Un set persistent de poveşti economice încă ne bântuie
Cei mai mulţi oameni obţin informaţii economice prin intermediul meme-urilor de pe internet sau a textelor virale pline de prostii. O temă obişnuită susţine că mâna coercitivă a guvernului este suficientă pentru a îndrepta lucrurile.
De exemplu, toată lumea „ştie” că legislaţia impusă de guvern a încheiat munca făcută de copii, sau că New Deal-ul a ajutat la încheierea Marii Depresiuni, dar sunt de fapt aceste informaţii valide?
Urmează 5 asemenea mituri pe care prea multă lume le acceptă ca fiind adevărate.
Mitul 1. Ideea conform căreia creşterea economică îi ajută pe cei săraci reprezintă trickle-down economics … de fapt nu îi ajută.
Într-o lucrare din 2001 intitulată „Growth is Good for the Poor”, economiştii Art Kraay şi David Dollar de la Banca Mondială au descoperit că, atunci când venitul mediu creşte, veniturile medii ale celei mai sărace părţi a societăţii creşte proporţional. Acest rezultat rămâne valabil indiferent de regiune, perioadă, nivel de venit sau rată de creştere. În 2013, la mai mult de 10 ani după lucrarea iniţială, Kraay şi Dollar au explorat relaţia dintre creşterea economică şi sărăcie din nou, folosind datele din 118 ţări pe parcursul a 40 de ani. Au ajuns la aceeaşi concluzie. Conform acestora,
Aceste dovezi confirmă importanţa centrală a creşterii economice pentru eradicarea sărăciei… instituţiile şi politicile care promovează creşterea economică în general vor ajuta să crească veniturile celor săraci aproximativ proporţional, promovând astfel „prosperitatea comună”… nu există aproape niciun caz în care creşterea ajută semnificativ pe săraci sau pe bogaţi.
Asta înseamnă că politicile care promovează creşterea economică prin asemenea metode precum limitarea dimensiunii guvernului şi reducerea barierelor în calea comerţului internaţional sunt esenţiale pentru eliminarea sărăciei. Creşterea economică, nu politicile redistribuţioniste, reprezintă principalul factor de reducere a sărăciei, iar acest adevăr a fost demonstrat de mult timp.
Mitul 2. Comerţul liber nu duce la rezultate mai bune din punct de vedere economic în lumea reală.
Paul Krugman a glumit odată spunând „Dacă ar exista un Crez al Economistului, acesta ar cuprinde cu siguranţă afirmaţiile ‘Înţeleg Principiul Avantajului Comparativ’ şi ‘militez pentru Comerţ Liber’”. Cu toate acestea, critici ai comerţului liber, precum economistul Ha Joon Chang, au făcut afirmaţii foarte ciudate precum aceasta:
Există exemple istorice pentru protecţia tarifară a industriilor care nu sunt încă profitabile… În schimb, comerţul liber funcţionează bine doar în lumea fantastică şi teoretică a competiţiei perfecte.
Comentarii ca acesta sunt enigmatice deoarece susţinătorii comerţului liber nu presupun existenţa competiţiei perfecte. Ei doar recunosc că, dacă o ţară poate produce un produs la un cost de oportunitate mai mic decât alta, comerţul între cele două ţări (sau doi indivizi) este mutual benefic. (Aceasta este cunoscută ca Teoria Avantajului Comparativ).
Economiştii au examinat de nenumărate ori dacă comerţul mai liber reuşeşte sau nu că conducă la o creştere economică mai mare. În ceea ce priveşte liberalizarea comerţului – reforme care reduc barierele în calea comerţului internaţional – dovezile arată în mod constant că asemenea reforme îmbunătăţesc performanţele economice de-a lungul timpului.
Conform unui studiu care a examinat 141 de cazuri de liberalizare economică şi a comparat performanţele economice înainte şi după liberalizare, (după ce au luat în calcul factorii de confuzie) „Creşterea pe cap de locuitor după liberalizare a fost cu 1.5 puncte procentuale mai mare decât înainte de liberalizare, iar ratele de investiţie au fost cu 1.5-2.0 puncte procentuale mai mari”.
Cercetări ulterioare ale lui Antoni Estevadeordal şi Alan M. Taylor au dus analiza mai departe comparând ratele de creştere înainte şi după 1990, când un val de liberalizări a avut loc. Economiştii au împărţit ţările într-un grup experimental (ţările care au liberalizat comerţul) şi un grup de control (ţările care nu au liberalizat). Conform unui rezumat al cercetării lor, autorii „au găsit dovezi solide că eliminarea tarifelor pe capitalul importat şi bunuri intermediare a dus la rate de creştere cu un punct procentual mai mari în ţările care au liberalizat comerţul”. Cercetările au arătat că liberalizarea comerţului a dus la performanţe economice mai bune în Africa sub-Sahariană, o regiune în nevoie disperată de creştere economică.
Reformele care duc la comerţ liber duc în general la consecinţe superioare din punct de vedere economic. Aceasta este o observaţie bine documentată. Deşi pot exista situaţii în care comerţul liber nu este de dorit [n. tr. – autorul nu spune care sunt acele situaţii şi de ce ar fi aşa. Bineînţeles că, pentru cei care beneficiază de pe urma barierelor în calea comerţului o să fie nedorită o liberalizare a lui, dar pentru consumatori comerţul liber este întotdeauna preferabil], aceste situaţii nu reprezintă norma şi politicile de comerţ liber reprezintă o „regulă generală rezonabilă”, după cum a spus Paul Krugman.
Mitul 3. Guvernul a dus la eliminarea muncii prestate de copii. Pe o piaţă liberă, copiii încă ar munci.
Aserţiunea conform căreia reglementările şi legile date de stat au dus la sfârşitul muncii prestate de copii este repetată la nesfârşit şi de multe ori folosită ca „dovadă” că în lipsa acestor legi, copiii ar continua să muncească într-o economie de piaţă. The Economic History Association (EHA) a arătat că nu aşa stau lucrurile:
Cei mai mulţi istorici economici concluzionează că legislaţia împotriva muncii copiilor nu a fost principalul motiv pentru reducerea şi eliminarea muncii prestate de copii între 1880 şi 1940. În schimb ei arată că industrializarea şi creşterea economică au dus la creşterea veniturilor, care le-a permis părinţilor luxul de a-şi ţine copii în afara câmpului muncii.
Conform National Bureau of Economic Research, „Deşi interzicerea muncii prestate de copii reprezintă o politică folosită des, există puţine dovezi empirice care validează eficienţa acestora”.
Nu numai că nu există dovezi care să susţină eficienţa acestor legi, dar există dovezi că aceste legi le fac mai mult rău chiar familiilor pe care ar trebui să le ajute. Cercetări asupra legislaţiei împotriva muncii prestate de copii în India a descoperit că „de-a lungul diverselor marje a cheltuielilor, consumului, aportului de calorii sau activele deţinute, gospodăriilor au o situaţie mai proastă după introducerea legislaţiei împotriva muncii prestate de copii”.
Mitul 4. Ţări precum Suedia sau Danemarca demonstrează că taxe mai mari nu dăunează creşterii economice.
Susţinând că taxele mai mari nu afectează creşterea economică deoarece efectele nu sunt vizibile la nivel superficial într-o ţară sau în câteva ţări e ca şi cum ai spune că ţigările nu afectează sănătatea indivizilor deoarece mulţi tineri şi oameni sănătoşi fumează şi nu există efecte imediate asupra sănătăţii lor. Sunt mulţi factori care afectează creşterea economică. Pentru a vedea cum afectează taxele mari această creştere, cercetătorii iau în calcul diverse variabile şi folosesc seturi mari de date de la nivel naţional sau internaţional.
Conform unui studiu publicat de Banca Centrală Europeană care a folosit date anuale din 1965 până în 2007 pentru 26 de economii, „efectul unei creşteri a impozitelor asupra PIB real pe capit de locuitor este negativ şi persistent: o creştere în rata totală a impozitării (măsurată ca impozite totale în PIB) cu 1% din PIB are un efect îndelungat asupra PIB real pe cap de locuitor de -0.5% până la -1%”.
Numeroase alte studii asupra dimensiunii statului şi creşterea economică au ajuns la aceleaşi concluzii. Mai mult decât atât, un studiu asupra efectelor macroeconomice a impozitării din Danemarca a descoperit că:
Sistemul de impozitare danez generează o pierdere a eficienţei corespunzătoare unei reduceri de 12 procente din venitul total. E posibil să câştigi 4/5 din acest potenţial de eficacitate schimbând sistemul scandinav cu taxe mari cu un nivel al impozitării scăzut corespunzător ţărilor OCDE precum Statele Unite.
Cu toate acestea, nici ţările cu un nivel de impozitare scăzut precum Statele Unite nu sunt imune efectelor dăunătoare ale impozitării. Un articol de referinţă scris de economiştii keynesişti Christina şi David Romer a descoperit că impozitele sunt de cele mai multe ori mărite în timpul unei expansiuni economice şi sunt tăiate în timpul unei crize. Această tendinţă face mai greu observabil efectul impozitării asupra creşterii economice. Cu toate acestea soţii Romer au descoperit că pot estima cu acurateţe efectele schimărilor de taxe prin examinarea celor care s-au întâmplat fără a avea o legătură cu creşterea economică. Conform estimărilor soţilor Romer, „creşterile de taxe au efecte restrictive pentru economie. Efectele sunt puternic semnificative, foarte robuste şi mult mai mari decât cele obţinute folosind măsurători largi ale schimbărilor de taxe”. Specific, ei au descoperit că o creştere a taxării cu 1% din PIB duce la o scădere a PIB-ului cu 3 procente.
Pare destul de clar, la nivel general, că niveluri mari ale impozitării pot să sufoce creşterea economică şi că ţările cu o povară fiscală mare au o creştere economică mai mică decât ţările cu o povară fiscală mai mică, ţinând toate celelalte lucruri egale.
Mitul 5. Capitalismul nu este economic superior socialismului.
Un număr mare de studii a examinat cum o tranziţie de la socialism (sau o economie cu piaţă înnăbuşită) către o economie de piaţă (sau o economie cu piaţă liberă) – un proces cunoscut drept liberalizare economică – afectează creşterea economică.
De exemplu, folosind date de la 140 de ţări în perioada 1960-2000, economişti de la Universitatea Bocconi au comparat ţările care au trecut printr-un proces de liberalizare economică cu cele care nu au trecut prin acest proces. După ce au luat în calcul variabilele relevante, ei au descoperit că
liberalizarea economică este bună în toate dimensiunile: este acompaniată de politici structurale mai bune şi politici macroeconomice mai bune, şi este urmată de performanţe economice îmbunătăţite. Această sincronizare sugerează o interpretare cauzală, cel puţin în ceea ce priveşte rezultatele economice.
Cercetări ulterioare publicate de Journal of Economic Surveys a descoperit că „există indicaţii puternice că liberalizarea … stimulează creşterea economică”. Pentru un exemplu specific, nu trebuie să căutăm mai departe de China.
Cercetări de la departamentul de economie al Universităţii Oxford a descoperit că liberalizarea comerţului, privatizarea rapidă şi schimbările structurale au alimentat creşterea economică a Chinei, care a dus la o scădere masivă a sărăciei. Ca rezultat al reformelor, PIB/cap locuitor a crescut cu 4.1 procente mai rapid decât ar fi făcut-o altfel, scoţând milioane de oameni din sărăcie.
O trecere în revistă a peste 40 de studii asupra legăturii dintre libertatea economică şi creşterea economică (libertatea economică fiind măsurată utilizând Economic Freedom of the World Index al Institutului Fraser) a descoperit că cercetările demonstrează în mod consistent că pieţele mai libere sunt asociate cu o creştere mai mare a performanţelor economie. Studiile au arătat că libertatea economică duce la o creştere economică; relaţia nu este o simplă corelaţie.
Cercetările empirice au descoperit că „ţările pot să îşi crească utilitatea resurselor naturale cu aproximativ 45% doar convertindu-se la o economie de piaţă” şi de asemenea descoperă în mod consistent că sectorul privat este mai eficient decât sectorul public.
Concluzie
Se presupune de multe ori că statul este o unealtă pentru a crea rezultate economice şi sociale mai bune, dar dacă statul e defapt un obstacol în calea acestor rezultate? Evidenţele citate aici sugerează că statul nu poate rezolva problemele legiferând soluţiile. De fapt, intervenţia de cele mai multe ori exarcebează problema pe care trebuia să o rezolve.
Mai mult decât atât, aserţiunile conform cărora teoria economică tradiţională nu se aplică la viaţa reală sunt false. Cercetările arată că impozitele chiar distorsionează economia, creşterea economică este bună pentru săraci şi comerţul liber chiar duce la o performanţă economică mai bună.
Articol publicat iniţial de Corey Iacono pe site-ul FEE
