Acasă » News » Evaziunea fiscală este justificată – argumentele unui evazionist filozof

Evaziunea fiscală este justificată – argumentele unui evazionist filozof

Bani

 

Articolul de mai jos este preluat de pe site-ul juridice.ro, fiind scris de Mihai Costache. Articolul a fost publicat în două părţi, prima parte fiind disponibilă aici iar a doua parte fiind disponibilă aici.

1. Regula „majoritatea decide”Majoritatea dintr-o societate are dreptul de a-şi impune voinţa asupra minorităţii fie în mod absolut fie în limitele Constituţiei.

Argumentul evazionistului: se susţine că o democraţie este acolo unde doi lupi şi o oaie votează cine va fi desemnat „cina din această seară”. Morala este că votul majorităţii haitei de lupi de a desemna minoritatea ovină ca şi mâncare de seară nu justifică încălcarea drepturilor oilor la viaţă, libertate şi proprietate. Din aceleaşi motive doar pentru că majoritatea votează ca cei care nu îşi plătesc taxele să fie condamnaţi la închisoare/amendă/executare silită/confiscarea averii nu înseamnă că este un lucru moralmente corect.

Regula „majoritatea decide” este întemeiată pe falsa premisă că, deşi un vecin nu are dreptul de a-şi apropria bunurile tale, totuţi societatea – în ansamblul său – are un temei moral să facă asta. Asumând că societatea are acest drept, cine garantează faptul că aceasta se va opri doar la taxe? De unde îşi are societatea autoritatea de a folosi Constituţia pentru a oferi Executivului puteri pe care nici un cetăţean – privit individual – nu le are şi nici nu le va avea vreodată?

Dacă un vecin nu are dreptul de a te forţa să devii sclavul său putem accepta că doi vecini au acest drept? Dacă nu doi, ce spuneţi despre 1.000 de vecini, 10.000, sau chiar 22 milioane? Ce conferă dreptul unei societăţi să acţioneze într-un mod în care individul nu o poate face? Un grup de doi oameni nu va avea puteri mai mari decât fiecare dintre componenţii grupului. Şi atunci am putea extinde argumentul la întreaga societate, nu? Astfel, dacă vecinul nu are dreptul să îşi însuşească bunurile tale doar pentru că aşa doreşte, de ce credem că societatea în ansamblul său poate face asta?

2. Argumentul „taxele reprezintă contravaloarea serviciilor oferite de Stat şi a beneficiului obţinut de cetăţean în urma utilizării lor”: Statul oferă cetăţenilor săi servicii iar cetăţenii care se folosesc de acestea trebuie să dea ceva în schimbul lor sub formă de impozit.

Argumentul evazionistului: Problema nu este aşa de clară şi simplă cum crede Fiscul. În primul rând, argumentul presupune că obligaţia de a plăti taxele apare în mod automat când beneficiezi direct sau indirect de serviciile oferite de Stat, chiar dacă beneficiarul nu şi-a dat consimţământul cu privire la însăşi existenţa respectivelor servicii. În al doilea rând, se prezumă – fals – că fiecare contribuabil şi-a manifestat consimţământul în mod liber şi valid la tranzacţie şi la stabilirea preţului acesteia. În al treilea rând, prezumă în mod fals că valoarea impozitului este proporţională cu valoarea de piaţă a serviciului oferit şi a beneficiilor obţinute.

  • Impozitarea te forţează să plăteşti ce nu ai fost de acord să cumperi

Pe scurt, nu datorez nimic nimănui pentru acele servicii pe care cineva, în mod voluntar, a ales să le presteze fără să aibă consimţământul meu în vederea plăţii. În consecinţă directă, Statul nu are dreptul de a obţine cu forţa o plată care nu a fost consimţită de plătitor atât asupra existenţei cât şi a valorii acesteia.

Dacă beneficiez de un serviciu pe care cineva, în mod voluntar, îl prestează şi pentu care nu am fost întrebat sau consultat cu privire la el atunci de ce sa am vreo obligaţie faţă de prestator chiar dacă beneficiez în mod indirect de acesta? Dacă nu îţi convine că alţii beneficiază în mod indirect de serviciul prestat atunci să nu îl facă. În caz contrar, încearcă următoarea activitate – ieşi pe strada pe care locuieşti, curăţă şi spală trotuarul iar apoi trimite factura către locuitorii străzii. Vezi daca îţi plateşte cineva datoria.

  • Impozitarea te obligă să plăteşti un serviciu al cărui preţ este stabilit în regim de monopol

Experienţa socială ne arată ca impozitarea nu are nici o legatură cu valoarea de piaţă a serviciilor oferite de Stat. Unul dintre motivele acestui aspect este faptul că valoarea impozitului nu este negociată între „cumpărătorul-cetăţean” şi „vânzătorul-stat” pe o piaţă liberă. Dar impozitarea excesivă transformă o parte în victimă şi alta în hoţ. Ghiciţi care cum este.

3. Argumentul referitor la „existenta contractului social”: societatea are dreptul de a dicta membrilor săi în ce mod fiecare dintre aceştia vor contribui cu titlu de preţ în schimbul dreptului de a fi considerat membru al aceleiaşi societăţi, dreptului de a beneficia de serviciile prestate de aceasta. Fiind de acord să trăiască în societatea respectivă, cetăţeanul este prezumat că a exprimat un consimţământ valabil cu privire la aderarea sa la contractul social.

Argumentul evazionistului: acest argument este bazat pe falsa premisă că “societatea” în întregul său are dreptul de a obliga membrii săi să fie de acord cu o plată doar pentru faptul că le este permis să fie parte a respectivei societăţi.

Redusă la esenţă, o societate este doar un grup de oameni care interacţionează. Societatea nu are mai multe drepturi decât membrii săi luaţi individual. Şi atunci, atât timp cât oricare dintre membrii săi nu are dreptul de a-i obliga pe ceilalţi de a agrea anumite condiţii în schimbul calităţii de membru în acea societate, nu putem accepta că societatea în ansamblul său poate avea acest drept.

În fapt, unicul mod în care cineva poate fi îndepărtat dintr-o societate este de a încălca drepturile celui ce se doreşte a fi îndepărtat. Societatea trebui să îl ucidă, să-l deposedeze de proprietate sa, să-i interzică să o foloseasca, să-i încalce dreptul la libertatea de mişcare sau dreptul de a-şi procura un venit. Nimeni nu are dreptul de a nega unei alte persoane dreptul de a trăi, de a avea proprietăţi sau de a se angaja în comerţ cu alte persoane atât timp cât acesta din urmă nu încalcă drepturile altei persoane.

Aceste drepturi sunt drepturi inalienabile şi ele aparţin unei persoane în baza calităţii sale de individ şi nu în virtutea calităţii de contribuabil. A transforma exercitarea acestor drepturi ca depinzând de plata unor taxe şi a considera că acestea pot fi privilegii ce sunt deţinute în urma plătii unor sume de bani ne duce cu gândul la… SCLAVIE.

De remarcat că aşa zisul „contract social” nu este un contract în înţelesul literal al cuvântului. Niciodată nu li s-a spus membrilor societăţii ce drepturi şi obligaţii au şi nici nu li s-a cerut consimţământul cu privire la aderarea la un asemenea contract. Niciodată nu am fost de acord să ader la un contract. Aşa numitul „contract social” nu este decât un „cec în alb” tras asupra vieţii, libertăţii şi proprietăţii populaţiei şi pe care cei ce deţin puterea îl pot încasa solicitând orice sumă li se pare lor suficientă. Iar încasarea se face nu o singură dată ci de mai multe ori, ori de câte ori doresc ei.

4. Argumentul „datoria morală faţă de cei aflaţi în nevoie”: aceia care au mai mult decit au nevoie sunt obligaţi din punct de vedere moral să cedeze şi celor aflaţi în nevoie. Prin urmare, societatea are dreptul de a obţine din proprietatea/câştigurile tale o cotă parte spre a o redirecţiona către cei nevoiaşi.

Argumentul evazionistului: argumentul are la bază falsa premisă că întreţinerea celor aflaţi în nevoie sunt o datorie morală, “o ipotecă” instituită asupra vieţii, proprietăţii sau libertăţii altcuiva. Nici un asemenea principiu nu poate fi justifica moral deoarece duce la o contradicţie evidentă urmată de distrugerea vieţii individuale, libertăţii şi fericirii celorlalţi membri ai societăţii.

Să presupunem, prin absurd, că voi dona tot ce am către opere de caritate (sau către bugetul de stat, sub formă de taxe). În acest caz, eu sunt cel care voi deveni „un nevoiaş” care este îndreptăţit să solicite ajutor din partea celorlalţi. Doar prin faptul că detin mai puţin şi că muncesc mai puţin este suficient să creez o obligaţie morală în sarcina celorlalţi să mă întreţină. Drept rezultat, cei care vor să muncească devin sclavii celor care preferă să fie „în nevoie” şi întreţinuţi de munca celorlalţi.

Drumul către dictatură

În mod fundamental, nici necesităţile mele şi nici ale celorlalţi nu justifică aproprierea forţată a bunurilor/câştigurilor altora. Doar pentru că am nevoie de un transplant de inimă nu înseamnă că îţi pot lua inima cu forţa spre a mă vindeca. Doar pentru că vecinul meu are nevoie de mâncare nu înseamnă că avem dreptul să îţi luăm mâncarea de la gură pentru a ne hrăni vecinul. Nevoia nu este un temei pentru a lua proprietatea cuiva. Tu nu eşti sclavul nevoilor mele şi nici eu nu sunt sclavul nevoilor tale.

Principiul conform căruia viaţa, libertatea şi proprietatea sunt drepturi inalienabile ce aparţin persoanei şi care nu pot fi îngrădite este baza libertăţii individuale. Orice societate care încalcă aceste drepturi transformă membrii săi în simpli sclavi.

Dacă tu vrei să te simţi vinovat că eşti în stare să îţi câştigi existenţa, este treaba ta. Dacă vrei să donezi o parte sau tot ce ai, este treaba ta. Nimeni nu te împiedică să dai totul către opere caritabile. Dar nu ai dreptul să stabileşti cât şi ce să ofere spre caritate ceilalţi membrii ai societăţii.

Nimeni nu are dreptul să fie generos pe banii altor persoane fără consimţământul acestora. Aceasta nu se numeşte generozitate, ci FURT.

CONCLUZII

Faptul că vecinii tăi au votat o lege care prevede că datorezi taxe nu înseamnă că eşti debitor, nimeni nu îţi poate lua proprietatea fără acordul tău.

Faptul că beneficiezi în mod forţat de serviciile oferite de guvern nu înseamnă că datorezi taxe deoarece nici un debit nu poate fi datorat fără acordul tau.

Faptul că îţi este permis să te comporţi ca membru al societăţii nu înseamnă că eşti obligat la plata unor taxe în schimbul acestei „oportunităţi”. Deoarece (i) nu ai fost de acord cu un asemenea „contract”; (ii) ai dreptul să intereacţionezi cu orice altă persoană din societate care doreşte acelaşi lucru cu tine (iii) nimeni nu îţi poate încălca drepturile doar pentru că nu ai fost de acord să plăteşti o sumă de bani.

Faptul că există persoane aflate în nevoie nu înseamnă că datorezi taxe deoarece nu eşti sclavul nimănui, indiferent cât de mulţi sunt aceştia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

2 Shares
Share2
Tweet
Share
+1