Filosofia libertariană

Relevanța situațiilor limită

De către

24 iunie 2017

2622

Multe situații limită („lifeboat situations”) sunt cu bărci. Locurile în barcă sunt limitate și trebuie sacrificați niște pasageri[1]. Așa apare dilema tragică cine trăiește și cine moare? Alt exemplu e când trebuie să trec prin curtea cuiva pentru a salva un copil de la înec[2]. Un altul e când îngheț de frig pădure și văd o cabană și decid să intru chiar dacă așa încalc drepturile de proprietate[3]. La fel se întâmplă în filmele horror când mai multe persoane sunt închise într-o cameră și doar una are voie să supraviețuiască. În aceste situații trebuie să omor pe cineva sau să fur pentru a-mi salva viața sau pe a altuia. În genere, sunt situații disperate care arată limitele cooperării[4].

Un alt exemplu este cel cu deșertul. Într-un deșert, A are o pâine, B moare de foame și A ține pâinea doar pentru el. Este drept pentru un terț C să-i ia pâinea lui A sau o parte din ea să i-o dea lui A, salvându-i astfel viața?

Într-o anumită interpretare, am două opțiuni:

-soluția liberală, când nu fur și B moare de foame.

-soluția socialistă, când fur și-l salvez pe B.

Situațiile limită se vor o placă turnantă pentru socialism. Un scop al acestui exemplu este să justifice politicile socialiste, redistributive în societatea în mare. Există riscul ca unii oameni să moară de foame, ca în situația limită, și socialismul îi salvează. Socialismul, o ideologie centrată pe furt, pare să rezolve această problemă a salvării cuiva prin transferuri de resurse.

Liberalismul care insistă pe respectarea dreptului de proprietate neglijează efectele bune ale unui furt. Aici salvez pe cineva încălcând drepturile de proprietate. Un furt salvează o viață.

Cât de reprezentativă este o situație limită? Socialismul va răspunde că este foarte reprezentativă. Și în lumea reală există sărăcie, oameni care mor de foame. Prin urmare, e nevoie de politici redistributive.

Argumentul apare și în discuțiile legate de epuizarea resurselor. Pământul este ca o barcă cu locuri limitate.

Socialismul va dori generalizarea acestei soluții de la situația limită la societatea ca întreg. Aici e o problemă cu cei care folosesc exemplu pentru a puncta limitele universalismului, dar susțin extinderea regulii la întreaga societate. Normal ar fi fost să rămână contextualiști până la capăt din motive de consistență.

Situația limită e reprezentativă pentru societatea ca întreg, prin urmare regula „să furi ca să salvezi o viață” din situația limită trebuie exportată la societate. În plus, socialismul practicat în situația limită e unul democratic, pentru că avem 2 la 1, adică funcționează regula majorității.

Furatul din situația limită este o metaforă pentru politicile redistributive. E o metaforă pentru că socialismele obișnuite incriminează furtul unei pâini, singurele furturi permise fiind cele de stat.

O parte bună cu acest exemplu e că socialismul admite că se definește prin furt. Taxele nu sunt plăți pentru bunuri publice și nu mai sunt folosite etichete mai corecte politic: „transfer”, „distribuție”, „bine public”, „demnitate umană”, „egalitate de șanse” etc.

Uneori socialiștii plusează și văd situații limită peste tot. Dacă asculți discursul lui Bernie Sanders ai impresia că americanii n-au după ce bea apă.

Un argument din tabăra liberală este că aceste situații nu sunt așa frecvente în lumea reală[5]. Mulți dintre noi nu vom fi în aceste situații limită. În general, acestea rămân cel mult experimente mentale[6]. Situațiile limită ar fi artificiale și inutile pentru lumea reală[7]. Acestea sunt marginale, excepționale[8]. Prin urmare, nu ar fi bine să gândim regulile societății pe baza lor,[9] pentru că nu trăim în situații limită[10].

Cu toate acestea, există situații în lumea reală, foamete, dezastre naturale, războaie care seamănă cu cele limită[11]. Foametea apare mai cu seamă în versiunile hard de socialism, unde se merge strict pe iubirea aproapelui în distribuția resurselor. Din acest motiv argumentul situației limită putea fi reformulat și pe o societate comunistă, nu trebuia neapărat mers până în deșert. Cu cât am mai mult socialism, am mai multă sărăcie. Piața liberă minimizează situațiile limită[12]. Invers privit, socialismul multiplică situațiile limită.

Un alt răspuns este legat de distincția dreptate-moralitate[13]. Liberalismul nu-mi spune ce cale să urmez în situația limită, chiar dacă incriminează furtul, pentru că nu se pronunță pe moralitate în sens larg. E decizia fiecărui individ ce alegere va face. Aceasta înseamnă că rămâne deschisă deschisă posibilitatea să-l salvez pe B. Nu este, de fapt, socialism această moralitate personală? Diferența între cele două este că liberalismul incriminează juridic furtul, socialismul nu. Furtul rămâne furt și doar victima poate ierta ulterior dacă așa consideră, nu terți. Persoanei furate i s-a comis o nedreptate. Un om nu e mijloc pentru scopurile altora, oricât ar fi de nobile, intense și de urgente preferințele semenilor lui. În general, socialismul este despre ce decide C să facă A pentru B.

Situațiile limită sunt relevante pentru alegerea regulilor jocului, dar nu în sensul intenționat de socialiști, ci dimpotrivă. Dacă ele sunt rele și ne sperie, trebuie evitate sistemele care fac aceste situații ceva banal, cotidian, care fac revoluția permanentă. Eticienii de la Harvard au dreptate. Situațiile limită sunt relevante pentru lumea reală, însă mai cu seamă pentru sistemele lor preferate.