Undeva în luna iulie a anului trecut Andor Jakab a publicat pe blogul său un articol intitulat „Din cauza asta nu o să-ţi ofer un loc de muncă” (am eliminat linkul către articol deoarece blogul a fost şters de pe platforma de hosting). În ianuarie a apărut şi varianta în engleză, pe care am folosit-o ca sursă pentru traducerea mea de mai jos.
Vreau să popularizez acest articol care este foarte bun, din punctul meu de vedere, deoarece oferă o perspectivă asupra greutăţilor pe care un antreprenor le înfruntă atunci când vrea să îşi deschidă o afacere. Cu cât statul impune mai multe reglementări şi taxează mai mult angajatorul (şi angajatul) cu atât economia merge mai greu, ajungând chiar într-un blocaj. Sunt numeroase studii făcute care atestă şi demonstrează empiric teoria conform căreia gradul de dezvoltare al unei economie este în strânsă legătură cu gradul de libertate economică prezent în ţara respectivă. Cu cât oamenii sunt lăsaţi mai liberi să facă ce consideră ei că este corect în vedere satisfacerii nevoilor consumatorilor, cu atât mai mult se dezvoltă o economie.
Dar revenind, mai jos este traducerea articolului apărut în engleză, chiar dacă a trecut ceva timp de când a apărut el, dar mai bine mai târziu decât niciodată:
Aş putea să angajez 12 oameni cu un salariu net de 760€, dar nu o voi face. Şi îţi voi spune şi de ce. Ai putea să lucrezi pentru compania mea într-un birou frumos. Nu este telemarketing, nu este o ţeapă. Ai depune o muncă adevărată care are nevoie de pregătire înaltă, 8 ore pe zi, doar în timpul săptămânii. Te-aş angaja în mod legal, ţi-aş plăti taxele şi contribuţiile sociale. Aş putea să ofer acest post la 12 persoane, dar nu o voi face, şi o să explic aici de ce.
Nu aş angaja o femeie.
Iar motivul este foarte simplu: femeile nasc. Nu am dreptul să o întreb dacă vrea. Dacă aş fi avut acest drept, şi ea ar fi răspuns, ar fi putut să mă mintă în mod deliberat sau s-ar putea răzgândi.
Nu mă înţelegeţi greşit, nu am nicio problemă cu faptul că femeile nasc copii. Aşa am fost şi eu născut şi în acelaşi mod mi-a fost născut fiul. Nu aş angaja o femeie deoarece, atunci când rămâne însărcinată, primeşte 3 ani de concediu de maternitate, timp în care nu aş putea să o concediez. Dacă ar dori 2 copii, ar beneficia de un concediu de 6 ani.
Bineînţeles, treaba va trebui să fie făcută, astfel aş fi nevoit să angajez pe cineva care să facă treaba ei cât timp este în concediul de maternitate. Dar nu o pot concedia nu numai cât este în concediu, dar nici după ce se întoarce. Aşadar aş fi nevoit să îl concediez pe cel care a lucrat în locul ei în tot acest timp. Când o femeie se întoarce din concediul de maternitate, aş fi obligat de lege să îi măresc salariul la cel actual pentru poziţia pe care o ocupă. De asemenea, aş fi obligat să îi dau şi zilele de concediu de odihnă pe care le-a acumulat cât a fost în concediu de maternitate. Când se va întoarce la muncă, ar începe cu un concediu de odihnă plătit de 2-4 luni.
De asemenea nu aş angaja oameni peste 50 de ani.
Nu pentru că aş avea vreo problemă cu cei mai experimentaţi profesionişti. Nu i-aş angaja, deoarece ar fi aproape de vârsta protejată. Şi atunci m-aş pricopsi cu ei pe cap, în mod similar cu angajatul femeilor. Nu poţi concedia oameni aflaţi la vârsta protejată, aşadar ar trebui să îi plătesc salariul şi celelalte costuri chiar dacă el sau ea nu lucrează bine, sau măcar la un nivel acceptabil. Nu aş putea să concediez un angajat protejat, dar cineva ar trebui să facă munca cum trebuie, aşadar ar trebui să mai angajez o persoană. Este în regulă pentru mine dacă sunt protejaţi de lege, dar atunci eu nu i-aş mai angaja.
Aş angaja numai bărbaţi cu vârsta cuprinsă între 25 şi 50 de ani.
Dar şi ei sunt riscant de angajat. Din moment ce nu am dreptul să îi concediez, pentru orice motiv (nu am suficiente venituri, sau nu îmi place cum muncesc). Este probabil să mă dea în judecată şi este şi mai probabil ca ei să câştige. Dar este un risc pe care îl accept.
M-ai costa 1572€
Acestea sunt cifrele aferente anului 2011 de pe site-ul de calculat salarii www.nettober.com. După cum poţi vedea, salariul tău de 760 € ar costa compania mea 1572 €. Singurul mod în care aş plăti mai puţin de încă o dată salariul tău statului ar fi să te pătesc cu un salariu mai mic. Dar nu te-aş angaja pentru mai puţini bani, deoarece consider că nu ai putea duce un trai decent cu mai puţin de 760 €. Ai deveni depresiv, ţi-ai distruge viaţa, compania şi poate chiar pe mine. Aşadar, nu sunt dispus să angajez pe nimeni pentru mai puţin de această sumă.
Numai Ungaria este atât de stricată.
Acest grafic este dintr-un studiu Deloitte (linkul este expirat). După cum poţi vedea, în restul ţărilor statul ia mai puţin de jumătate din ce câştigi. Este enervant că eu te plătesc cu peste 1500€, dar tu primeşti puţin sub jumătate din această sumă. În special deoarece nu vei primi asistenţă medicală mai bună decât cel angajat cu salariul minim pe economie.
Ar trebui să iau în considerare că la 35 de ani o persoană este îndreptăţită la 25 de zile de concediu de odihnă pe an. Asta înseamnă o lună în plus în care altcineva ar trebui să facă munca necesară. Dacă aş avea nevoie de 12 oameni, ar trebui să angajez 13, pentru a ţine locul celui care este în vacanţă.
Dar cu toate acestea ţi-aş oferi o slujbă, în ciuda a tot ce am spus până acum.
Sunt un antreprenor mărinimos. Antreprenorii îşi asumă riscuri, aşadar mi-aş vinde apartamentul şi m-aş muta cu chirie. Aş spera ca cei 90,000 € făcuţi de pe urma vânzării îmi vor fi de ajuns. Mi-aş lansa afacerea cu curaj şi, dacă nu aş reuşi (foarte probabil în cazul afacerilor aflate la început) nu aş fi un plângăcios.
Compania mea ar furniza un serviciu excelent, şi asta e imposibil de furnizat fără condiţii decente de muncă. Aş angaja 13 persoane. Aş avea nevoie constant de munca a 12 persoane, plus munca celui care lucrează când cineva este în concediu. 14 persoane, cu mine inclus, ar lucra într-un birou de 158mp mobilaţi frumos şi confortabil. Asta ar costa 10 €/mp/lună pentru chirie, şi 3,5 €/mp/lună pentru utilităţi, cu un cost toal de 2.133 €/lună.
Acestea ar fi cheltuielile mele lunare:
Birou: 2.133 €
Salarii: 13×1572 € = 20.436 €.
Alte cheltuieli (contabilitate, marketing): 3.058 €
Total: 25.627 €
Destul de înfricoşător pentru o factură lunară, nu? Atât de mult ar trebui să plătesc eu în fiecare lună, indiferent de venitul realizat. Atât în lunile bune cât şi în lunile rele. Vara în sezonul vacanţelor şi înainte de Crăciun, când am avea mult mai puţin de lucru.
Compania nu ar putea să vândă mai mult de 1000 ore/lună servicii facturabile. Aşadar, pentru a atinge pragul de rentabilitate ar trebui să pun un preţ la serviciul vândut de 25.627 €/1000 = 25 €/oră. Dar a atinge pragul de rentabilitate nu este suficient. Ar trebui să fac şi profit.
Nu sunt lacom, piaţa este destul de dură, aşadar aş pune un adaos de 20%. Acest lucru mi-ar creşte tariful la 30 €/oră. Această sumă ar fi fără TVA, aşadar preţul final ar fi de 37,5 €. Aş rotunji această sumă (în jos) la 37 €/oră pentru serviciul meu.
Din această sumă de 37 €, 7 ar merge direct la stat, 30 ar reprezenta venitul companiei. Sunt o persoană optimistă. Serviciul nostru de marketing ar fi excepţional, planurile mele mi-ar merge perfect, am reuşi să vindem 1000 de ore pe lună. Afacerea ar înflori, aş avea noroc cu angajaţii, toţi ar lucra perfect.
Acest lucru ar genera 1000×30 €=30.000 € venitul companiei.
4.373 € ar fi profitul. Mi-aş plăti un salariu brut de 2.446 €, care ar costa compania 3.144 €. Din această sumă, 1.521 € ar reprezenta salariul meu net, aproape dublu decât ce primesc angajaţii mei, iar compania ar face 1.229 € profit brut. Din profitul companiei aş plăti 122 € impozit pe profit, şi impozitul local de 2% din venituri. La sfârşit, compania ar avea 507 € pe lună rămaşi în conturile de la bancă.
Aşadar aş face 1.521 € pe lună, dar nu uitaţi că mi-am vândut apartamentul de 90.000 € şi am investit în companie. Aşadar ar trebui să plătesc o chirie de cel puţin 300 €, altfel aş ajunge pe drumuri. Aş duce o viaţă modestă, nu aş cheltui mult şi soţia mea ar câştiga şi ea un salariu. Nici nu aş avea prea mult timp liber, deoarece, spre deosebire de angajaţii mei, aş munci 12 ore pe zi, inclusiv în weekend.
În acest fel aş putea economisi 900 € pe lună, iar investiţia mea de 90.000 € aş recupera-o în 100 luni. Ar dura 9 ani până aş face din nou banii pe care i-am investit în companie, pentru a putea să îmi cumpăr din nou apartamentul. De atunci nu ar mai trebui să trăiesc econom, nu ar mai trebui să plătesc chirii şi nici nu ar mai trebui să economisesc. Aş trăi ca orice alt european.
În aceste circumstanţe, sper că este de înţeles, nu simt o nevoie puternică de a-mi vinde apartamentul şi a investi banii într-o nouă companie.
Dar pentru 4 motive cu siguranţă nu aş face-o:
1) Competitorii vând aceleaşi servicii, ilegal, în condiţii destul de nasoale, cu un tarif de numai 9 €/oră. Ei ar lua banii şi şi i-ar băga în buzunar, fără să emită factură. Nici măcar nu ar include TVA-ul. Nu ar trebui să aibe responsabilităţi, nu ar oferi garanţie, oficial nu ar face nimic; nu există nicio urmă legală a existenţei lor. Nu ar trebui să închirieze un birou, nu ar trebui să angajeze un contabil. Făcând asta 5 ore pe zi, ar face lejer 1000 €. Mi-ar arăta şi jobului meu de 760 € degetul mijlociu, unde nu ar avea voie să facă o treabă de mântuială, ar trebui să se prezinte la serviciu în fiecare zi şi să îndeplinească nişte standarde destul de ridicate. Nu ar avea voie să înşele clienţii şi, dacă ar face-o, ar fi concediaţi.
2) Competitorii ar face campanie denigratoare la adresa companiei mele. Ar trebui să înfrunt propaganda anti-capitalistă, aş fi văzut ca un măgar lacom care cere 37 € pentru un serviciu pe care alţii în tarifează cu 9 €, aş fi un inamic al poporului, în timp ce alţii ar lucra onest cerând o fracţie din preţul cerut de mine.
3) Mulţi din angajaţii mei ar venit la lucru doar ca să îmi afle secretele şi să îmi fure clienţii. I-ar ademeni minţindu-i că ar primi acelaşi serviciu de aceeaşi calitate, dar la o fracţie din preţul cerut de mine. După ce mi-ar fura îndeajuns de mulţi clienţi, ei mi-ar cauza în mod deliberat multe prejudicii, pentru a fi concediaţi. Apoi s-ar duce în instanţă, spunând că i-am concediat ilegal, şi ar câştiga procesul. Între timp, ei ar lucra bucuroşi pentru clientela pe care mi-au furat-o şi care m-a costat o avere să o construiesc. Şi, bineînţeles, tot ei ar fi ofensaţi. Ar face reclamă negativă pe forumuri, spunând că au lucrat pentru compania mea şi ştiu despre ce vorbesc. Nu numai că preţul cerut de mine este foarte mare, dar şi serviciile oferite sunt de tot rahatul.
4) Să mă plâng de toate astea nu ar ajuta, deoarece nimănui nu i-ar păsa.
Aşadar acesta este motivul pentru care nu-ţi dau de lucru. Şi cred că sunt mulţi antreprenori care au experimentat deschiderea unei afaceri şi care la fel, nu ar da de lucru, din aceste motive. Şi din acest motiv sunt din ce în ce mai mulţi şomeri, care cumpără din ce în ce mai puţine lucruri, plătind mai puţin TVA. Şi din acest motiv sunt din ce în ce mai puţine companii decente, care angajează din ce în ce mai puţini oameni, plătesc mai puţine taxe şi astfel sunt mai puţini bani pentru ajutoarele sociale, şi din acest motiv ajutoarele sociale au ajuns să semene cu taberele de concentrare.
Ţi-aş da de muncă doar dacă:
1) Te pot concedia, atunci când vreau eu
2) TVA-ul ar scădea la cel mult 20%, sau chiar 15%
3) Statul ţi-ar lua “doar” 30% din bani.
4) Venitul mai mare nu este impozitat exponenţial
5) Statul pedepseşte corupţia în locul companiilor decente.
Până aceste lucruri nu se schimbă, nu îţi voi da de lucru. Până ce statul nu elimină corupţia sub toate aspectele ei, nu voi porni o afacere şi nu voi crea locuri de muncă.
