Acasă » Filosofia libertariană » Reductio ad hitlerum

Reductio ad hitlerum

„Reductio ad hitlerum” este un tip de raționament denunțat de Leo Strauss în 1951, cel care creează de fapt și expresia[1]. Pentru Strauss, o opinie nu trebuie respinsă pentru simplul fapt că a fost împărtășită de Hitler sau de naziști[2].

Teza lui Strauss pare plauzibilă.

Un exemplu legat de adevăr:

Premisa 1. Toate convingerile naziste sunt false.

Premisa 2. Naziștii credeau că Pământul se rotește în jurul Soarelui

Concluzie. Prin urmare, este fals că Pământul se rotește în jurul Soarelui.

Un exemplu legat de dreptate:

Premisa 1. Toate convingerile naziste sunt nedrepte.

Premisa 2. Naziștii susțin pedepsirea violului.

Concluzie. Prin urmare, pedepsirea violului este nedreaptă.

Morala este că nu e suficient ca o opinie să fi fost împărtășită de naziști pentru ca aceasta să fie falsă sau nedreaptă. Este adevărată prin comparația cu faptele și dreaptă prin comparația cu principiile unei teorii a dreptății.

Reductio at hitlerum apare și la marxiști și la naziști, unde o idee e falsă sau nedreaptă pentru că e susținută de persoana din clasa socială sau rasa greșită. Reductio at hitlerum este un ad hominem. O idee e falsă sau rea pentru că e susținută de anumite persoane, fie ele și naziste. Potrivit reduction at hitlerum în disputa Heisenberg-Einstein privind determinismul, Heisenberg avea dreptate, dar nu pentru că așa era structura universului, ci pentru că era neamț.

O regulă care vrea să combată în dezbateri acest tip de raționament este legea lui Godwin.  Potrivit ei, pierde dezbaterea cel care apelează la această comparație cu Hitler și naziștii[3], care afirmă despre alt participant că este nazist. Godwin a observat în discuțiile online că cu cât se lungește o discuție, cu atât crește probabilitatea ca un participant să fie comparat cu Hitler[4]. Comparația cu Hitler poate fi o formă de neseriozitate, un semn că nu ai un argument mai bun, legat de logică și fapte[5].

Există 3 tipuri de situații când cineva e comparat cu Hitler sau cu naziștii:

-argumentul e incorect logic,

– argumentul e corect logic, dar incorect material, adică are premise false.

– argumentul e corect și formal și material.

De exemplu, următorul silogism

Premisa 1. Naziștii au comis crime.

Premisa 2. X a comis o crimă.

Concluzie. Prin urmare, X este nazist.

este incorect, nevalid. Un raționament valid prezervă adevărul premiselor, adică nu pot construi o interpretare în care să am premise adevărate și o concluzie falsă. Ori punând X în cercul cu „comis crime” am făcut tocmai acest lucru. Un raționament valid mi-ar fi blocat această posibilitate, să existe criminali, care să nu fie naziști.

O altă situație e când raționamentul este valid, dar am cel puțin o premisă falsă ca în:

Premisa 1. Cine urăște minoritățile este nazist.

Premisa 2. Martin Luther King urăște minoritățile.

Concluzie. Prin urmare, Martin Luther King este nazist.

Aici este falsă premisa 2.

Problema mai generală într-un raționament valid cu o premisă falsă este că nu pot stabili valoarea de adevăr a concluziei pentru că sunt valide atât:

(0 & p2…pn) implică 0, unde concluzia e falsă și

(0 & p2…pn) implică 1, unde concluzia e adevărată. Valoarea de adevăr a concluziei e indecidabilă.

Nu în ultimul rând, există situația când argumentul e corect și formal și material. E valid, corect logic, și are și premisele adevărate.

Premisa 1. Cine urăște minoritățile este nazist.

Premisa 2. Goebbels urăște minoritățile.

Concluzie. Prin urmare, Goebbels este nazist.

Reductio ad hitlerum este un raționament greșit. La rândul ei, regula lui Godwin are limite:

-un argument care conchide că X este nazist poate fi corect.

-după ce un participant a stabilit că B este nazist, poate să nu comită în continuare reductio ad hitlerum, adică să infereze că tot ce spune B e fals sau rău.

-regula comite aceleași păcate pe care le reproșează altora. Se interesează de motive mai degrabă de forma logică și adevărul premiselor. Așa se întâmplă când speculează asupra intenției[6] celui care folosește reductio ad hitlerum: X și-a pierdut interesul pentru dezbatere, din acest motiv tot acuză de nazism mai degrabă decât să se bazeze pe logică și evidență.

 

Bibliografie

[1] Strauss, Leo. 1999, Natural Right and History, University of Chicago Press, Chicago & London, p.42.

[2] Ibidem pp.42-43.

[3] Essay:Forfeiture of debate:

https://wiki.mises.org/wiki/Essay:Forfeiture_of_debate#cite_note-1, accesat 09.06.2017.

[4] Godwin’s law:

https://en.wikipedia.org/wiki/Godwin%27s_law, accesat 14.06.2017.

[5] Essay:Forfeiture of debate:

https://wiki.mises.org/wiki/Essay:Forfeiture_of_debate#cite_note-1, accesat 09.06.2017.

[6] Ibidem.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

153 Shares
Share152
Tweet
Share
+11