Acasă » Filosofia libertariană » Vaccinarea obligatorie

Vaccinarea obligatorie

Două întrebări care apar în discuțiile despre vaccinare sunt:

-trebuie să devină vaccinarea obligatorie?

-trebuie incriminată juridic moartea unui copil nevaccinat?

Cele două întrebări nu se suprapun. Poți răspunde „nu” la prima și „da” la a doua. În acest text se va răspunde cu „nu” la ambele. Vaccinarea nu trebuie nici să fie obligatorie, nici pedepsit refuzul vaccinării în cazul unor decese produse în contextul acestei absențe.

Răspunsul la aceste întrebări se va da în funcție de benchmark-ul principiului non-agresiunii. Potrivit acestui principiu, o agresiune este la modul cel mai general încălcarea proprietății altcuiva. De exemplu, un părinte care-și mutilează copilul încalcă proprietatea copilului asupra propriului corp și acțiunea sa trebuie pedepsită.

Un prim argument împotriva vaccinării obligatorii este legat de respingerea obligațiilor pozitive. Vaccinarea obligatorie este o obligație pozitivă. Nu sunt obligat să țin în viață pe cineva, să-i asigur imunitatea la boli, să-i prezerv starea de sănătate etc. Dacă accept vaccinarea obligatorie, încalc principiul nonagresiunii, care nu acceptă decât obligații negative de tipul să nu ucizi, să nu furi etc.

Înțelegem această distincție printr-un exemplu. Una e să omor pe cineva, alta e să las pe cineva să moară. Prima trebuie incriminată juridic pentru că încalcă o obligație negativă, să nu ucizi, a doua nu, este doar o obligație pozitivă. Obligațiile pozitive sunt problematice pentru că încalcă drepturile negative, dreptul la proprietate, libertate.

Obligațiile trebuie să fie doar negative[1]. Părintele ar încălca proprietatea copilului dacă-l mutilează, omoară, torturează etc[2]. Absența vaccinării nu este o agresiune. Părintele nu are obligația să țină în viață copilul sau într-o stare ferită de boli, deși are obligația negativă să nu-l omoare. Vaccinarea obligatorie încalcă principiul nonagresiunii, dreptul de proprietate al părintelui, libertatea părinților, care au parțial drepturi de proprietate asupra copilului.

Un răspuns la această critică este că vaccinarea obligatorie nu este obligație pozitivă, ci negativă. Aceasta este un caz particular al obligației negative mai generale să nu ucizi, vătămezi copilul. Prin urmare, ar fi consistentă cu aplicarea principiului nonagresiunii. Copilul trebuie vaccinat pentru a preveni vătămarea lui.

Răspunsul la această repliere va fi că atunci când incriminez juridic vătămarea copilului prin non-vaccinare, încă nu am victima. Este ok să limitez libertatea cuiva doar atunci când comite o agresiune, ori aici limitez libertatea părintelui prin obligativitatea vaccinării fără să am încă infracțiunea. „No victim, no crime”. Sunt posibile mai multe rezultate ale acțiunii, inclusiv vătămarea, însă ea încă nu a avut loc. Nu e sigură moartea copilului sau îmbolnăvirea lui. Nu avem un scenariu ca în „Minority Report” unde știm dinainte rezultatul acțiunii[3]. Așadar chiar și dacă am incrimina juridic moartea ulterioară copilului nevaccinat, tot nu ar fi legitimă vaccinarea obligatorie.

Dar să spunem că acum știm și rezultatul acțiunii. Copilul nu a fost vaccinat și a murit. Este părintele vinovat? Pare plauzibil să răspundem că „da” și că agresiunea ia forma omorului prin imprudență. În cazul vaccinării e mai invocat omorul prin imprudență decât crima pentru că rezistența părinților se bazează, de regulă, pe anumite convingeri religioase sau pe insuficienta familiarizare cu anumite progrese din medicină.

Ce s-ar mai putea răspunde aici? O replică posibilă la acest argument ar fi că în abținerea de la vaccinare părinții nu sunt cauză a morții, ca în situațiile obișnuite de omor prin imprudență. Cauza morții este virusul, nu părintele care se abține de la vaccinare. Situații tipice pentru omorul prin imprudență sunt când dai cu mașina peste cineva neintenționat, descarc o armă în cineva accidental, am o sobă neaerisită într-o cameră unde e un copil etc, las geamul deschis și moare copilul etc. În toate acestea acționezi asupra victimei, chiar dacă neintenționat. Însă prin abținerea de la vaccinare nu sunt cauză pentru că nu acționez direct asupra copilului. Boala, că vorbim de meningită, cancer, diabet etc, a fost cea care a ucis copilul[4]. Și aici nu este vorba de cazuri de malpraxis medical sau de abuz parental când doctorii sau părinții contribuie la moartea copilului prin otrăvire, înfometare, administrarea de medicație greșită sau alte tipuri de abuz fizic[5].

Situația nu este ca acea când spun glonțul e de vină, nu cel care a apăsat pe trăgaci. Când omori pe cineva pe stradă ești cauză a morții, când lași să moară nu, chiar dacă ai fi putut împiedica rezultatul. Când acționez pot fi considerat responsabil, când nu, nu. În situațiile de omor prin imprudență acționez asupra copilului. Când nu vaccinez, nu acționez direct, nu sunt cauză.

Din acest motiv nu incriminăm acțiunile unui medic care nu reușește, pur și simplu, să salveze un copil. La fel nu incriminăm părintele care nu-și permite un tratament și copilul moare. Cauza morții este boala.

Când un părinte alege ca metodă de tratament rugăciunea, care este cam homeopată pe imaginea agnostică a științei întrucât n-are efecte, nu există motive pentru sancțiune. În schimb, un vaccin poate fi cauză. Prin vaccinare acționez direct asupra copilului. Și cu atât mai mult se întâmplă acest lucru cu cât vaccinarea e preventivă, copilul n-are încă boala, ca să pot apela la argumentul bolii drept cauză.

 

Bibliografie:

[1] Rothbard, Murray N. 1998, The Ethics of Liberty, New York University Press, New York, p.100.

[2] Ibidem.

[3] Singer, Jeffrey A. 2014, Vaccination and Free Will:

https://www.cato.org/publications/commentary/vaccination-free-will, accesat 29.04.2017.

[4] Rogers, A.M. 1993, Saving Sick Children from State Science:

https://fee.org/articles/saving-sick-children-from-state-science/, accesat 01.05.2017.

[5] Ibidem.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

128 Shares
Share127
Tweet
Share1
+1