Există două paradigme diferite în înţelegerea inflaţiei. Într-una, cea dominantă, inflaţia este creşterea preţurilor. Avem inflaţie când cresc preţurile iar creşterea o văd apelând la un coş de consum oficial în care pun tot felul de bunuri. Avantajul acestei definiţii e că pot da vina pe capitaliştii lacomi când cresc preţurile. O obiecţie la această fentă poate fi: de ce nu le-au crescut mai înainte, dacă tot erau atât de lacomi? În cealaltă înţelegere a inflaţiei aceasta este o creştere a masei monetare, masă aflată sub controlul băncii centrale. Creşterea preţurilor nu e decât un efect al creşterii masei monetare produse de stat. Aşa devine mai clar de ce în şcolile de stat se învaţă prima definiţie.
