Acasă » Politică » Ambiguitatea întrebărilor suplimentare

Ambiguitatea întrebărilor suplimentare

De ce ar cere un decident politic o altă întrebare?

În mare sunt două răspunsuri.

  1. Un scenariu pozitiv, când emitentul vrea să clarifice o chestiune, să se înțeleagă mai bine cutare lucru privind o decizie, o politică publică, o lege etc. Aici decidentul chiar vrea cu adevărat o altă întrebare atunci când cere o altă întrebare. Vreau întrebări suplimentare pentru că vreau să ofer răspunsuri suplimentare.
  2. Unul negativ, când omul politic vrea să evite răspunsul la o întrebare inițială. Aici decidentul vrea o altă întrebare poate doar pentru a schimba subiectul. Vreau o altă întrebare pentru că nu vreau să răspund la prima întrebare.

În primul caz o altă întrebare clarifică. Cererea unei alte întrebări n-ar fi un joc gratuit de tipul întreabă-mă să te întreb, ci ar fi o cale pentru crește cunoașterea cetățenilor sau chiar a decidentului despre cutare politică publică.

Pot exista diverse motive pentru a cere o altă întrebare. De exemplu, problema în discuție este complexă și o singură întrebare nu ajunge. E nevoie de două sau chiar de mai multe. Aici o altă întrebare lămurește publicul asupra unei politici, decizii etc. Cu atât mai mult se întâmplă acest lucru cu cât întrebarea e cerută de însuși decidentul politic. Acesta preferă să fie întrebat decât să nu fie întrebat.

Un alt motiv pentru care cineva cere o altă întrebare poate fi descoperirea de alternative, de soluții mai bune pentru rezolvarea unei anumite probleme. Decidentul cere întrebări pentru că el însuși vrea să știe mai mult, vrea să vadă mai multe fețe ale problemei, nu doar să informeze publicul, ca în cazul anterior. Acesta întreabă pentru că vrea răspunsuri mai bune. Întrebările suplimentare îl ajută să vadă mai bine o problemă. Opusul ar fi o atitudine dogmatică în care nu confrunt opinia mea cu faptele sau cu opiniile altora, când nu cer deloc întrebări.

Teoretic o altă întrebare crește controlul reprezentantului de către alegători, îl face mai responsabil. Printr-o altă întrebare știi mai bine ce face cutare decident, ce are în cap, ce are de gând. Decizia politică e transparentă, e la vedere și publicul este mai informat. Administrarea chestiunilor colective e mai transparentă  decât atunci când nu se întreabă niciodată nimic.

În scenariul negativ cer o altă întrebare exclusiv pentru a evita un răspuns. Aici vreau să schimb subiectul sau să închei discuția. De ce să dau un răspuns, când pot mai simplu să cer o altă întrebare? „Altă întrebare” nu este decât un artificiu retoric pentru a puncta încheierea discuțiilor. Cer întrebări doar pentru că nu vreau să ofer răspunsuri.

De ce evită decidentul răspunsul?

Un motiv poate fi ignoranța. Cer o altă întrebare pentru că nu știu răspunsul la prima. Acesta poate fi sensul frazei „Do not question Authority! They don’t know either”.

O altă motivație poate fi evitarea unui subiect controversat. Aici decidentul cere o altă întrebare pentru că vrea să schimbe subiectul. Tema e delicată și mai bine discutăm despre altceva. Poate că finalul Tractatus-ului lui Wittgenstein rezumă cel mai bine această stare de spirit: „Despre ceea ce nu se poate vorbi, trebuie să se tacă” („Wovon man nicht sprechen kann, darüber muss man schweigen”)[1]. Printr-o altă întrebare ocolesc răspunsul la un subiect controversat. Noile întrebări vor trebui să fie despre altceva sau să nu fie deloc.

Alt motiv pentru o altă întrebare poate fi urgența unei măsuri. Chestiunea e urgentă și timpul întrebărilor a trecut. Sensul cererii „altă întrebare” e că nu mai e nevoie de o altă întrebare. Când o chestiune e arzătoare nu mai stai la discuții și la întrebări suplimentare. Este nevoie de soluții, nu de discuții. E ca situația unui comandant de oști prins într-o ambuscadă care trebuie să decidă imediat, fără să aibă timp să mai analizeze soluții alternative pentru atingerea unui scop sau ca a lui Messi care într-o anumită situație trebuie să decidă într-o fracțiune de secundă dacă trage sau nu la poartă. Apoi urgența unei chestiuni poate fi atât de mare încât să fie nevoie chiar să lucrezi peste program, să o poți trece o lege chiar și noaptea, dacă se poate și mai e timp.

În toate aceste situații o altă întrebare e un false friend. Evit răspunsul și vreau să simulez o cultură a dialogului. O altă întrebare dă unui refuz o formă democratică. Nu răspund la întrebare, dar sunt democrat, open mind, cer alte întrebări. Și probabil că și asta irită publicul, care se prinde relativ ușor că de fapt nu vrei să răspunzi.

O altă întrebare poate duce la un regres la infinit dacă structura de răspuns e ca întotdeauna la o întrebare să ceri o altă întrebare. Iar lanțul nu se rupe decât atunci când răspunzi la întrebare.

 

Bibliografie

[1] Wittgenstein, Ludwig. 2010,  Tractatus Logico-Philosophicus, Project Gutenberg, Ebook, par.7.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *