Acțiunea de a plagia a fost blamată în diverse moduri. Aceasta este pur și simplu înșelătorie în măsura în care plagiatorul se substituie altui autor, plagiatorul pre-fraudând instituția pentru care elaborează lucrarea respectivă. Plagiatul are însă meritele sale, merite mai greu de sesizat la o privire superficială.
Un prim merit este că plagiatul conservă calitatea științei. Cineva care plagiază va avea tendința să producă un material mai bun decât dacă lucrarea ar fi fost compoziție proprie.
Plagiatul este o formă de modestie și de respect față de înaintași. Autoratul propriu ar fi o aroganță. Știința nu începe cu noi, ci este un fenomen cumulativ.
Plagiatul respectă logica științifică. Pentru un filosof redutabil al științei ca Thomas Kuhn știința funcționează prin imitarea unor modele sau realizări științifice exemplare, numite paradigme. Un plagiator satisface în cel mai mare grad acest mecanism intern evolutiv al științei. Cu cât lucrarea este mai puțin originală, cu atât autorul este mai științific.
Un plagiat stimulează gândirea critică. Aceasta înseamnă, de regulă, confruntarea cu faptele sau cu ideile altora. În plagiat nu doar că sunt atent la ideile altora, ci le preiau cu totul.
Plagiatul sprijină buna guvernare. Există nenumărate exemple de lideri politici cu lucrări plagiate și este greu de crezut că plagiatul nu a jucat în rol în acea conduită politică și administrativă exemplară, în buna administrare a treburilor cetății.
