Acasă » Filosofia libertariană » Corectitudinea politică conservatoare

Corectitudinea politică conservatoare

Conservatorii contemporani critică în mod corect corectitudinea politică a stângii, tendința ei de a limita libertatea de exprimare. Stânga sancționează limbajul ofensator la adresa unor grupuri considerate defavorizate: persoanele de culoare, minoritățile sexuale, femeile etc.

Aici e de observat că stânga contemporană îți privește cu superioritate pedepsele din trecut pentru blasfemie, dar nu realizează că e în aceeași situație prin corectitudinea politică. Diferă doar entitățile ofensate. Înainte era Dumnezeu, acu sunt romii și gay-ii. Însă în ambele cazuri avem aceeași toleranță opresivă.

Există însă și  o corectitudine politică conservatoare, corectitudine despre care însă se vorbește mai puțin. Pedepsirea profanării steagului sau a defăimării țării sunt relevante pentru acest tip de  corectitudine politică.

Aceasta corectitudine politică apare și în constituția României:

30.7 Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri[1].

Ce motive ar fi să interzic profanarea steagului? Un răspuns e că steagul simbolizează anumite valori. Prin legile împotriva celor care terfelesc aceste simboluri naționale ne arătăm respectul pentru aceste valori[2]. Apoi profanarea ar fi o lipsă de respect pentru cei care au suferit în război ca să asigure libertatea celorlalți[3].

O cale de a nu incrimina juridic arderea steagului e să spui că e un fel de limbaj simbolic, prin urmare fapta intră sub protecția libertății de exprimare. Libertatea de expresie e protejată de Primul Amendament al Constituției SUA[4]. A fost o argumentație folosită  în majoritatea cazurilor legate de arderea steagului din America[5].

Replica va fi că arderea unui steag nu este discurs, ci o acțiune[6]. Termenul „acțiune” e mai general decât „discurs”. Orice discurs e acțiune, însă nu orice acțiune este discurs. Prin urmare nu pot apela la libertatea de expresie pentru a proteja arderea steagului[7].

Un alt argument e că dacă accept identitate acțiune = discurs, atunci orice acțiune poate fi scuzată și protejată pentru că este discurs simbolic[8]. De exemplu, Jack Spintecătorul își poate poate scuza crimele spunând că sunt forme de expresie artistică, sunt artă prin urmare trebuie protejate prin libertatea de expresie.

Alt argument ar fi să admit că arderea steagului este limbaj simbolic, dar să spun că este „hate speech”, prin urmare arderea steagului trebuie pedepsită în continuare, așa cum incriminez și alte forme de „hate speech”. Conservatorii pot spune că și ei sunt ofensați, nu doar ofensații de serviciu.

Există două sensuri ale corectitudinii politice:

-unul legat strict de limbaj; aici sancționez, de exemplu, un limbaj rasist.

-unul legat de acțiuni, mai general; aici interzic, o acțiune rasistă. De exemplu, sancționez refuzul unui taximetrist de a lua un rom client sau al unei brutării de a refuza să vândă o pizza unui cuplu gay.

Brutăriile care refuzau să servească cupluri gay au câștigat în unele situații pe ideea că li se încalcă libertatea religioasă, care, ca și libertatea de exprimare, e protejată în SUA de Primul Amendament.

Nea Mărin într-o schiță umoristică în timp ce viziona un western era chinuit nu atât de intrigile din film, ci de întrebarea al cui era porumbul care tot apărea în fundal. Soluția libertariană în cazul steagului e să văd al cui e steagul. Proprietarul are voie să-l ardă, vândă etc, alții nu, împotriva voinței lui. Oamenii au dreptul să-și distrugă propria proprietate[9]. Problema nu e steagul, putea fi orice alt articol textil, ca un fes, ci respectarea proprietății.

Cineva poate să nici nu fie conservator pentru a cere sancțiuni împotriva profanării steagului. De exemplu, dacă religia mea e etatismul și cineva arde steagul pot acuza că mi se încalcă libertatea religioasă. Altfel, oamenii religioși ar trebui să fie mai prudenți cu divinizarea steagului. E o formă de idolatrie[10], în condițiile în care există preceptul biblic să nu-ți faci chip cioplit.

 

Bibliografie:

[1] Constituția României, art.30, par.7:

http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act2_1&par1=2#t2c2s0sba30, accesat 25.

[2] Cohen, Andrew. 1999, Flags, Flames, and Property:

https://fee.org/articles/flags-flames-and-property/, accesat 01.03.2017.

[3] Ibidem.

[4] Rothbard, Murray N. 1995, The Flag Flap:

https://mises.org/library/flag-flap, accesat 25.02.2016.

[5] Ibidem.

[6] Ibidem.

[7] Ibidem.

[8] Ibidem.

[9] Block, Walter. 2000, Taking Back the Language

https://mises.org/library/taking-back-language, accesat 01.03.2017.

[10] Rothbard, Murray N. 2014, On Desecrating the Flag:

https://mises.org/library/desecrating-flag, accesat 26.02.2017.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

5 Shares
Share5
Tweet
Share
+1