Murray Rothbard – O povestire a vremurilor noastre

Acest articol nepublicat a fost scris de către Murray N. Rothbard în mai 1961. Mulţumiri deosebite lui Joseph Stromberg, arhivar al Institutului Mises.

I.

A fost odată ca niciodată o vale liniştită. Oamenii din această vale erau fericiţi; munceau, făceau negoţ şi râdeau împreună. Nimeni nu făcea uz de forţă asupra vecinului, iar toţi trăiau şi prosperau.

Într-o zi, a ajuns în vale o ceată de badiţi, conduşi de un lider, pe care îl vom numi Hector. Banda venise cu mitraliere, şi, după cum le era tradiţia, au violat şi i-au jefuit după placul inimii pe locuitorii văii. În timp ce se pregăteau, ca de obicei, să incendieze întreaga vale („de amuzament”, după cum a spus succint unul din membrii bandei lui Hector), unul dintre membri, un intelectual tânăr şi sclipitor, pe care îl vom numi Iago, i-a oprit. „Şefule, uite,” spuse Iago, „De ce nu ne schimbăm modul de operare? Încep să mă satur de hoinăritul ăsta, căutând mereu o nouă ţintă, noi victime, mereu pe fugă. Acesta este un loc izolat, un loc frumos. Hai să ne stabilim aici şi să-i conducem pe oamenii aceştia. Apoi, îi putem exploata mereu, în loc să-i omorâm şi să trecem mai departe.” Hector era un conducător iscusit, şi îşi dădu seama că era o idee înţeleaptă. Şi banda s-a stabilit acolo.

Prin urmare, tâlhăria şi jafurile deveniră cronice în loc de acute. Locuitorilor li se percepea tribut anual, iar banda folosea forţa şi dictatura asupra lor, păşind ţanţoş în uniforme şi dând ordine. La început, au existat resentimente puternice; oamenii văii mormăiau şi au început să formeze o Mişcare de Rezistenţă.

Iago, teoreticianul-şef din banda lui Hector, i-a explicat liderului că o altă mare schimbare a metodelor era necesară, pentru a se adapta noilor condiţii. „Oamenii aceştia ne depăşesc numeric, Şefule. În cele din urmă, deşi acum nu au arme, aceşti oameni ne-ar putea alunga şi am pierde cea mai bună afacere pe care am făcut-o vreodată. Trebuie să-i facem să le placă.” Aceasta a fost marea sarcină a lui Iago şi a grupului său de colegi teoreticieni, iar Hector şi băieţii lui au rămas uimiţi de rezultate. Iago le servea oamenilor argumente precum: „Acesta nu este tribut, ci „protecţie”. Trebuie să vă protejăm pentru binele vostru. Altminteri, aţi începe să vă omorâţi şi să vă jefuiţi între voi.”

„Aşa este, are dreptate,” au mormăit oamenii. Poate că Hector şi banda lui sunt nişte huligani, dar cel puţin ne protejează de noi înşine.” Fiindcă oamenii au memoria scurtă.

Şi Iago continuă: „Acesta nu este tribut, este „protecţie”. Trebuie să vă protejăm de criminalii de peste munte”. Şi aceste vorbe deveniră plauzibile, întrucât banda lui Hector, mereu dornică să jefuiască, începu să trimită grupuri de recunoaştere peste munte, astfel că au urmat lupte periodice. Oamenii ascultau şi erau de acord. „Aşa este. Poate că Hector şi băieţii lui sunt nişte oameni răi. Însă măcar sunt ai noştri. Nu sunt nişte străini ca oamenii aceia de peste munte. Trebuie să fim protejaţi de ei.” Oamenii au uitat că până atunci nu avuseseră nicio problemă cu oamenii de peste munte. Fiindcă oamenii au memoria scurtă.

„E grozav, şefule, însă avem nevoie de mai multe măsuri şi teorii pentru ca fraierii ăştia să rămână mulţumiţi,” spuse Iago. Iar Hector şi Iago au început să facă propagandă pentru educarea tuturor copiilor în şcolile conduse şi operate de către Hector, Iago şi banda lor. Au numit aceste şcoli „Şcolile de Vale”; „Şcolile oamenilor”. „Toţi cei care nu-şi educă copilul într-o Şcoală de Vale este nedemocrat. Este antisocial şi urăşte oamenii. De fapt, este Ne-Vălean.” Lacheii lui Iago care aveau înclinaţii de savanţi, care îşi spuneau „economişti” („Sună bine, are o notă grecească, şefule”) predicau că „toţi au de câştigat de pe urma obligaţiei de a plăti şi de a fi înscris la Şcolile de Vale alei lui Hector, fiindcă, dacă A este educat, atunci B o duce mai bine, şi prin urmare B trebuie forţat să fie educat, la fel ca şi A….” Iar oamenii ascultau şi dădeau din cap aprobator; şi savanţii dintre ei ascultau şi dădeau de asemenea din cap; şi în curând au devenit membri ai Bandei lui Hector, Divizia Savanţilor.

Ce minuni s-au înfăptuit prin A-i Face Să Le Placă! Hector şi banda lui iniţială şi-au chemat toate rudele de la mii de kilometri; şi toţi au venit şi s-au alăturat bandei lui Hector şi au trăit de pe urma bogăţiei pământului. Rata tributului creştea în continuare, la fel ca şi numărul membrilor din Bandă. Pe măsură ce „dările” au crescut, Oamenii au început să mormăie din nou. Iago şi băieţii lui îi îndemnau şi îi dojeneau pe cei care mormăiau: „Toţi sunteţi egoişti”, spuneau, „fiindcă nu vreţi să contribuiţi şi să îi serviţi pe fraţii voştri.” („Fraţii” erau, desigur, în mare parte membri ai Bandei lui Hector.) Iar oamenii, îndeosebi moraliştii dintre ei, dădeau din cap şi aprobau. Au fost de acord că oricine i se opunea lui Hector şi Bandei lui era „egoist, antisocial şi preocupaţi de propriul câştig şi lăcomie.”

Şi Hector şi Banda lui au recrutat majoritatea oamenilor văii, pentru a-i construi Bandei un palat enorm în vârful celui mai înalt deal din Vale. Era un palat frumos şi impunător, spuneau toţi. Câţiva oameni au mormăit în faţa acestei constrângeri şi risipe. Iago şi băieţii lui au tunat: „Fiinţe nenorocite! Am construit un monument minunat, un monument al gloriei, destinului şi măreţiei Văii Noastre. Iar voi, leneşilor şi zgârciţilor, aţi refuza Văii Noastre monumentul ei.” „Are dreptate”, a spus lumea, privindu-i duşmănos pe cei ce comentau. „Valea aceasta are cel mai mare palat dintre toate văile de pe pământ.”

În mod periodic, Hector şi Banda lui plecau la luptă împotriva oamenilor de peste munte, pentru a-şi extinde teritoriul şi aria pe care o prădau. În vremuri ca acelea, aveau nevoie de mai mulţi oameni pentru luptă, astfel încât recrutară din nou oamenii în Banda lor. Recruţii, asemeni tuturor oamenilor, au fost educaţi că orice opunere împotriva recrutării va determina măsuri aspre, dar reprezintă de asemenea „înaltă trădare” împotriva Văii şi guvernului ei legitim, Banda lui Hector. Hector şi Iago transformară drapelul vechi pe care Hector şi băieţii lui obişnuiau să-l ridice înainte de a pătrunde în următorul oraş în „Sfântul Steag al Văii”; toţi cei care nu se închinau în faţa acelui steag – sau care nu cântau vechiul cântecel pe care Hector şi Banda lui îl cântaseră mereu înainte de a porni la lupă – era de asemenea stigmatizat drept „trădător” şi tratat ca atare.

Într-adevăr, unele dintre teoriile pe care Iago şi băieţii lui le fluturau în serviciul lui Hector şi al Bandei lui erau geniale. De exemplu, în momentul când un Opozant izolat demonstra fenomenul de hoţie organizată şi continuă, băieţii lui Iago spuneau: „Ştii, poate că ai avut dreptate în ce priveşte era anterioară. Astăzi vremurile s-au schimbat, iar gândirea noastră trebuie să se schimbe şi să se adapteze erei moderne. În era dinainte de Hector, acest fenomen era într-adevăr jaf. Astăzi este cooperare pentru binele comun şi bunăstarea oamenilor din vale. Iar unul din cei mai sclipitori dintre Economiştii lui Iago a spus: „Voi nu vă daţi seama că banii pe care Hector şi băieţii lui vi-i iau vă aduc beneficii enorme. Fiindcă Hector şi băieţii lui cheltuie banii – nu-i aşa? – în magazinele şi pieţele voastre. Prin această cheltuire, ei vă oferă locuri de muncă, ei pun în circulaţie resursele financiare, ei menţin puterea de cumpărare, care este vitală pentru Economia Văii, şi vă asigură „stabilitatea internă” a sistemului economic al Văii. Oamenii ascultaru şi se minunau de atâta înţelepciune. Iar oamenii lui Iago au exprimat teoria în simboluri matematice complexe, iar oamenii se minunară, iar Hector era încântat, iar cei mai savanţi dintre oameni ascultaru şi în curând s-au alăturat Diviziei de Savanţi a lui Iago.

Am putea descrie la infinit structura socială fascinantă a acestei văi uluitoare şi cu siguranţă unice. Însă ideea esenţială este să subliniem faptul că, prin fascinaţia stârnită de propaganda lui Iago, statutul lui Hector şi al Bandei sale s-a schimbat complet din vremurile de demult şi aproape uitate. Dacă Hector şi Banda lui se furişau ca nişte criminali, erau priviţi de către toţi cu dispreţ şi ură ca şi criminali, şi erau mereu pe fugă, acum se produsese cu adevărat o revoluţie. Hector, Iago şi ceilalţi nu mai erau criminali, ci Cei Mai Respectaţi oameni din ţară. Nu numai că erau îmbogăţiţi de pe urma jafurilor cronice anuale; erau sărbătoriţi de toată lumea, iubiţi şi temuţi şi onoraţi de către oamenii din vale. Toţi au fost încununaţi cu onoruri. Şi totul fiindcă hoţia lor devenise reglementată, proclamată public şi apărată încântător. În timp ce stăteau tolăniţi pe divanele lor, Hector îi spuse cu mulţumire lui Iago: „Băiatule, niciodată n-am dus-o aşa bine.” Iago spuse, bătându-l pe Hector pe spate: „În fiecare minut se naşte un fraier”. Iar, între timp, oamenii lui Iago le vorbeau de pe tribună oamenilor: „În vremurile noastre este nevoie de sacrificii enorme, este nevoie de plăcere de a da.” Iar oamenii au ascultat şi dădeau din cap aprobator.

II.

În general, oamenii aprobau sau se resemnau în faţa domniei lui Hector. Acei câţiva oameni, de pe ici şi colo, care nu fuseseră convinşi de propaganda lui Iago, erau lichidaţi. Dacă deveneau prea fermi, erau poftiţi politicos afară şi împuşcaţi… ca şi trădători ai Văii. „E păcat,” spuneau oamenii, „şi eu care credeam că îl cunosc pe Jim. Sigur, cine putea şti că era un trădător?” Toţi erau de acord că vremurile dure cereau măsuri dure.

Între timp, ce se întâmplase cu rămăşiţele Opoziţei Oamenilor? Opozanţii nu aveau arme, dar se luptau în continuare pe tărâmul ideilor. „Spiritul, ideea libertăţii trebuie ţinută vie”, spuneau ei. Astfel ei au lăsat să circule între ei iubirea pentru libertate şi recunoaşterea a ceea ce erau Hector, Iago şi oameni lor şi a ceea ce făceau. Iar lucrul care le dădea rezistenţă era crezul pe care îl împărtăşeau: „Nu uitaţi. Hector este un hoţ. Hector este un criminal. Hector şi banda lui sunt infractori şi tirani, iar, într-o zi, vor fi daţi afară din Valea aceasta. Hector este un hoţ şi un criminal.” Şi ce este Iago? Faţă de Iago Opozanţii simţeau o aversiune şi mai mare decât pentru Hector. În ceea ce îl privea pe Iago, ei subliniau că este „un om inteligent; eşecul lui este unul moral, unic. Iar Iago ţine în viaţă regimul prostituându-şi inteligenţa, servindu-se pe sine şi pe Hector, şi înşelându-i pe oameni să accepte toate acestea.”

„Nu uitaţi asta niciodată despre Hector şi Iago,” îşi spuneau unul altuia. „Nu uitaţi niciodată.”

Într-o zi, se ridică un lider între Opozanţi; era tânăr, puternic şi deosebit de inteligent – un om cu adevărate virtuţi eroice. Opozanţii îl numeau, cu afecţiune, Liderul. Liderul îi dispreţuia pe Bătrânii dintre Opozanţi: Bătrânii îi sfătuiseră pe Opozanţi să scrie şi să vorbească împotriva tiraniei numai în mod abstract; niciodată nu trebuiau să „devină precişi”, niciodată nu trebuia să îi menţioneze pe Hector sau pe Iago şi nici vreuna din faptele lor. „La naiba cu asta,” a tunat Liderul înaintea unei întâlniri a Opozanţilor. „Nu-i de mirare că bătrânii nu ajung nicăieri. Trebuie să scriem pe ziduri: Hector e un hoţ; Hector e un criminal; Iago este o prostitoată şi un tovarăş al hoţilor şi criminalilor. Îi vom alunga!” Opozanţii l-au aclamat pe acest tânăr bărbat cu ovaţii asurzitoare. Inimile lor erau pline de bucurie; îşi găsiseră Liderul.

Am menţionat anterior faptul că Hector şi Iago provocaseră o revoluţie socială în Vale. Înainte fuseseră criminali; acum erau cei mai respectabili şi onoraţi oameni din vale. Acum, dimpotrivă, Opozanţii erau nişte paria, stigmatizaţi ca şi criminali şi trădători, şi care nu dobândiseră niciun pic de onorabilitate. Acum, Opozanţii erau cei care trebuia să ducă o existenţă ascunsă.

III.

Într-o zi, Liderul avu o Revelaţie. A descoperit un Nou Concept. Era încă tânăr, însă simţi că se Maturizase. Chemă Opoziţia pentru a explica: „Vreau să ştiţi”, proclamă Liderul, „că nu voi abandona niciodată Opoziţia. Scopul nostru final – libertatea totală – va rămâne mereu neschimbat. [Aplauze.] Însă acestea sunt vremuri noi care necesită concepte şi metode noi pentru obţinerea ţelului nostru comun. [Murmur de nedumerire.] Am tot repetat, din nou şi din nou, lozincile vechi: Hector e un hoţ, Hector e un tiran şi aşa mai departe. Lozincile acestea au devenit clişee obosite: toată lumea le cunoaşte. [Murmur: Toată lumea? Dar cine le-a ascultat, în afară de Opoziţie?] Mai mult, niciodată n-am reuşit să convingem pe nimeni dacă păstrăm o atitudine negativă şi părem mereu că ne opunem schimbării. Hector şi Iago au avut într-un fel dreptate când ne-au acuzat că suntem acri şi negativişti. De acum înainte trebuie să punem accent pe pozitiv! Ceea ce trebuie să facem este să le arătăm: să-i arătăm lui Hector şi Iago şi tuturor celorlalţi că metoda noastră este mai bună decât a lor. Că putem obţine mai mult bine în mod mai eficient prin metode voluntare decât pot ei dobândi prin constrângere. Haideţi să renunţăm la lozincile sterile şi negative, şi să le arătăm prin acţiunile şi faptele noastre că metoda voluntariatului este mai bună.”

Liderul era, ca întotdeauna, elocvent, şi să influenţeze masele de Opozanţi. „Haideţi să încercăm măcar,” spuse mulţimea de oameni înfometaţi, epuizaţi şi chinuită. Astfel, Liderul se plimbă în lungul şi în latul văii, predicând evanghelia Pozitivului.

În curând a constatat că, dacă odată era tratat ca un paria printre Lumea Cea Bună, acum era întâmpinat de uşi deschise larg. „Ai dreptate”, spuneau din ce în ce mai mulţi dintre cei înstăriţi şi respectaţi. „Altădată, când tu şi ceilalţi îl denunţaţi în stânga şi în dreapta pe Hector şi Iago, eraţi doar o gaşcă de trăsniţi. Acum, cu voia Domnului, faceţi ceva constructiv. Şi nu-i înnebuniţi pe oameni, atacându-i pe ei şi instituţiile pe care le respectă.”

În mişcare Noii Opoziţii a Liderului începuseră să curgă fonduri şi sprijinuri. Accentul noii opoziţii era pus pe metoda pozitivă, voluntară. „Hector şi Iago susţin că metoda lor este cea mai bună pentru promovarea bunăstării sociale,” tună Liderul într-un discurs. „Hector şi Iago susţin că este necesară constrângerea, de exemplu pentru scopul măreţ de a hrăni şi de a adăposti rudele lui Hector. Însă noi ştim că metoda voluntariatului persoanelor private poate face asta mai bine şi mai eficient. Haideţi să le arătăm!” Mulţimea aplaudă, şi în curând începură să curgă fonduri în proiecte precum îngrijirea şi hrănirea voluntară a rudelor lui Hector. „Nu atacaţi niciodată ratele mari de tribut,” îşi avertiză Liderul membrii Noii Opoziţii; „dacă îi arătăm întregii văi că putem îndeplini sarcina aceasta prin mijloace de voluntariat, dacă îi hrănim şi le dăm adăpost rudelor lui Hector, de exemplu, atunci Hector va micşora în cele din urmă ratele de tribut. Haideţi să fim activi!”

„În afară de asta”, îi avertiză Liderul pe oamenii săi, „dacă începem să gândim negativ, dacă îi atacăm pe Hector şi pe ceilalţi, vom pierde scutirea de tribut pe care ne-au acordat-o cu bunăvoinţă. Haideţi să avem mereu spirit practic!” „Da, să avem mereu spirit practic”, au aprobat oamenii.

Şi aşa banii începuseră să curgă… de la membrii Opoziţiei şi de la alţii, ce umpleau voluntar cuferele lui Hector şi ale Bandei lui. Bătrânii Opozanţi abandonară vechile predici negativiste şi trecură la sarcina practică de a strânge cadouri voluntare pentru proiectele preferate ale lui Hector – pentru a-i arăta lui Hector şi celorlalţi superioritatea Metodei Voluntariatului. Şi care a fost reacţia lui Hector, Iago şi a celorlalţi? Au stat la întâlnirile periodice ale Bandei, analizând noua atitudine a Liderului şi a Opoziţiei şi au făcut un singur lucru: au râs şi au râs şi iar au râs. Şi în sfârşit Iago şi-a revenit puţin şi a spus: „Aşadar, chiar ei ne-au dat instrumentul cu care să îi păcălim!”, şi au râs din nou în hohote.

Nu a durat mult până când Liderul a fost ospătat de Hector, Iago şi ceilalţi, a fost rugat să lucreze în comitete de consultanţă şi a fost rugat să demonstreze din ce în ce mai des prin acţiuni modul în care metoda voluntariatului ar putea mări cuferele Bandei. În cadrul unui importante adunări anuale ale Bandei, unde mulţi oameni din Opoziţie fură invitaţi de această dată, în timpul discursului său, Iago se întoarse către Lider, prezent şi el acum pe podium, şi spuse: „Să nu uităm niciodată, prietene, că scopul nostru final rămâne mereu acelaşi. Numai mijloacele noastre diferă. Haide să folosim atât mijloacele tale, cât şi ale noastre, şi să obţinem astfel scopul nostru comun în cel mai bun mod.” [Aplauze răsunătoare din partea tuturor.]

Şi în acest fel, ceea ce nici Iago nu fusese capabil să obţină prin toate şiretlicurile sale, fusese obţinut; iar pacea şi armonia fusese restabilită în vale. Opozanţii erau acum loiali, generoşi, aveau o atitudine pozitivă, iar amărăciunea şi ura lor de odinioară se transformase într-o cooperare amiabilă şi voluntară cu Hector şi Banda sa.

Desigur, există mereu câţiva nemulţumiţi în orice societate, câteva mere stricate în fiecare coş. Câţiva dintre Opozanţi începură să mormăie: „Liderul a spus că tributul va scădea dacă îi apovizionăm pe ceilalţi; însă, dimpotrivă, tributul a crescut.” („Există necesităţi noi în aceste vremuri grele” au spus oamenii lui Iago; „Răbdare, vă vom demostra,” au spus oamenii Liderului.) Un Opozant nemulţumit i-a spus altuia: „Măcar pe vremea Bătrânilor puteam ataca jaful şi tirania în mod abstract; acum nu putem face nici măcar asta”. Şi, în secret, pe furiş, la miez de noapte, mici grupuri de Opozanţi protestatari se întâlniră şi îşi spuseră unul celuilalt: „Hector este un hoţ. Hector este un criminal…”

Iar într-o zi s-a întâmplat un lucru nemaipomenit. În timp ce păşea încrezător, cu paşi mari, spre o întâlnire cu Hector şi ceilalţi în palatul splendid al lui Hector, Liderul privi întâmplător în una din oglinzile din vestibul. Cu adevărat un miracol se săvârşise; căci atunci când Liderul s-a uitat în oglindă, faţa pe care a văzut-o era faţa lui Hector.

Murray N. Rothbard (1926–1995), fondatorul libertarianismului modern şi decanul Şcolii Austriece de economie, a fost autorul lucrării The Ethics of Liberty (disponibil şi în limba română pe site-ul mises.ro) şi For a New Liberty şi al multor altor cărţi şi articole. De asemenea, a fost vicepreşedintele academic al Ludwig von Mises Institute and the Center for Libertarian Studies, şi redactorul – împreună cu Lew Rockwell – al The Rothbard-Rockwell Report.