USL ia în calcul înființarea unui Minister al Adevărului

0
2012

Biroul comun al USL a analizat astăzi posibilitatea înființării unui Minister al Adevărului în noua formulă cu Ciolacu premier. Un astfel de minister avantaje clare față de instituțiile de cenzură existente, CNCD și CNA. Acesta crește calitatea cenzurii, îi scade costurile și îmbunătățește funcționarea instituțiilor democratice.

Un minister scade costurile cenzurii. Dacă un cetățean face un comentariu sexist la televizor, cazul poate fi analizat simultan de CNCD sau de CNA. Așa avem o dublare a serviciului public. Un risc similar apare și dacă un gazetar îl critică pe Bode la TV. Cazul poate fi unul de încălcare a dreptului la imagine și ține de CNA sau unul de atac asupra minorității plagiatorilor și așa ține de CNCD. O perspectivă unificată, integrată, asupra cenzurii evită acest risc al suprapunerii sarcinilor.

Un Minister al Adevărului crește calitatea cenzurii. Acesta detectează forme mai subtile de fals sau blasfemie. Poate fi vorba, de exemplu, despre declarații critice la adresa Uniunii Europene sau la adresa democraților americani sau, și mai rău, la adresa lui Obama. Cenzura CNA sau CNCD se poate dovedi insuficientă, chiar dacă acestea par superioare inchiziției. CNCD și CNA pot deveni cel mult departamente în cadrul ministerului, cu secretarii de stat și liota de funcționari aferentă.

O cenzură mai bună înseamnă o democrație mai bună. Criticile la adresa lui Ciolacu și Bode pot submina încrederea în stat, în instituții. Simpla mituire a presei de către partide nu este suficientă. Un Minister al Adevărului poate reconstrui această încredere și acest capital social.

Există totuși temerea că un astfel de minister va apela excesiv la inteligență artificială. Reprezentanții USL au liniștit spiritele subliniind că se va apela în mod egal la prostie naturală prin conversia postacilor în fact-checkeri.

Rămâne doar problema cine ar fi persoana cea mai potrivită pentru conducerea unui astfel de minister. Aici e nevoie de oameni care să fie atât de pasionați de adevăr încât să nu-l distorsioneze, să-l preia așa cum e. Iar PNL a demonstrat suficient, prin liderii săi (Ciucă, Bode etc) că are oameni potriviți pentru această misiune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.