Descentralizarea în filmele polițiste

Un clișeu în filmele polițiste este conflictul între polițistul local și federali în rezolvarea unui caz. O nedreptate care i se face polițistului local este preluarea cazului de către federali. În această situație, Hollywood-ul tinde să simpatizeze cu polițistul local. Această preferință pentru poliția locală poate părea surprinzătoare, având în vedere simpatiile sale etatiste, socialiste din industria filmului, simpatii analizate de unii cărturari liberali importanți[1].

Potrivit descentralizării, nu trebuie rezolvată central o problemă care poate fi rezolvată local. Iar localul nu trebuie să fie neapărat un sat de la marginea pământului. Poate fi și poliția din New York, NYPD.

De ce e bună rezolvarea locală a problemelor? Chiar dacă admitem că FBI ar fi multe ori  mai competent decât mulți polițiști locali, un argument libertarian standard pentru descentralizare este că atunci când ne confruntăm cu abuzurile FBI n-avem altă opțiune decât să plecăm din țară[2]. În schimb, dacă ne lovim de abuzurile poliției locale, ne putem muta doar în altă localitate din aceeași țară[3]. E o alegere mult mai comodă decât prima. Același argument poate fi folosit pentru chestiuni care țin de corupție și eficiență. Te poți muta din Teleorman în Cluj, dacă primul e mai  corupt și mai ineficient. La fel se poate muta și cineva care preferă mai multă necesitate. Nu trebuie să meargă până în Coreea de Nord, ci se mută în satul vecin.

Descentralizarea Hollywood se manifestă în două feluri:

-în cazul conflictului local-central, filmele țin, în  general, cu localii. Acestea insistă pe rezolvarea locală a problemei.

-problema e rezolvată central, atunci când e una complexă. Un caz de FBI e rezolvat de FBI. Descentralizarea nu spune însă că toate problemele trebuie rezolvate local. O problemă va fi rezolvată central, dacă ține de central.

Cazul e rezolvat central sau local în funcție de complexitatea sa. Un caz mai greu va fi rezolvat la centru. Ori în filmele americane se întâmplă așa când intervine FBI. Federalii par mai buni pentru cazuri complicate. Pentru simpatizanții FBI există probleme noi, pe care poliția locală nu le poate rezolva, ca atunci când infractorii trec în goană granițele unui stat american[4]. De obicei, dacă avem un caz greu, o crimă în serie, vin federalii. Sau putem avea un caz foarte complicat, ramificat nu doar pe alte regiuni, ci și pe alte lumi. Dacă vorbim, de o invazie extraterestră, problema e abordată central și apare FBI. Așa sunt cazurile din „Fringe”, „X files” etc. Descentralizarea permite rezolvarea locală a problemelor, nu o elimină pe cea centrală. Pe măsură ce problema se complică, trec la un nivel superior. FBI-ul nu anchetează hoți de buzunare, ci intervine în cazuri complexe. Aceasta se întâmplă mai cu seamă când personajul principal este din capul locului din FBI. Filme ca „Untouchables”, „FBI Story” și „This Is Your FBI” au întărit ideea că atunci când poliția locală ratează, FBI rezolvă problemele[5]. Un argument împotriva eficienței nivelului federal ar fi că aceasta nu e așa mare la câte mașini se răstoarnă pentru a rezolva un caz. Evident, în unele cazuri miza e salvarea lumii și așa pagubele materiale sunt depășite de beneficiile estimate.

Corupția poate apărea la ambele nivele. FBI-ul poate acoperi infractori centrali, are acces în sferele mai înalte ale puterii. Alteori corupția poate fi locală și e nevoie de remedii de la centru pentru că localitatea în care merge agentul FBI e un sat fără câini.

Așadar, Hollywood pare fidel teoriei despre descentralizare atunci când ține cu localii în caz de conflict sau când trimite FBI la problem grele. Cum se poate falsifica această interpretare?

O cale de a ataca primul punct este să spui că preferința Hollywood pentru local ține mai degrabă de complexitatea personajului decât de a problemei, de excepționalismul lui mai degrabă decât de preferința generală pentru poliția locală. Intenția autentică în filme nu e legată de descentralizare, ci de completarea portretului unui personaj. Preferința e legată de om, nu de sistem. Nu avem o preferință structurală, sistemică pentru local. Dacă ar fi să avem ideea de poliție privată, Hollywood-ul ar fi mai degrabă ostil și ar prezenta chestiuni gen Mad Max, efectele nocive ale capitalismului neoliberal. Răspunsul la această obiecție este că filmul încurajează și permite  rezolvarea locală a problemei, indiferent de intenții.

Altă obiecție poate fi că încălcăm principiile descentralizării dacă localul rezolvă probleme centrale. Localul trebuie să rezolve probleme locale, centralul probleme centrale. Răspunsul este același ca la critica anterioară. Important e că filmele permit rezolvarea locală a problemei. Centralismul ar însemna să am FBI peste tot, inclusiv în local.

O altă obiecție ar merge pe contraexemple, invocând filme când FBI-ul se ocupă de lucruri mărunte. Aici răspunsul va fi că interpretarea e mai degrabă despre o tendință generală mai degrabă decât despre o situație valabilă universal, complet imună la orice tip de contraexemplu.

În concluzie, în mod surprinzător, industria filmului încurajează rezolvarea locală a problemelor de către poliție. Nu ar fi fost așa dacă se ocupa FBI de tot, eventual prin filialele sale. Ori, în filme, FBI pare să se ocupe doar de cazuri extraordinare, nu de găinării. Poate că face acest lucru în viața reală, dar nu într-un film, care e o chestiune serioasă.

Bibliografie:

[1] Mises, Ludwig von. 1956, The Anti-Capitalistic Mentality:

https://mises.org/library/anti-capitalistic-mentality, accesat 18.04.2017.

[2] Rothbard, Murray N. 2013, The Soviet Bogeyman:

https://mises.org/library/soviet-bogeyman, accesat 04.04.2017.

[3] Ibidem.

[4] Cantor, Paul A. „This Is Not Your Father’s FBI: The X-Files and the Delegitimation of the Nation-State.” The Independent Review 6.1 (2001): 113-123, p.118:

http://www.independent.org/pdf/tir/tir_06_1_cantor.pdf, accesat 06.04.2017.

[5] McMaken, Ryan. 2016, Abolish the FBI:

https://mises.org/blog/abolish-fbi-0, accesat 28.03.2017.