Să zicem că o familie bogată are un copil răsfățat care face praf un Mercedes într-un accident fără victime. O familie săracă observă incidentul, vede bogăția primei familii și deduce că accidentul e cauza bogăției primilor. Cum ei au doar un Oltcit, decid că trebuie aplicată pe el metoda accidentului.
Unul din cele mai răspândite argumente pro socialism e apelul la țările nordice. Potrivit acestui argument, nordicii sunt foarte socialiști și cu toate acestea sunt foarte bogați. Pentru stânga pare să fie valabilă ecuația SUA = Capitalism, Nordicii = Socialism[1]. În universități auzi mereu contrastul între neoliberalismul americanilor și socialismul cu față umană din modelul suedez. Suedia e un paradis unde problemele au fost rezolvate prin taxe mari[2]. Stiglitz amintește cum un ministru de finanțe scandinav îi spunea că aceste țări au crescut mai mult pentru că au taxe mari[3]. Cu ele sunt finanțate educația, infrastructura, tehnologia. Sunt investiții care per ansamblu cresc outputul economic și așa sunt compensate efectele adverse ale unei creșteri de taxe asupra mediului de afaceri[4].
Majoritatea țărilor sunt azi economii mixte. Acestea au atât elemente de capitalism, de proprietate privată, cât și elemente de socialism, de control și intervenție a statului. Premierul danez Lars Lokke Rasmussen spunea că Danemarca e departe de a fi o economie planificată și că e o economie de piață[5]. Totuși, o economie mixtă poate fi numită per ansamblu „socialism”, chiar dacă nu avem un socialism totalitar ca în comunism sau nazism. Socialismul e și despre un control parțial al individului de către stat, nu trebuie să am neapărat planificare centralizată sau totalitarism. Diferența între țări se face în funcție de gradul de socialism practicat. Unele economii mixte sunt mai liberale, cum sunt Elveția sau Olanda, altele mai iliberale, cum sunt Venezuela sau Grecia. Chiar dacă establishmentul academic luptă împotriva neoliberalismului și turbo-capitalismului, nu există azi un singur exemplu de stat care să fie liberal clasic. Țările cele mai apropiate de acest model au fost SUA și Anglia pe vremuri. Azi cele mai apropiate sunt Hong Kong și Elveția.
În ultimul timp a devenit o obișnuință să fie realizați indecși ai libertății economice. 3 astfel de indecși sunt cei realizați de Heritage, de Fraser și de Cato. În oricare din asemenea clasamente, toate cele 5 țări nordice – Islanda, Danemarca, Suedia, Norvegia și Finlanda – au scoruri foarte bune.
De exemplu, în indexul Heritage pe 2018, avem:
Islanda – 11
Danemarca – 12
Suedia – 15
Norvegia – 23
Finlanda – 26[6].
În acest top SUA e pe 18, iar România pe 37.
În topul Fraser pe 2015:
Islanda – 62
Danemarca – 15
Suedia – 27
Norvegia – 25
Finlanda – 17[7].
În topul Fraser România e pe 20, SUA pe 11. România e chiar lăudată în acest material Fraser.
În indexul CATO pe 2015:
Islanda – 31
Danemarca – 8
Suedia – 13
Norvegia – 25
Finlanda – 17[8].
Potrivit acestor topuri, nordicii nu par atât de socialiști cum o arată reputația lor. Punctul lor vulnerabil și care-i trage în jos în aceste clasamente e taxarea. Într-adevăr, socialismul e și despre taxe mari și e adevărat că nordicii au taxe mari. Acestea descurajează munca și investițiile[9].
Apoi, pentru unii autori, taxarea nordicilor e mai degrabă regresivă decât progresivă, în sensul că aceasta cade pe clasa mijlocie și pe săraci mai degrabă decât pe corporații[10]. Trebuie să ținem cont și de faptul că aceștia nu sunt atât de mobili ca bogații să fugă de o taxare agresivă[11].
De obicei, oamenii care spun că nordicii sunt foarte socialiști se uită doar la taxe. Într-adevăr, celelalte fiind aceleași, taxe mai mari înseamnă mai mult socialism. La nordici însă, celelalte nu sunt aceleași. Nordicii compensează taxele mari prin politici pro piață[12]. Suedia are într-adevăr politici fiscale socialiste, însă compensează prin politici liberale în alte părți cum ar fi liberul schimb, reglementările sau politicile monetare mai puțin inflaționiste[13]. În 2018, Suedia e depășit America în topul Heritage pe libertate economică. Acești indecși au avantajul că au mai multe criterii prin care vor să capteze gradul de libertate economică, taxarea nefiind decât unul dintre ele.
Reglementările pot însă duce la mai multă corupție și presiune a statului decât taxele mari. Nordicii au reputația unor țări cu taxe mari, dar mai puțin corupte decât state care au taxe mai mici dar reglementează mai mult[14]. Uneori reglementările sunt mai toxice decât taxele. Poți avea țări cu taxe mici în care nu ești lăsat să funcționezi dacă nu ești în relații bune cu elitele politice extractive de acolo.
În „Doing Business Report” al World Bank nordicii au, de asemenea, scoruri foarte bune:
Islanda – 23
Danemarca – 3
Suedia – 10
Norvegia – 8
Finlanda – 13[15].
E un raport focusat pe reglementări, mai puțin pe alți indicatori.
Țări ca Danemarca și Suedia au economii dereglementate[16]. Suedia înseamnă dereglementare, liber schimb (nu protecționismul lui Sanders), înseamnă vouchere școlare, privatizarea parțială a pensiilor și taxe pe firme mai mici[17]. În 1994, suedezii au dereglementat masiv în domeniul taximetriei, aviației, drumuri, electricitate, telecom și școli[18]. Conform indexului Fraser, Suedia și Danemarca sunt mai liberale pe sectoare ca banii, liberul schimb, reglementările etc. De exemplu, acestea nu au multitudinea de reglementări legate de licențiere care blochează competiția în America[19].
Și banii sănătoși pot fi mai importanți decât taxele. Să ne gândim la inflația din Venezuela sau la rolul scăderii artificiale a dobânzii în declanșarea crizelor economice analizat de economiștii din școala austriacă. Ori nordicii stau bine la acest capitol al banilor.
Apoi nordicii au și un trecut mai liberal ca al altora, nu doar un prezent. Nordicii n-au avut mereu un welfare state mare. De exemplu, au introdus școlile la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX ca și celelalte țări europene[20]. Mărimea welfare state era la fel ca a celorlalte state europene[21]. Înainte de anii ’60, taxele nordicilor erau în jur de 30%. Era o cifră obișnuită pentru țările dezvoltate[22]. Taxele nordicilor încă erau mici în 1960[23]. Până în 1960, povara sectorului public în Suedia era mai mică decât în SUA[24].
Feudalismul a fost mai puțin prezent în aceste țări, cu excepția Danemarcei. Așadar, seriozitatea muncii, cred unii cărturari, a fost alimentată nu doar de climă, ci și de drepturile de proprietate[25]. Unii autori văd etica solidă a nordicilor și în consumul de cafea. Nordicii beau cafea multă și tare[26]. Americanii beau cafeaua în căni mari, dar o fac slabă. Nordicii folosesc căni mari și beau cafeaua mai tare ca turcii sau italienii. Aceasta ar fi o probă a focusului pe munca intensă[27].
Nordicii sunt mult mai liberali decât credem[28]. Așa zis-ul model nordic nu a existat decât între anii ’70 și ’90[29]. Până în 1932, când vin social-democrații la putere în Suedia, cheltuielile erau sub 10% din PIB. Chiar și în 1950, cheltuielile Suediei erau sub cele ale SUA[30]. În 1950, taxele totale ca pondere în PIB în Danemarca și Suedia erau 20 și 19% versus 24% în America[31].
Suedia a început să-și crească statul din anii ’70. Cheltuielile au sărit de la 20% din PIB în 1950 la mai mult de 50% în 1975[32]. Existau și taxe care depășeau 100% în unele cazuri. Așa am avut un exod al oamenilor bogați printre care regizorul Ingmar Bergman sau fondatorul IKEA Ingvar Kamprad. În 1993, cheltuielile publice ajungeau la 67% din PIB[33]. În anii ’90 au plecat din țară inclusiv membrii trupei ABBA[34]. Taxele în Suedia crescuseră atât de mult că patronii pierdeau bani dacă făceau profit, datorită taxelor mari și inflației[35]. Apogeul a fost atins în anii ’80 cu fondurile sindicatelor, când o parte din profit era transferată sindicatelor pentru a cumpăra acțiuni la aceleași companii. De fapt era un transfer de la firme la sindicate. Era o mutare comunistă. A fost o decizie care a gonit din țară companii precum IKEA, Tetra Pak, H&M etc[36]. Aceste fonduri au fost introduse în 1984 (!) și abolite de un guvern de centru-dreapta în 1991[37].
Autorii liberali argumentează că Suedia a devenit bogată în perioada ei mai liberală între 1870 și 1936, când vin social-democrații la putere[38]. Legile economice funcționează și în nordul Europei. Țările nordice au devenit bogate în perioada cu taxe mici și politici pro piață și au stagnat sub politici socialiste[39]. Acum 150 de ani, Suedia era sub Congo. Între 1850 și 1950 venitul Suediei a crescut de 8 ori, deși populația s-a dublat[40]. În 1870 PIB-ul per capita al Suediei era cu 57% mai mic decât al UK. În 1970 era cu 21% mai mare[41]. Între 1870 și 1950, economia suedeză a crescut mai mult ca a oricărei țări industrializate[42]. Suedia nu a crescut datorită socialismului. Aceasta a crescut în perioada mai liberală a Suediei (circa 1870) și venirea la putere a social-democraților (circa 1936)[43]. La început social-democrații păstrează politicile pro piață anterioare cu mici reforme de tip welfare state. Această atitudine se schimbă în anii ’70. Atunci crește foarte mult intervenția statului[44] și are loc „the bolivarian turn”[45]. Iar episodul nordic durează până prin ’90. Azi nordicii sunt deja într-o etapă post-nordică.
Perioada 1970-1991, a fost un eșec pentru Suedia dacă ne uităm la creșterea economică de aici față de cea a celorlalte țări europene[46]. Între 1950 și 2000, populația Suediei a crescut de la 7 la 9 milioane. În acest timp, numărul net de slujbe creat în sectorul privat e aproape 0[47]. În 2000, doar una din cele 50 de companii mari suedeze au fost înființate după 1990[48]. Modelul suedez nu a priit Suediei. În 1970, Suedia era a 4-a cea mai bogată țară din lume în clasamentul OECD. În 2000 a trecut pe locul 14[49]. În 1970, Suedia era cu 25% mai bogată decât media OECD. 20 de ani mai târziu, scorurile erau aproape la fel[50]. Țările scandinave ilustrează poanta că poți face o avere mică dacă începi cu una mare[51].
În plus, am avut o erodare a moravurilor prin creșterea statului. Welfare state a erodat caracterul foștilor vikingi[52]. Potrivit World Value Survey, în anii 1980, 82% din suedezi și 80% din norvegieni credeau că nu e bine niciodată să primești ajutoare de la stat pentru care nu te califici[53]. Într-un sondaj realizat între 2005 și 2008, doar 56% din norvegieni și 61% din suedezi mai răspundeau așa. În 2010 și 2014, procentul suedezilor scăzuse la 55%[54]. Această decăderea a moravurilor se vede și la concediile medicale. Suedia are una din ratele cele mai mari de concedii medicale din Europa. În timpul concediului cetățenii primesc 80% din salariul normal[55]. Deși Suedia stă bine pe indicatorii sanitari, uneori avem o explozie de concedii medicale, mai cu seamă în timpul evenimentelor sportive. Așa s-a întâmplat în timpul campionatului mondial de fotbal din 2002. Unor autori le e greu să-și imagineze ce s-ar fi întâmplat dacă Suedia ar fi trecut atunci de optimi[56]. Din fericire, a pierdut cu Senegal.
Țările sărace rezistă mai puțin la socialism. Într-un fel fac față socialismului Venezuela sau Grecia, altfel America sau Suedia. Unul din privilegiile unui om bogat e că se poate purta mai mult timp iresponsabil decât o poate face un om sărac[57].
Poziția liberalilor e că țările nordice au prosperat în ciuda modelului nordic[58].
Acestea erau bogate înainte de welfare state-ul de azi[59]. Ca să distribui ceva, ai nevoie de ceva care să fie redistribuit[60]. Producția întotdeauna precede consumul. Nordicii sunt bogați nu datorită socialismului, ci în ciuda lui. Fără socialism ar fi fost și mai bogați.
Pentru socialiști, modelul suedez e cel din perioada 70′-’90. Aceștia par să nu fi observat reformele de liberalizare începute din anii ’90[61]. Suedezii au dereglementat, redus taxele, introdus competiția în serviciile publice și reformat ajutoarele sociale[62]. Există o diferență între modelul suedez de azi, mai neoliberal, și cel din ’90, mai socialist[63]. Ca atare, era mai aproape de adevăr Iliescu când vorbea de modelul nordic în România anilor ’90 decât Sanders în America lui 2016.
Nordicii nu sunt bogați pentru că au cheltuieli publice mari, ci își permit cheltuieli publice mari pentru că sunt bogați. Atitudinea socialiștilor, inclusiv a cărturarilor români, e aceea a unei familii sărace care se uită la o familie bogată și conchide că ultima este bogată deoarece cheltuiește mult și nu invers. Unii intelectuali recomandă țărilor care-și iau ca model Suedia să facă ce a făcut aceasta când era săracă, nu ce face azi, când e bogată[64]. Apoi se pierde din vedere că România, deși estică, a fost prea mult timp nordică.
[1] Engel, C.Jay. 2013, What about Scandinavia?: http://reformedlibertarian.com/articles/economics/what-about-scandinavia/, accesat 29.03.2018.
[2] Henschen, Jon. 2018, Is Sweden Socialist? No, but … https://fee.org/articles/is-sweden-socialist-no-but/, accesat 14.03.2018.
[3] Stiglitz, Joseph E. 2012, The price of inequality: how today’s divided society endangers our future W. W. Norton & Company, Inc., New York, p.52.
[4] Ibidem.
[5] Rockwell Jr., Llewellyn H. 2016, Bernie vs. Ron Paul: There’s No Comparison: https://mises.org/library/bernie-vs-ron-paul-there’s-no-comparison, accesat 13.03.2018.
[6] Heritage Foundation, 2018, Index of Economic Freedom: https://www.heritage.org/index/ranking, accesat 29.05.2018.
[7] Fraser Institute, 2017, Economic Freedom of the World: https://www.fraserinstitute.org/sites/default/files/economic-freedom-of-the-world-2017.pdf, accesat 29.05.2018.
[8] Cato Institute, 2017, The Human Freedom Index 2017: https://object.cato.org/sites/cato.org/files/human-freedom-index-files/2017-human-freedom-index.pdf, accesat 29.05.2018.
[9] Sanandaji, Nima. 2016, Title: Debunking utopia: exposing the myth of Nordic socialism, WND Books, Washington, D.C., p.56.
[10] Henschen, Jon. 2018, op.cit.
[11] Norberg, Johan. 2016, Bernie’s Right—America Should Be More Like Sweden, But not in the way he thinks: http://reason.com/archives/2016/04/18/bernies-rightamerica-should-be, accesat 28.03.2018.
[12] Sanandaji, Nima. 2015, Scandinavian Unexceptionalism. Culture, Markets and the Failure of Third-Way Socialism, The Institute of Economic Affairs, London, p.116.
[13] Mitchell, Daniel J. 2016a, The Swedish Case for Limited Government https://fee.org/articles/the-swedish-case-for-limited-government/, accesat 14.03.2018.
[14] Holcombe, Randall G. 2015, Controlling the Regulatory State: https://mises.org/wire/controlling-regulatory-state, accesat 13.03.2018.
[15] World Bank, Doing Bussiness Report, 2018, Washington.
[16] Horra, Luis Pablo de la. 2016, Putting the Tax Burden on the Poor https://fee.org/articles/misconceptions-about-the-nordic-economies/, accesat 14.03.2017.
[17] Norberg, Johan. 2016, op.cit.
[18] Henschen, Jon. 2018, op.cit.
[19] Norberg, Johan. 2016, op.cit.
[20] Sanandaji, Nima. 2016, op.cit., p.27.
[21] Idem, 2016, 27.
[22] Sanandaji, Nima. 2015a, Scandinavian Myths: High Taxes and Big Spending Are Popular https://fee.org/articles/scandinavian-myths-high-taxes-and-big-spending-are-popular/, accesat 14.03.2018.
[23] Sanandaji, Nima. 2016, op.cit., p.18.
[24] Mitchell, Daniel J. 2016a, op.cit.
[25] Sanandaji, Nima. 2015, op.cit., p.6.
[26] Sanandaji, Nima. 2016, Title: Debunking utopia : exposing the myth of Nordic socialism, WND Books, Washington, D.C., p.39.
[27] Sanandaji, Nima. 2016, op.cit., p.40.
[28] Sanandaji, Nima. 2015, op.cit., p.114.
[29] Ibidem, pp. xiii-xiv.
[30] Karlsson, Stefan. 2006, The Sweden Myth: https://mises.org/library/sweden-myth, accesat 13.03.2018.
[31] Norberg, Johan. 2016, op.cit.
[32] Karlsson, Stefan. 2006, op.cit.
[33] Grant, Madeline. 2017, Scandinavia Is No Socialist Valhalla: https://fee.org/articles/scandinavia-is-no-socialist-valhalla/, accesat 14.03.2018.
[34] Henschen, Jon. 2018, op.cit.
[35] Sanandaji, Nima. 2016, op.cit., p.69.
[36] Ibidem, p.70.
[37] Ibidem, 71
[38] Ibidem, 15.
[39] Ibidem, p.76.
[40] Norberg, Johan. 2013, How Laissez-Faire Made Sweden Rich: https://www.libertarianism.org/publications/essays/how-laissez-faire-made-sweden-rich, accesat 28.03.2018.
[41] Sanandaji, 2016, 17.
[42] Mitchell, Daniel J. 2016a, op.cit.
[43] Sanandaji, 2015, op.cit., p.15.
[44] Sanandaji, Nima. 2016, op.cit., p.68.
[45] Norberg, Johan. 2016, op.cit.
[46] Sanandaji, Nima. 2016, op.cit., p.71.
[47] Ibidem, p.72.
[48] Norberg, Johan. 2016, op.cit.
[49] Amselem, Yonathan. 2015, How Sweden Succeeds in Spite of Itself: https://mises.org/library/how-modern-sweden-profits-success-its-free-market-history, accesat 13.03.2018.
[50] Norberg, Johan. 2016, op.cit.
[51] Ibidem.
[52] Mitchell, Daniel J. 2016b, The Welfare State Has Slowly but Surely Eroded Nordic Character: https://fee.org/articles/the-welfare-state-has-slowly-but-surely-eroded-nordic-character/, accesat 14.03.2018.
[53] Sanandaji, Nima. 2016, op.cit., p.97.
[54] Ibidem, p.98.
[55] Henschen, Jon. 2018, op.cit.
[56] Norberg, Johan. 2016, op.cit.
[57] Mises, Ludwig von. 2006, Thoughts for Today and Tomorrow, Third Edition, p.73.
[58] Dorobăț, Carmen Elena. 2015, No way, Norway!: https://mises.org/wire/no-way-norway, accesat 13.03.2018.
[59] Palmer, Tom. 2015, în Sanandaji, Nima. 2015, op.cit., p.ix.
[60] Ibidem .
[61] Ibidem.
[62] Ibidem.
[63] Sumner, Scott. 2015, The Denmark Delusion: https://fee.org/articles/the-denmark-delusion/, accesat 14.03.2018.
[64] Norberg, Johan. 2013, op.cit.
