Piața liberă te lasă să mori de foame

0
2766

Să presupunem cel mai rău caz posibil: un om care nu are bani, nu are bunuri de capital și a cărui muncă este un factor specific pentru un produs care are o cerere mică sau chiar inexistentă din partea consumatorilor (de fapt acest caz nu poate apărea, deoarece munca, după cum vom vedea mai jos, este întotdeauna un factor non-specific). Nu este acesta cu adevărat un exemplu de individ condus pe drumul greșit de existența pieței și de specializarea prevalentă în cadrul ei? Prin supunerea lui în fața consumatorului, nu și-a pericilitat el fericirea și chiar existența? Chiar presupunând că oamenii aleg voluntar sistemul de piață, nu se poate ca alegerea să fie tragică pentru mulți oameni?

Răspunsul e că nu există nicio bază pentru o asemenea critică asupra procesului de piață. Pentru că și în acest caz imposibil, individului nu îi este mai rău decât i-ar fi fost în izolare sau în barter. El poate oricând să se întoarcă în izolare dacă descoperă că nu își poate atinge scopurile prin intermediul procesului de piață. Simplul fapt că noi considerăm această posibilitate ridicolă reprezintă dovada avantajului enorm pe care piața îl conferă tuturor. Într-adevăr, în mod empiric, putem spune că, în lipsa pieței moderne, dezvoltate, și aruncați în izolare majoritatea indivizilor nu ar putea obține suficiente bunuri schimbabile nici cât să subziste. Totuși această alegere rămâne deschisă oricui preferă în mod voluntar, pentru orice motiv, izolarea în locul vastelor beneficii ce se pot obține prin sistemul de piață. Astfel, în mod cert, plângerile împotriva sistemului de piață din partea persoanelor nemulțumite sunt nepotrivite și eronate. Orice persoană sau grup, pe o piață liberă, are libertatea să abandoneze piața în orice moment și să se retragă în orice altă formă de aranjament cooperativ pe care o dorește. Oamenii se pot retrage în izolare individuală sau pot stabili un fel de izolare a unui grup sau pot începe propriul lor sistem de piață. În orice caz, pe piața liberă, alegerea este în totalitate a lor iar ei se decid în conformitate cu preferințele lor nestingherite de amenințarea cu sau folosirea violenței (Afirmăm astfel că termenul de „suveranitatea consumatorului” este complet nepotrivit și că „suveranitatea individului” este un termen mai potrivit pentru a descrie sistemul de piață liberă).

Exemplul nostru de „cel mai rău caz posibil” ne permite să analizăm una din cele mai populare obiecții împotriva societății libere: că „lasă oamenii să moară de foame”. În primul rând, datorită faptului că această obiecție este atât de răspândită, putem concluziona cu ușurință că vor fi suficient de mulți oameni caritabili în societate pentru a le oferi acestor sărmani ajutorul de care au nevoie. Există, totuși, o altă critică fundamentală împotriva acestei obiecții. Este că argumentul „liber să moară de foame” se bazează pe confuzia termenului de „liber” cu „abundența bunurilor schimbabile”. Cele două trebuie ținute conceptual distincte. Libertatea poate fi definită în mod concret doar ca absența restricțiilor interpersonale. Robinson Crusoe pe o insulă pustie are o libertate absolută, deoarece nu există altă persoană care să îl împiedice să facă ceva. Dar el nu trăiește în mod automat o viață plină de abundență; de fapt, este probabil ca el să trăiască constant cu frica înfometării. Dacă un om trăiește la nivelul sărăciei sau în abundență depinde de succesul pe care el sau strămoșii lui l-au avut în lupta cu natura și în transformarea resurselor date de natură în bunuri de capital și bunuri de consum. Astfel, cele două probleme sunt, din punct de vedere logic, distincte. Crusoe este liber în mod absolut, deși înfometat, în timp ce este posibil, deși nu probabil,  ca o persoană să fie la un moment dat sclavă dar ținută în abundență de către stăpânul ei. Dar există o legătură importantă între cele două, deoarece am văzut că piața liberă tinde să aducă abundență tuturor participanților și vom vedea mai jos că intervenția violentă în mecanismele pieței și o societate hegemonică tind să ducă la sărăcie generalizată. Faptul că o persoană este „liberă să moară de foame” nu este astfel o condamnare a pieței libere, ci este un simplu fapt al naturii: toții copii vin pe lume fără capital sau resurse ale lor. Dimpotrivă, așa cum vom vedea mai jos, piața liberă și o societate liberă sunt singurele instrumente care reduc sau elimină sărăcia și produc abundență.

Murray Rothbard, Man, economy, and State, pag. 338-340

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.