Pe scurt despre libertarianism și etatism

0
30

Un novice l-a rugat pe Costel Stăvărache, autor la ÎnDodii și cercetător asociat la MisesRo, să-i răspundă la câteva întrebări elementare ca și cum ar avea 15 ani. Și să o facă în mai puțin de 15 minute. Iată răspunsurile:

Ce este libertarianismul?

CS: Este o formă radicală de liberalism. Apare la autori ca Murray Rothbard, Hans Herman Hoppe, David Friedman, Michael Huemer etc. Dacă liberalismul clasic limitează funcțiile statului la cea de apărare, libertarianismul sau anarhocapitalismul nu mai face nici măcar această concesie, optând pentru o societate fără stat. E preferabilă această folosire a termenului „libertarianism” pentru o societate fără stat. În America termenul se folosește și pentru minarhiști sau adepții statului minimal. Folosirea de acolo e scuzabilă pentru că termenul „liberal” e confiscat de stânga americană, de social-democrați. În Europa nu se justifică folosirea termenului „libertarian” pentru liberalii clasici, pentru că aici încă liberalismul este asociat cu ideea de stat minimal, care-și limitează funcțiile la cea de apărare.

Unde pot citi mai mult despre libertarianism?

CS: Lucrări relevante în literatura anarhocapitalistă sunt „Manifestul libertarian” și „Etica libertății” de Rothbard, „Mașinăria libertății” de David Friedman (fiul lui Milton Friedman), „Problema autorității politice” de Michael Huemer, „Etica și economia proprietății private” de Hans Herman Hoppe, „Anarhia libertariană” de Gerard Cassey, „Teoria haosului” de Robert Murphy, printre altele.

Ce este școala austriacă?

CS: Este o școală de economie asociată cu cărturari ca Ludwig von Mises, Murray Rothbard, Carl Menger, Friedrich Hayek etc. I se spune „austriacă” pentru că mulți cărturari din această școală sunt austrieci, de exemplu, Mises și Hayek. Este o școală care punctează sistematic consecințele neintenționate ale intervenției statului în economie. De exemplu, statul vrea să ajute săracii via un salariu minim, însă un salariu minim peste prețul pieței generează șomaj. Școli similare celei austriece sunt și Școala de la Chicago asociată cu Milton Friedman și Școala de la Virginia sau Public Choice, asociată cu James Buchanan. Contribuții spectaculoase ale economiștilor austrieci sunt argumentul calculului economic împotriva socialismului sau teoria crizelor economice generate de expansiunea creditului ieftin. Pentru Mises, o problemă a comunismului e că nu are prețuri pentru factorii de producție, aceștia fiind monopolizați de stat. Monopolizați fiind, aceștia nu intră în procese de schimb în așa fel încât nu putem vorbi de prețul lor, prețul nefiind altceva decât rata de schimb a unui bun. Nu am prețuri, nu am eficiență. Altfel spus, literal comunismul nu este o economie, argumentul calculului economic fiind o cale originală de a explica sărăcia din comunism, alta decât argumentul stimulentelor care prezicea o reducere a productivității la salarii egale, comuniste.

Cât privește crizele economice, acestea nu vin dintr-o instabilitate inerentă pieței, cum ar crede Keynes, ci au o cauză exogenă, banca centrală, care este instituție de stat. Expansiunea artificială a creditului ieftin generată de aceasta duce la cicluri economice, la perioade de avânt și prăbușire. Reducerea artificială a ratei dobânzii, adică reducerea costurilor, dă antreprenorilor iluzia că întreprinderile lor sunt profitabile, cu rezultatul că se construiesc, de exemplu, milioane de case pe care nu le vrea nimeni, pentru care nu există cerere. Criza imobiliară din 2008 a fost o astfel de criză economică. Marea depresiune din 1929 a evoluat pe același model.

O altă trăsătură a acestei școli este metodologia sa aprioristă. Aceasta înseamnă că adevărul unei teorii nu este stabilit statistic, prin teste empirice, ci este imprimat deductiv via niște axiome simple de genul omul acționează, oamenii preferă un bun mai devreme decât mai târziu, oamenii preferă mai mult decât mai puțin dintr-un bun. Care ar fi problema testării statistice a teoriilor? Mises crede că metodologia empiristă are dezavantajul că validează teorii economice contradictorii, lucru imposibil. Dacă avem două teorii contradictorii, ori una, ori cealaltă e adevărată. Suedezii o duc bine datorită capitalismului sau datorită socialismului? România o duce mai bine acum ca în anii ’90 datorită PSD sau în ciuda PSD? E greu de dat un răspuns tranșant în paradigma empiristă pentru că în economiile mixte sunt prezente ambele forțe. Nu pot izola legăturile cauzale relevante și nu pot face un experiment.

Avantajul apriorismului e că evită această obiecție. Capitalismul este adevărat pentru că este dedus în mod valid din niște adevăruri axiomatice de tipul omul acționează. Un răspuns la Mises ar putea fi că putem tranșa empiric situația în cazul unor teorii radicale cum ar fi comunismul sau anarhocapitalismul. Aici factorii sunt izolați, nu amestecați, ca în economiile mixte contemporane, social-democrate. Dacă lucrurile o iau razna în anarhocapitalism nu mai pot da vina pe socialism pentru că acolo nu mai am forțe socialiste. Totul este pur privat și voluntar, inclusiv tribunalele, poliția și armata.

Aici Mises ar putea răspunde că într-o astfel de societate nu mai avem grup de control, cu rezultatul că tot nu pot discerne între viabilitatea socialismului sau a capitalismului. O altă observație poate fi că și axiomele misesiene sunt empirice în sens larg. Că omul acționează sau că oamenii preferă un bun mai devreme decât mai târziu este un fapt.

Unde pot citi mai multe despre acest subiect?

Lucrări relevante pentru apriorismul austriac sunt „Teorie și istorie”, „Fundația ultimă a științei economice”, „Problemele epistemologice ale economiei” de Mises sau „Știința economică și metoda austriacă” de Hoppe.

Este Școala austriacă fără cusur?

Uneori școala austriacă este divizată între misesieni (Rothbard, Salerno, Murphy etc) și hayekieni (Kirzner, Horwitz etc). Detalii privind această schismă găsim în cartea scoasă recent la Institutul Mises România, „Ludwig von Mises ca raționalist social”, unde autorul Joseph Salerno amendează argumentul hayekian al dispersării cunoașterii în societate de pe poziții misesiene. Argumentul lui Hayek ar fi diferit de argumentul misesian al calcului economic. Un planificator poate deține toată cunoașterea (inclusiv cunoașterea tehnologică) și tot nu va ști să calculeze prețurile factorilor de producție pentru că aceștia nu sunt schimbați. O apărare a lui Hayek poate fi că acea cunoaștere dispersată este și cunoașterea din prețuri alături de cunoașterea managerială sau de cea legată de spațiu și timp. Elemente privind polemicile dintre austrieci găsim și într-o carte de Rothbard, „Școala austriacă și paradigmele economice”, sau într-un volum ce va apărea în viitor, intitulat „Controverse economice”. De exemplu, aici găsim o critică a rolului antreprenorului la Kirzner. Antreprenorul nu este doar cineva care sesizează oportunități, ci și cineva care-și asumă riscuri, care are a skin in the game.

Unde pot citi mai multe despre Școala austriacă?

Lucrări importante în tradiția școlii austriece sunt „Acțiunea umană” de Ludwig von Mises și „Om, economie și stat” de Rothbard, dar și lucrările lui Hayek ca „Prețurile și producția” și „Teoria monetară și ciclul comercial”, lucrări pentru care Hayek a luat și Nobelul în 1974.

Ce este principiul non-agresiunii?

CS: Este axioma libertarianismului de tip Rothbard. Potrivit acestui principiu este greșit să inițiezi violența sau să ameninți cu inițierea violenței persoana și proprietatea cuiva. Principiul este o reformulare a ideii de drept natural, principiul fiind ancorat în tradiția filosofică a drepturilor naturale. Există și alte modalități epistemice de a fundamenta o ideologie anarhocapitalistă. David Friedman, aduce argumente economice, de utilitate împotriva existenței statului, iar Michael Huemer respinge existența statului pornind de la intuiții morale simple, acceptate de toată lumea. De exemplu, pornind de intuiția morală că e greșit să furi rezultă lipsa de legitimitate a unei organizații care-și finanțează existența prin taxare. Meritul lui Rothbard este că aplică principiul non-agresiunii mult mai consecvent decât autorii menționați. Oamenii au dreptul la libertate inclusiv în situații limită, în situații în care tindem să acceptăm puțină coerciție pentru a bifa obiective dezirabile ca atunci când într-un deșert fur o pâine de la cineva pentru a da de mâncare unui copil. O perspectivă de legitimare a libertarianismului demnă de explorat este și etica argumentării propusă de Hoppe.

Este taxarea furt?

CS: Furtul este însușirea proprietății cuiva fără consimțământ. Taxarea, preferă libertarienii să precizeze în mod ironic, este un tip special de furt. Aceasta este jaf pentru că aici furtul se face prin amenințarea cu inițierea violenței, pe modelul violului. Un furt se poate face și în absența stăpânilor ca atunci când fur televizorul unei familii plecate în vacanță, fără știința victimei. Jaful este însă furt sub amenințare. Taxarea este jaf pentru că amenință cu sancțiuni ca amenda sau închisoarea.

Un răspuns la ideea că taxarea este furt spune că aici avem de fapt un consimțământ, apelând la ideea de preferință demonstrată. Faptul că oamenii rămân într-un ținut cu taxe înseamnă că taxarea este voluntară. Argumentul este un non-sequitur. Din faptul că un om cooperează cu cineva în contexte agresive nu putem deduce caracterul voluntar al schimbului. Să ne gândim la cazul unui viol sau al sechestrării de către un psihopat. Aici victima cooperează cu agresorul pentru a evita un rău mai mare, cum ar fi moartea. La fel se întâmplă și în cazul taxării. Oamenii cooperează pentru a evita închisoarea nu pentru că taxarea ar fi un schimb voluntar asemenea cumpărării unei portocale. Sau putem avea cazul unor taxe de protecție în sectorul 3 puse de niște gangsteri și de unde proprietarul nu pleacă. Rezultă de aici că el este de acord cu ele, că aceste taxe de protecție sunt voluntare? Nu, poate nu pleacă din alte considerente: oameni, familie, locuri etc, dar nu pentru că percepe aceste taxe de protecție drept voluntare. Așadar, taxele nu sunt voluntare, nu sunt un preț pentru bunurile și serviciile publice oferite de stat, cum sună ideologia oficială. Pentru libertarieni nu este nicio diferență între taxele de stat și taxele de protecție puse de interlopi.

Ce-mi poți spune despre contractul social?

CS: Anarhistul individualist de secol XIX Lysander Spooner este reperul libertarian pentru lipsa de autoritate a constituției în calitate de contract social. Spooner argumentează că n-am semnat un astfel de contract social. Un alt argument adus de Spooner este că și în condițiile că acesta a fost semnat de strămoșii noștri, acest lucru nu ne angajează pe noi.

Ne putem gândi la situația în care asimilăm constituția unui contract social în care statul oferă apărare contra taxe: acest schimb e unul agresiv, coercitiv, nu unul voluntar. Un contract social ar fi valid doar dacă ar fi unanim, dacă toată lumea ar fi de acord cu el. Nu este cazul la nicio constituție și la niciun stat contemporan. Iar dacă avem consens unanim, statul nu mai este stat, ci o organizație voluntară ca orice firmă.

Dar despre producția privată de apărare ce-mi poți spune?

Costel Stăvărache: Apărarea oferită monopolist via stat încalcă principiul non-agresiunii, fiind astfel o practică nedreaptă. O armată de stat încalcă dreptul la libertate al omului de a-și alege tipul de protecție militară dorit, dacă avem în vedere consumatorul, sau de a oferi servicii militare de apărare dacă avem în vedere companii. O piață liberă înseamnă intrare și ieșire liberă de pe piață. Oricine poate oferi servicii de apărare, nu trebuie să dețină vreun tip special de licență. Nu mai există un producător privilegiat, statul, ca acum. În plus, un monopol va oferi servicii mai proaste și mai scumpe decât piața. Statul e cel mai prost administrator și în producția de apărare. Argumentul misesian al profitului și pierderii se aplică și serviciilor de apărare. Managerii unei armate de stat n-au un stimulent să facă profit și să evite pierderi întrucât banii le vin oricum prin taxe. De aici costuri mari și calitatea slabă a serviciului.

Dar libertarianismul nu este cumva utopic?

CS: Libertarianismul nu este utopic. Acesta nu asumă o natură umană perfectă, ci lucrează cu materialul clientului, adică are în vedere felul în care oamenii sunt în mod obișnuit, un mix de bine și rău, nu un model ideal în care oamenii sunt îngeri. Perfectă nu va fi nici societatea libertariană. Aceasta va avea infracțiunile comise în mod curent: crimă, furt, fraudă etc. Criticii libertarianismului pot sta liniștiți. Într-o societate anarhocapitalistă vom avea criminali în serie. Avantajul libertarianismului față de etatism e unul comparativ. O societate libertariană nu este perfectă, ci doar mai dreaptă și mai eficientă decât cea existentă.

Alteori obiecția utopismului vizează probabilitatea implementării libertarianismului. Libertarianismul este utopic pentru că nu va fi niciodată aplicat. O astfel de critică apare de obicei la 3 secunde după ce un om ia contact cu libertarianismul (e de apreciat că ție ți-a luat câteva minute). Obiecția asumă capacitatea criticului de a face predicții istorice pe termen lung, pe mii de ani. Această asumpție epistemică este utopică deoarece presupune o perfecțiune a prezicătorului, nu libertarianismul. Dacă un om are astfel de abilități de a prezice viitorul se pune întrebarea de ce nu e deja miliardar din investițiile pe bursă sau din pariuri? Nu știm dacă un astfel de sistem va fi aplicat vreodată. Cel mult putem face predicții de pattern, condiționale, de tipul: dacă doctrina are un suport mare în populație, aceasta va fi aplicată, preferințele culturale fiind un predictor important al adoptării unor instituții. Azi trăim în social-democrație pentru că oamenii în majoritatea lor covârșitoare sunt social-democrați, inclusiv socialiștii de dreapta. Dacă oamenii vor fi majoritar libertarieni în viitor, nu avem de unde să știm. Însă dacă vor fi, foarte probabil libertarianismul va fi aplicat.

Publicat inițial pe mises.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.