O obiecţie standard la ideea armatelor private este că şi în condiţiile în care am admite că piaţa se pliază mai bine pe o cerere, totuşi cererea pieţei este insuficientă şi aşa va fi şi oferta. Cererea e de 3 tancuri şi pentru respingerea unui agresor extern ar fi nevoie de vreo 8. Prin coerciţie statul creşte oferta de apărare şi aşa rezultă armate mai bune. Chiar dacă admitem că statul e în genere cel mai prost administrator, în chestiuni militare e cel bun administrator şi apărarea trebuie produsă socialist, prin stat, nu capitalist, via piaţă.
Să încercăm câteva răspunsuri la această critică.
- Riscul cererii insuficiente există şi pentru stat
Şi statele sunt înfrânte de un agresor extern, istoria oferind suficiente exemple în acest sens. O critică la poziţia anarhocapitalistă pro armate private este cea că o comunitate mică libertariană nu va face faţă unei invazii a Germaniei naziste. Contraexemplul este greşit pentru că acea comunitate nu va face faţă Germaniei naziste nici dacă este organizată etatist, indiferent ce formă o ia etatismul ei: minarhism, centru-dreapta modern, conservatorism, dacă este ea însăşi nazistă etc. Ca să demonstrezi că etatismul e superior libertarianismului nu e suficient să spui că o comunitate mică nu face faţă Germaniei naziste. Trebuie, în plus, să demonstrezi că aceeaşi comunitate (clauza ceteris paribus, celelalte fiind aceleaşi) respinge invazia nazistă dacă e organizată etatist, lucru evident fals. Această comunitate etatistă va fi înfrântă de Germania nazistă chiar dacă-şi cheltuieşte aproape tot PIB-ul pe apărare. Exemplul arată însă că riscul cererii insuficiente există şi pentru stat. Chiar şi o structură globalistă ca NATO e un provider slab de apărare dacă-l opunem invaziei unei armate extraterestre ultrasofisticate.
- Cum ştiu cererea privată de apărare?
Care este cererea pieţei? Dacă nu o ştiu, cum ştiu că ea e sub cererea statului? Similar pentru ofertă. Ca să spun că oferta de apărare de stat e mai mare decât cea privată trebuie să o ştiu pe cea privată. Însă nu o pot şti fără o piaţă a producţiei de apărare în care oamenii vând şi cumpără apărare. Dacă ştiu că cererea de portocale în Drumul Taberei într-o săptămână e de o tonă, are sens să spun eu, stat, voi produce mai mult, 3 tone. Dacă nu, nu. Deşi economiştii mainstream sunt empirişti, se pare că aici dau răspunsuri a priori, pre-judecând cererea pieţei. Aceştia nu par interesaţi să testeze ipoteza că o limită structurală a pieţei e că are o cerere insuficientă de apărare. De unde ştiu că cererea pieţei e 3 tancuri? Poate e 8, poate e 12, poate e 0.
- Cererea de apărare e subiectivă
Că 8 tancuri resping o invazie e un fapt obiectiv. Însă acest fapt poate fi valorizat diferit. Preferinţele sunt subiective. Pentru cei care resping invazia e un lucru bun. Pentru invadator e un lucru rău că invazia sa este respinsă. Pentru un pacifist, adică pentru cineva care se opune inclusiv folosirii defensive a violenţei, respingerea agresorului este un lucru rău (ca şi succesul agresorului) pentru că se foloseşte violenţa în acest proces. Când evaluăm instituţii diferite trebuie să avem în vedere această subiectivitate a preferinţelor pentru că în funcţie de satisfacerea lor spunem că piaţa e mai bună sau nu decât statul. O cerere de 3 tancuri este suficientă din punctul de vedere al preferinţelor subiective al consumatorilor de apărare din acea comunitate chiar dacă ea nu este suficientă pentru respingerea unui agresor extern. Aceştia nu sunt interesaţi de o cerere suplimentară de 5 tancuri, că e ea privată sau de stat. Pot exista diverse motive pentru această alegere. Unii sunt pacifişti, se opun din principiu folosirii violenţei. Unii sunt hedonişti, au preferinţă ridicată de timp, preferă să trăiască clipa. Ştiu că atacul e peste 6 luni şi preferă până atunci să-şi cheltuiască banii pe altceva, de exemplu, pe băutură. Alţii sunt blatişti, sunt interesaţi de apărare, însă la preţ 0. Dacă un pacifist este forţat să contribuie la această cerere suplimentară de 5 tancuri avem o situaţie de adding injury to insult. Cererea optimă de apărare pentru el este 0 şi la fel este şi oferta. Subiectivitatea preferinţelor arată că piaţa livrează şi când nu livrează iar statul nu livrează şi când livrează.
- Cresc apărarea prin interzicerea de provideri alternativi?
Un stat este un monopol, adică o agenţie care interzice provideri alternativi de apărare pe acelaşi teritoriu. Dacă scopul statului este creşterea ofertei de apărare, cât de adecvată este interzicerea ofertei private de apărare? Funcţionează această strategie şi în alte domenii? Dacă vreau să cresc oferta de pâine, soluţia e să interzic oferta privată de pâine?
