Ne apropiem de o răscruce de vânturi ce va veni în 2020 și va aduce sfârșitul istoriei pentru o generație eșuată de lideri.
De ce e important 10 august? E important pentru că e un alt eveniment, dintr-un șir lung de-acum, care arată evoluția naturală a societății românești spre europenizare și, implicit, spre civilizație și prosperitate.
În 10 august nu este important numărul celor prezenți în Piața Victoriei, nu sunt importante nici măcar scandările sau dorințele lor punctuale. Cu adevărat semnificativ este faptul că societatea se poziționează natural împotriva unei generații de lideri care provine din epoca de tranziție dinspre comunism spre Vest și aduce cu sine metehnele acelor timpuri. Această generație își va epuiza energia în anii electorali 2019 și 2020 și va pleca în negură. 10 august prevestește următorul pas, și anume, timpul unei noi generații.
Istoria recentă ne arată că timpul liderilor retrograzi s-a sfârșit, nu dintr-odată, ci treptat, din etapă în etapă ADN-ul indivizilor ce formează societatea română s-a modificat. Constantinescu l-a învins pe Iliescu și a fost primul Președinte „de dreapta”, așa cum putea dreapta să se manifeste după 50 de ani de totalitarism de stânga. Băsescu l-a învins pe Năstase și a fost primul Președinte orientat pragmatic spre Vest. Iohannis l-a învins pe Ponta și a fost primul Președinte al României care nu a fost membru PCR. Toți trei au fost votați din dorința naturală a poporului de a se rupe din chingile trecutului nefast. Alegerile prezidențiale sunt relevante pentru a înțelege evoluția unei societăți, însă, cel puțin la fel de importante sunt alegerile parlamentare, într-o democrație reprezentativă. Această latură a democrației a fost înțeleasă mai lent, după ce lideri ca Nicolae Ceaușescu și Ion Iliescu s-au manifestat ca atotputernici. Evoluția democratică a fost lentă, dar s-a maturizat.
- manifestațiile pentru dreptul de a vota dintre turul I și turul II al alegerilor prezidențiale din 2014;
- protestele împotriva OUG 13;
- demonstrațiile de după;
- iar acum, adunarea românilor din diaspora (fapt unic ca anvergură în istoria țării);
toate acestea arată limpede înspre ce valori se îndreaptă poporul român. O idee al cărei timp a venit nu poate fi oprită de câțiva lideri aflați vremelnic la putere.
Francis Fukuyama a clamat sfârșitul istoriei la încheierea Războiului Rece când democrațiile liberale au triumfat în fața comunismului, iar economiile lor capitaliste s-au dovedit victorioase prin nivelul de trai regăsit în țările vestice, într-o manieră de necontestat nici măcar de către ultimii susținători ai economiilor planificate de stat. În scurt timp o altă istorie își va găsi sfârșitul în România, istoria unei generații de lideri. Anul Centenarului României Mari va fi urmat de doi ani electorali în care se va auzi cântecul de lebădă al acestora.
PSD va rămâne monolit și fără Liviu Dragnea, sunt destui care așteaptă, ascuțindu-și maceta social-democrată, să îi ia locul liderului suprem: Firea, Teodorovici și, de ce nu, Ponta – sunt doar câteva mențiuni. Întreg behemotul social-democrat se va alătura, din interes și pragmatism, noului lider, oricare ar fi el.
ALDE este un partid de autor. Interesele financiare ale membrilor nu se pot concretiza fără Călin Popescu Tăriceanu, iar când acesta va pleca, ei vor migra spre stânga (cei mai mulți) și spre dreapta (câțiva), puțini se vor retrage.
PNL va fi Liberal sau nu va fi deloc, iar faptul că Ludovic Orban a permis apropierea de partid a unor profesori de economie, autentic liberali, precum: Bogdan Glăvan, Cristian Păun, Tudor Smirna, Gabriel Mursa și, nu în ultimul rând, Vladimir Topan, este cel mai îmbucurător eveniment din punct de vedere ideologic care s-a petrecut în istoria liberală post-decembristă. PNL trebuie să le arate oamenilor că reducerea intervenției statului în economie, reducerea birocrației și liberalizarea interacțiunilor umane înseamnă prosperitate.
USR se va rupe, într-un orizont mediu de timp, pentru a forma un nou partid liberal (sau, poate, pentru a se lipi de un PNL devenit clasic liberal) și un nou partid de stânga (care se va poziționa ideologic drept socialistul bun).
MRÎ trebuie să fie o platformă care să propulseze oameni cu valori și principii europene, dar și cu abilități politice, pentru că Dacian Cioloș nu este la bază un om politic, ci un tehnocrat.
PMP va fi absorbit de alte partide mai mari, într-un mod similar cu ALDE.
PRO România va fuziona cu PSD, în era post-Dragnea, sau va dispărea în „meandrele concretului”.
Inclusiv UDMR va schimba garnitura de conducere, însă acolo situația depinde și de liderul de la Budapesta, care exercită o puternică influență în comunitatea maghiară din România.
Posibila apariție a unui partid naționalist este de luat în calcul, dar, până în prezent, nu a apărut un lider cu suficientă autoritate morală pentru o astfel de mișcare.
În concluzie, rapoartele de forță indică o victorie a Președintelui Iohannis în 2019, urmată de o redesenare naturală a elitei politice în 2020. Lideri vechi precum Tăriceanu, Dragnea, Blaga, Băsescu ș.a. vor dispărea din zona decidenților pentru că nu-i mai rabdă timpul, iar lideri dintr-o generație cu altă mentalitate, precum: Siegfried Mureșan, Ciprian Ciucu, Claudiu Năsui, Cristina Prună, Cristian Ghinea, Dragoș Pîslaru sau Vlad Voiculescu și, de ce nu, Sebastian Burduja, vor conduce România prin zgomotoșii ani ‘20. Nu i-am enumerat pentru că sunt carismatici sau pentru că nu au fost membri PCR, FSN sau PSD, ci pentru că sunt educați în universități serioase, sunt activi în mediul politic, au acumulat experiență, și, cel mai important, pentru că se află pe un culoar favorabil.
Închei printr-un distih al unui filozof contemporan, Vlad Irimia:
„Obligați să scriem viitorul. Istoria mai vrea un pas, noi suntem următorul!”
