumente, as mai vrea sa mentionez ca ar fi deosebit de utila urmatoarea observatie, pe care deseori o pierd si eu din vedere cand sunt tras in discutia asta: nimeni nu a spus (sau daca asta e cazul, eu unul nu sunt de acord) ca proprietatea intelectuala trebuie sa functioneze dupa aceleasi reguli ale proprietatii fizice. Ambele parti sunt in sensul asta de acord ca cele doua feluri de proprietate (sau „proprietate”) sunt diferite intr-un mod esential, si ca urmare nu gasesc neaparat corect sau macar folositor sa intrebuintam aceeasi metoda de analiza sau stabilire a unor reguli cu privire la ambele, doar pentru ca ambele au proprietate in nume. Sunt animale diferite, care in mod firesc atrag sau necesita reguli diferite, si nu vad de ce unul ar trebui sa treaca prin „conditiile de existenta” ale celuilalt.
Dacă proprietatea intelectuală nu funcţionează după acelaşi set de reguli ca proprietatea „clasică”, atunci după ce set de reguli ar trebui să funcţioneze? Proprietatea stabileşte utilizatori exclusivi asupra bunului/ideii aflate în discuţie. Setul de reguli după care se stabileşte utilizatorul unui bun fizic este expus şi de Hans Hermann-Hoppe în „Teoria Socialismului şi a Capitalismului„: primul utilizator al unei resurse rare anterior nedeţinute devine proprietar. Este singura regulă descoperită până acum care nu este subiectivă. Alte reguli de alocare a drepturilor de proprietate ar fi: doar albii au voie să fie proprietari, sau doar al doilea venit are dreptul să fie proprietar etc. Dar aceste reguli sunt particulare şi cu greu ar putea duce ele la reducerea conflictului.
Emil: Chiar si asa, intrand in jocul de argumentatie a lui Kinsella, informatia (folosit aici si in continuare ca shorthand pentru idei/carti/text/etc) nu este nicidecum infinita. Nu inteleg de unde face saltul asta de logica, dar cred ca este de la faptul ca “atunci cand copiezi sau folosesti informatia/ideea de la cineva, nu il lipsesti pe el de ea”. Dar altfel, informatia este departe de a fi infinita. Ea este intotdeauna cel putin in aceeasi masura de rara precum instrumentele intrebuintate pentru a o contine sau oamenii care o detin in gandurile lor: numarul de copii ale unui film, care desi poate fi copiat “la infinit”, este limitat de numarul de dvd-uri/GB valabili in lume. La fel si cu numarul limitat de indivizi care pot memora si intelege o informatie (hashtagFahrenheit451).
Informaţia, în mod conceptual, este infinită. Ea este limitată doar de suportul material pe care poate fi observată, deoarece trăim într-o lume marcată de raritate.
Emil: Faptul ca informatia este in mod necesar, natural si prin definitie rara, ceilalti “producatori” de informatie, altii decat originatorul, trebuie sa se angajeze in actul de a copia pentru a produce la randul lor acea informatie. Kinsella spune ca atunci cand copiezi nu il lipsesti pe originator propria lui “copie” a informatiei, si apeleaza la o comparatie (care asa cum am mentionat mi se pare nelalocul ei si irelevanta) cu proprietatea privata spunand: folosind astfel informatia originata de altcineva, nu ii rapesti si lui propria informatie – daca printezi si vinzi propriile tale copii din Harry Potter, nu ai lipsit pe nimeni/pe autor de propria sa copie a cartii Harry Potter, i.e. de proprietatea lui fizica. Asadar, spune Kinsella, nu exista nici un fel de incalcare a proprietatii autorului.
Faptul că subliniezi în mod repetat că este rară nu înseamnă că este adevărat. Prin definiţie informaţia este un concept, imaterial, care, datorită acestei imaterialităţi, nu este supus limitelor rarităţii impuse asupra lucrurilor fizice din jurul nostru. Faptul că cineva trebuie să depună un efort pentru a obţine o copie a unei informaţii nu înseamnă că informaţia aceea este rară. Cum sublinia Rothbard în „Man, Economy and State„: „There is another unique type of factor of production that is indispensable in every stage of every production process. This is the “technological idea” of how to proceed from one stage to another and finally to arrive at the desired consumers’ good. This is but an application of the analysis above, namely, that for any action, there must be some plan or idea of the actor about how to use things as means, as definite pathways, to desired ends. Without such plans or ideas, there would be no action. These plans may be called recipes; they are ideas of recipes that the actor uses to arrive at his goal. A recipe must be present at each stage of each production process from which the actor proceeds to a later stage. The actor must have a recipe for transforming iron into steel, wheat into flour, bread and ham into sandwiches, etc.
The distinguishing feature of a recipe is that, once learned, it generally does not have to be learned again. It can be noted and remembered. Remembered, it no longer has to be produced; it remains with the actor as an unlimited factor of production that never wears out or needs to be economized by human action. It becomes a general condition of human welfare in the same way as air.”
Emil: El o cam face pe Aunt Sally aici, intrucat poti foarte bine sa incalci proprietatea fizica a cuiva fara sa il lipseste pe proprietar de ea in vreun fel, si aici repet exemplul usor pe care l-am mai discutat cu Goldylocks: esti in padure, ploua, gasesti o cabana proprietate privata fara proprietar acasa si intri sa te adapostesti (fara sa intram in discutii oare ai fi murit afara, etc). Nu rapesti nimic proprietarului intrucat nu furi nimic, el nu inchiria altcuiva, nu strici, pur si simplu folosesti cei patru pereti si acoperisul pentru a-ti spori confortul. Asadar, intorcand metoda ridicola de a aplica argumente privitoare la proprietatea fizica la cazul proprietatii intelectuale, poti imagina foarte bine numeroase instante in care poti folosi obiectul unei proprietati fara a-l lipsi de ceva pe proprietar. Cu toate astea, o incalcare a drepturilor sale de proprietate tot are loc.
Exemplul tău este circumstanţial, deoarece faptul că proprietarul nu este acolo să folosească casa nu înseamnă că s-ar păstra situaţia în cazul în care el ar fi fost. În exemplul dat de tine, dacă proprietarul ar fi vrut să îşi folosească proprietatea, el nu ar mai fi putut deoarece era deja cineva în cabana sa. Pentru a parafraza exemplul tău: eşti în pădure, plouă, găseşti o cabană proprietate privată fără proprietar acasă şi o copiezi (presupunând că o pui pe o suprafaţă de teren care nu este deţinută în proprietate de nimeni) şi intre să de adăposteşti în ea. Nu răpeşti nimic proprietarului întrucât nu îl lipseşti pe el de posibilitatea de a-şi folosi proprietatea oricând crede de cuviinţă. În cazul acesta, nu consider că mai poate fi argumentat că a avut loc o încălcare a drepturilor de proprietate.
Emil: Imi amintesc ca, in stilul sau caracteristic, la un moment dat Kinsella ii atribuie lui Rand o pozitie in mod mincinos, si o mai incadreaza si in oala cu alti „natural rights theorists” (cu toate ca el spune ca a fost obiectivist candva si cunoaste obiectivismul etc). Aceasta este urmatoarea: ca proprietatea intelectuala s-ar baza pe labor theory of value, atragand atentia in mod corect ca oamenii nu pot detine proprietate in valoarea produsului lor. Aici iar distrage atentia de la adevarata polemica: produsul lor este evident ca are valoare, existand numeroase exemple de cereri si oferte de informatii. Problema nu se pune daca originatorul are dreptul de a stabili pretul/valoarea informatiei sale, Kinsella facand aici o echivalare de toata rusinea intre un monopolist care controleaza oferta sa si un dictator pe piata, deci nu e nicidecum vorba de labor theory of value, ci de labor theory of property, care altminteri se incadreaza destul de linistita in traditia liberala lockeana. Cum spuneam, Kinsella tot se fereste de a discuta despre posibilitatea proprietatii asupra informatiilor distragand atentia cu artificii ieftine de acest tip.
Faptul că îl suspectezi pe Kinsella că ar fi minţit în legătură cu Rand nu are legătură cu discuţia, dar ai putea să ai un bias din acest motiv. Dar ce spune Kinsella în carte legat de Rand este următorul lucru: „Ayn Rand a susţinut drepturile de autor şi brevetele de invenţie ca „implementarea legală a tuturor drepturilor de proprietate: dreptul unui om asupra produselor minţii sale”.[45] Pentru Rand drepturile de proprietate intelectuală sunt, într-un anumit sens, răsplata pentru munca productivă. Este cât se poate de corect ca beneficiile de pe urma creaţiei să revină creatorului. Din acest motiv ea se opune drepturilor de autor şi brevetelor de invenţie perpetue – deoarece urmaşii nenăscuţi încă ai creatorului original nu sunt direct responsabili de creaţia muncii strămoşilor lor.”
Argumentul tău poate fi demontat foarte uşor, şi Kinsella o face în carte: „Să luăm în considerare forjarea unei săbii. Dacă deţin metal brut (deoarece l-am scos din pământul pe care îl deţin), atunci deţin acel metal şi după ce i-am dat forma unei săbii. Nu trebuie să mă bazez pe actul creaţiei pentru a deţine sabia, ci doar pe proprietatea asupra lucrurilor folosite în procesul de forjare a sabiei.[73] Şi nu am nevoie de creaţie pentru a putea să deţin materialele brute, deoarece le pot apropria prin exploatarea acestora din pământ şi astfel devin primul proprietar. Pe de altă parte dacă folosesc metalul tău în crearea sabiei, eu nu deţin sabia rezultată. De fapt, e posibil ca eu să îţi datorez daune pentru pătrunderea neautorizată pe proprietatea ta, sau pentru transformarea resursei tale.”
Emil: Un alt argument ridicol al lui Kinsella este urmatorul: existenta drepturilor de proprietate intelectuala ar incalca cumva existenta drepturilor de proprietate privata, asadar cele dintai nu pot fi legitime. It goes like this, A are in proprietate imprimanta si hartie si poate printa orice vrea el, dar imediat ce B a scris Harry Potter, in regimul proprietatii intelectuale, proprietatea lui A este ingradita si limitata in folosinta ei, intrucat A este impiedicat sa printeze propriile sale copii din Harry Potter. As zice ca nu imi vine sa cred ca trebuie spus faptul ca inaintea aparitiei originale a cartii Harry Potter, A nu era sub nici o forma in vreo capacitate sa o printeze si el pentru a ii putea fi pe aceasta cale ingradita libertatea de a-si intrebuinta proprietatea fizica cum doreste acesta. Dar ceea ce este cu adevarat de necrezut este faptul ca asta e un argument impotriva proprietatii intelectuale pentru oricine altcineva decat Kinsella: face exact acelasi lucru ca mai devreme, tragand caciula peste ochii cititorilor, intrucat asemenea „ingradiri” ale proprietatii fizice au loc in mod curent si firesc din partea drepturilor altor indivizi. Nu vad de ce aceasta ar invalida pe unul dintre ele.
Aici consider că faci o confuzie între ce este posibil din punct de vedere fizic pentru un om şi ce este limitat din structura drepturilor oamenilor. Este imposibil pentru mine să zbor acum (fără aparate ajutătoare) dar dacă cineva descoperă vreun mod prin care eu aş putea face asta (în continuare fără aparate ajutătoare) nu cred că mă poate opri pe mine din a zbura justificând că înainte nu puteam oricum să fac asta, deci de fapt nu am pierdut nimic.
Drepturile care îţi sunt „îngrădite” de drepturile altor indivizi nu sunt „îngrădiri” per se, ci limite cunoscute ale proprietăţii. Într-o frază, toţi oamenii au dreptul de a face orice cu proprietatea lui. Limitele sunt stabilite în mod apriori, obiective şi aplicabile la toţi oamenii în acelaşi mod.
Emil: In final, avansez jocul meu preferat in toata povestea asta. Fara o forma de IP, oamenii (cred) ca vor fi fortati de circumstante sa intrebuinteze bani-aur in schimburi. Altminteri, activitatea mea de a printa bancnota unei banci private cu rezerva 100% aur este perfect legitima, chiar daca ruinatoare pentru banca si cei ce intrebuinteaza bancnotele sale.
In plus, libertarienii vor trebui sa inceteze sa foloseasca expresia aceea preferata privitoare la inflatie ca fiind un impozit ascuns: activitatea bancii centrale de a printa bani nu incalca in vreun fel proprietatea populatiei si nu o expropriaza, pur si simplu scade valoarea bancnotelor; tough luck ca exista legal tender laws, dar altminteri activitatea inflationista a bancii nu este in vreun nelegitima cu privire la proprietatea cuiva, asadar comparatia cu un impozit este nelalocul ei.
Problema cu printat-ul bancnotelor este foarte simplă: este fraudă, deoarece păcăleşti oameni să creadă că le oferi un contract (bancnota respectivă este un contract pentru canitatea de aur aflată în depozit la bancă) când de fapt nu ai autoritatea de a oferi ceva ce nu ai în proprietate (respectiv aurul din seiful băncii). Imaginează-ţi că în loc de bancnotă ai avea un contract de mai multe pagini. E aceeaşi situaţie. Tu poţi să copiezi contractul respectiv de câte ori vrei tu, dar nu ai voie să păcăleşti oameni că oferi ceva ce de fapt nu ai în custodie. Iar problema este TOCMAI că există legal tender, care ne obligă să folosim bancnotele băncii centrale, deşi noi poate nu vrem acest lucru. Şi este nelegitimă deoarece promite ceva ce nu are, indiferent de suportul pe care se află promisiunea (chiar dacă este bancnotă sau cont de credit).
Alex: „As zice ca nu imi vine sa cred ca trebuie spus faptul ca inaintea aparitiei originale a cartii Harry Potter, A nu era sub nici o forma in vreo capacitate sa o printeze si el pentru a ii putea fi pe aceasta cale ingradita libertatea de a-si intrebuinta proprietatea fizica cum doreste acesta.”
Exact, inainte nu era, dar acum este. Cand o idee, un business model mai bune apar, oamenii incearca sa le emuleze. Coercitia apare de cele mai multe ori post factum datorita interventiei statului. Nu mereu deoarece o idee nu poate sa apara cand timpul ei nu a venit. De exemplu este ciudat sa ne gandim ca in anul 0 oamenii nu au inventat touch screen-ul, dar nu este ciudat sa ne gandim ca daca oricine ar fi fost nu ar fi inventat aceasta tehnologie acum nu s-ar fi gasit altcineva sa o faca, intelegi? Orice avansare trebuie sa aiba o baza tehnologica pe care sa se construiasca. Sigur exemplul tau foloseste o carte, dar sa nu uitam ce s-ar intampla daca un anumit tip de plot ar fi monopolizat sau anumite expresii sau conjuncturi.
„In final, avansez jocul meu preferat in toata povestea asta. Fara o forma de IP, oamenii (cred) ca vor fi fortati de circumstante sa intrebuinteze bani-aur in schimburi. Altminteri, activitatea mea de a printa bancnota unei banci private cu rezerva 100% aur este perfect legitima, chiar daca ruinatoare pentru banca si cei ce intrebuinteaza bancnotele sale.”
Cred ca aici te referi mai degraba la product differentiation, pentru ca o bancnota 100% backed by gold trebuie sa aiba garantia oferita de banca, semnatura si declaratia gen emisa de Banca x plus depozitul cu aur stocat. Mai pe intelesul tuturor, intr-o societate libertariana poti copia o carte, idei sau modele de business, dar ai mintii daca ai spune ca tu ai compus acea carte. O carte ce are consimtamantul scriitorului originar este un alt produs fata de o carte copiata.
Emil: Daca inainte de a fi scrisa o carte, A nu avea libertatea de a o publica, odata ce a fost scrisa, este destul de farfetched sa afirmi ca ai ingradit libertatea lui A de a face ceva cu proprietatea sa ce putea face si pana atunci. A se afla in aceeasi situatie si inainte, si dupa publicarea cartii. Ca sa intru in acelasi joc, nu poti spune ca A este lipsit de libertatea folosirii unui bun despre care nu stia si a fost homesteaduit de altcineva, odata ce B face acest lucru. A a ratat ocazia sa faca el acel act, intr-adevar, dar faptul ca o face altcineva nu ii ingradeste proprietatea lui A in nici un fel (asa cum afirma Kinsella).
Este departe exemplul unei carti, care are un aranjament extraordinar de specific de plot, personaje, notiuni, backstory si lore, etc, si controlarea unei structuri a plot-ului. Exemplele de genul asta, pe care le intrebuinteaza si Kinsella, din nou nu fac decat sa traga discutia intr-un punct extrem in care o pot duce cu usurinta si in cazul proprietatii private asupra lucrurilor fizice.
Privitor la ambele puncte, din contra, nu exista product differentiation-ul despre care vorbesti in comunismul intelectual: daca eu public Harry Potter, o fac sub numele meu, si imi apartine mie, iar eu sunt autorul, si asa mai departe; nu as minti, pentru ca ea neapartinand nimanui, mi-o atribui mie linistit. Acelasi lucru il fac si cu gentile D&G (o discutie pe aceasta tema am avut cu Claudiu Nasui, care, daca nu s-a schimbat nimic intre timp, este de acord cu trademarks, dar nu copyrights si patents), iar cu bancnotele nici nu zic ca le-am emis eu, eu zic doar ca daca contractantul le accepta pe bunuri, eu le ofer, si eventual banca se angajeaza sa rascumpere astfel de hartii pe aur.
Am spus şi mai sus, faptul că A nu a scris Harry Potter înaine să îl scrie autorul original nu înseamnă că nu ar fi putut să îl scrie, dacă ar fi vrut să aranjeze cuvintele în acea ordine. Chiar presupunând că proprietatea intelectuală ar fi legitimă, faptul că tu ai scris Harry Potter nu înseamnă că eu nu pot face o copie la xerox a cărţii pe care tu ai printat-o. Eu folosesc proprietatea mea fizică (imprimanta, hârtia şi copia cărţii tale pe care am cumpărat-o) şi le folosesc aşa cum consider eu de cuviinţă.
Şi eu sunt de acord cu trademark-urile, dar din alt punct de vedere. Dacă eu mă apuc şi îmi fac un restaurant McDonalds şi mă apuc să vând hamburgeri, eu nu am afectat cu nimic proprietatea lanţului original. Dar pe clienţii care intră la mine crezând că intră la McDonalds i-am păcălit, şi eu ar trebui să aibe dreptul să mă dea în judecată pentru fraudă.
Emil: In comunismul intelectual, eu SUNT autorul cartii, pentru ca afirm ca imi apartine cel putin in aceeasi masura in care apartine si „originatorului” – cuvinte al caror sens devine ciudat in lumea asta. Spre exemplu, imi place sa spun cu coerenta anti-IP ca eu am tradus pamfletul lui Kinsella in limba romana: http://againstipro.blogspot.ro/ (edit: cred ca voiam sa zic ca eu l-am scris cu totul, nu e asa de usoara coerenta in sistemul asta, vad pe pielea mea)
Dar cred ca ai inteles gresit ce ziceam la partea despre trademarks, conform teoriei comunismului intelectual POT deschide un showroom BMW in care sa vand masini pe care le asamblez eu din piese luate de la gunoi, iar clientii nu au de ce sa se planga.
Cat despre cum va arata lumea libertariana si ce am voie sau nu sa fac in ea, presupunand printr-un mare absurd ca s-ar ajunge acolo, lucrurile stau din nou in defavoarea comunismului intelectual prin virtutea sistemului preconizat de aceiasi libertarieni: in primul rand, polemica asta va trebui purtata in fata unor curti de justitie care sa reintoarca niste norme destul de inradacinate, iar dupa confuzia izvorata de la insusi autorul propunerii, nu prea mi-as face griji; in al doilea rand, in concurenta asta dintre agentiile de protectie/ce or fi, cred cu usurinta ca ar fi finantate si sustinute in general cele pro-IP.
Eu nu susţin ceea ce tu numeşti comunism intelectual. Conform definiţiei mele, tu rămâi autorul ideii şi oricine foloseşte ideea ta spunând că a fost a lui se face vinovat de fraudă, deoarece minte oamenii. Legat de showroom, am spus mai sus că poţi să faci asta, dar clienţii POT să te dea în judecată deoarece ai avut un contract implicit conform căruia le oferea produse BMW şi de fapt le-ai oferit altceva. Dar nu te poate da în judecată firma BMW deoarece le foloseşti numele.
Cred că problema s-ar simplifica dacă ai prezenta tu care ar trebui să fie statutul proprietăţii intelectuale, care să fie regulile pe care să le respecte dar, mai ales, care să fie interacţiunea dintre proprietatea intelectuală şi proprietatea asupra lucrurilor materiale.
