Cea mai la modă temă de discuţie astăzi a fost cea pe marginea ultimilor declaraţii ale noului consilier al primului ministru, Ioana Petrescu. Doamna (sau domnişoara, nu ştiu exact) a avut un editorial în Ziarul Financiar în care plânge de mila unei bătrâne care stătea în piaţă şi vindea usturoiul. Mai mulţi prieteni s-au gândit să îi scrie diverse răspunsuri la articolul ei. Astfel, Claudiu Nasui spune De ce România este o ţară săracă. Îmi place cum reuşeşte Claudiu să scoată în evidenţă contradicţiile interne între declaraţiile pe care doamna/domnişoara consilier le face şi acţiunile pe care le întreprinde în vederea susţinerii acelor declaraţii.
După amiază Ovidiu Neacşu i-a dat un răspuns în care încearcă să îi explice De ce vând pensionarii usturoi. Din cauza faptului că sunt captivi într-un sistem public de pensii, la care au contribuit fiind obligaţi şi neavând posibilitatea de a refuza, pensionarii trebuie să suporte acum eşecul sistemului şi, pentru a reuşi, recurg la orice mijloace pot. Reglementările sufocante însă le limitează masiv posibilităţile de a-şi câştiga existenţa.
Bogdan Glăvan ne spune cum Oamenii din guvern vor doar să muncească (la strâns taxe)! Dar „Impozitul este o prelevare obligatorie a producției (venitului) cetățenilor, un bir. Impozitul nu este un preț pe care cetățenii îl plătesc pentru a intra în posesia serviciilor statului, așa cum plătesc la piață un preț pentru a cumpăra mere. Statul nu vinde nimic, nu oferă o contraprestație, nu încheie nici un contract cu cetățenii, statul vine pur și simplu și îți ia o anumită cotă din cât produci.”
Tudor Smirna încearcă să vândă nişte idei cu un slogan destul de interesant: Cumparati-mi sofismele! Nu am vandut nici un pic de etatism azi. Demontează mai întâi argumentele lui Cristian Socol dintr-un articol de pe Ziarul Financiar pentru ca mai apoi să dea lovitura de graţie cu un citat excelent din Ludvig von Mises: „Indoctrinati cu aceste principii, absolventii universitatilor occidentale s-au intors in tarile lor si au incercat sa aplice ceea ce invatasera. Erau sincer convinsi ca pentru a crea prosperitate pentru toti nu trebuia nimic altceva decat aplicarea formulelor pseudo progresivismului occidental. Credeau ca industrializarea inseamna sindicate, salarii minime obligatorii si ajutoare de somaj, si ca schimbul si comertul inseamna controale de toate felurile. Doreau sa nationalizeze inainte de a fi permis afacerilor sa construiasca fabrici si intreprinderi care sa poata fi expropriate. Vroiau sa ofere un nou aranjament corect in tari a caror problema era tocmai aceea ca nu cunoscusera ceea ce azi este dispretuit ca aranjamentul cel vechi si incorect.”
Pe plan internaţional, cea mai importantă ştire a momentului este nominalizarea lui Janet Yellen la funcţia de chairman al FED, banca centrală americană. Ţinând cont că a anunţat că este o susţinătoare a politicilor agresive de relansare economică, ne putem aştepta la şi mai mulţi bani tipăriţi de FED, bani care se vor absorbi în restul lumii, până când lumea se va sătura şi va spune stop iar toţi dolarii tipăriţi vreodată de FED se vor întoarce în SUA şi vor duce la un nou episod de hiperinflaţie. Nu ar fi prima oară.
Tot din SUA ne vine şi ultima mostră de incompetenţă din partea statului: cel mai mare data center al guvernului SUA, care va ţine toate conversaţiile electronice pe care le captează NSA-ul, în speranţa că vor ajunge să le şi decripteze pe cele care acum sunt criptate (au doar un lag de 5 ani, ceea ce nu e foarte mul) este schilodit de o serie de căderi de tensiune care distrug echipamentele. Ar fi amuzant dacă nu ar fi de plâns.
În domeniul IT aflăm că parolele pe care le folosim noi sunt foarte slabe. Majoritatea pot fi sparte foarte uşor folosind Wikipedia şi nişte dicţionare de parole. Oricât am încerca să găsim parole complicate, înlocuind litere cu cifre, spunând citate din diverse cărţi, sunt foarte uşor de spart. Cea mai bună soluţie este folosirea unu manager de parole, precum LastPass. La fiecare site o parolă nouă, generată aleator, cu litere mari, litere mici, cifre şi caractere speciale. Minim 16 caractere.
Din biologie aflăm că unele marsupiale au dezvoltat o „reproducere sinucigaşă„. Deşi acest comportament este specific mai mult insectelor (Călugăriţa), se pare că şi unele mamifere au acelaşi comportament. Cel mai important pasaj din articol este: „The males that engaged in suicidal reproduction also mated for twice as long (an average of 9.4 hours!) as their less-competitive relatives.”
În războiul dintre agenţiile statului (în principal american, dar toate fac de astea) şi utilizatorii de bitcoin, se pare că bitcoinerii au câştigat. Deşi l-au arestat pe Ross Ulbricht, presupusul deţinător al site-ului Silk Road, cei de la FBI nu reuşesc să confişte şi fodurile pe care acesta le ţine în portofelele sale electronice, tocmai datorită modului în care funcţionează bitcoin-ul.