Aud în ultima vreme o gloaie de oameni care se plâng de situația grecului de rând, despre cum el este sărac, nu are ce face, sau cum că el este un hoțoman și își merită soarta. Haideți totuși să luăm totul mai obiectiv.
În primul rând, este perfect tembelă ideea de a lua un colectiv de câteva milioane de oameni și de a-l pune într-o cutiuță fixă de idei. Concomitent, este perfect tembelă ideea de a considera că acest colectiv ar fi un bun administrator prin entitatea numită stat. Adică, mai pe românește, că un stat cu multe companii în subordine are șanse mari de a fi profitabil. Privatul are stimulentul falimentului, cât și stimulentul profitului, în timp ce statul, prin autojudecata sa, nu are cum să fie eficient, întrucat nu are niciun fel de stimulent consistent. Așadar…
-O instituție internațională poate maxim să ceară un anumit set de măsuri economice pentru a-și primi înapoi banii dați, nu de a reforma economia unui stat. Reforma statului grec ține fix de politicienii greci și de modul în care ei își negociază reformele spre a își plăti datoriile. Măsurile negociate recent cu statul grec nu sunt cu mult mai grele decât cele ale guvernului Boc. Din contră, unele dintre cereri atacă (într-o mică măsură, corect) inclusiv birocrația și corupția din sistem. Trebuie să înțelegem că Grecia, de-a lungul timpului, a fost o țară care a trăit din ajutoare.
-O instituție internațională nu poate interveni prea mult în treburile interne ale unei țări, întrucât după urlă politicienii țării respective că ei ar fi victimele vreunei conspirații. Vreau totuși să reamintesc celor care urlă la corporațiile rele și malefice, că grecii au fost ajutați de Goldman Sachs să intre în zona euro.
-Iertarea de datorii pe ideea că nemții au fost iertați după război e nerezonabilă. De asemenea, trecutul grecilor nu e lipsit de alte situații apropiate de faliment.
-Cât despre rata așa-zis inumană a dobânzilor, FMI, cu toate că are o dobândă standard de 3.6%, a acordat grecilor credite cu rată de 0.9%, cu eșalonare pe 30 de ani.
-Statul grec are un sistem de taxare progresiv care este o sursă incredibil de atractivă pentru evaziune fiscală, coroborat cu alte deduceri și scutiri, plus un cod al muncii rigid, care pur și simplu nu țin locul unei cote unice de impozitare banale, alături de un număr redus de taxe, și un cod al muncii flexibil. Ah, vrei susținere pentru săraci? Na idei.
-Statul grec are cheltuieli militare masive, precum și un serviciu militar obligatoriu perfect inutil, ținut, în principiu, doar de dragul protejării unor interese în Cipru față de Turcia, alt stat membru NATO. Adică cam ca noi și rușii cu Republica Moldova, doar că și mai lejer. De asemenea, statul grec mai are și niște multe privilegii acordate Bisericii Ortodoxe.
-Statul grec are o tradiție democratică la fel de mare precum tradiția României în materie de motoare cu reacție. Pe scurt, simplul fapt că ai experimentat ceva, nu înseamnă că ai fost cel care a făcut cele mai bune lucruri. Colac peste pupăză, grecul care a părăsit țara nu are drept de vot.
-Corect, grecii muncesc mult. Dar lipsa unei piețe cu adevărat libere cinstite duce la situația actuală. Pe scurt – poți să dai cu lopata mult și bine, atâta vreme cât nu poți colabora cu un amic ce poate are bani de un bulldozer, dar statul îl lipsește de mijloacele de a face acest lucru într-un mod fair și profitabil.
-Euro este o idee frumoasă, dar greșită fundamental. Uniunea Europeană, de-a lungul timpului, prin sistemele sale de subvenții și reglementări a reprezentat o poartă numai bună pentru o piață economică anti-concurențială care a susținut anumite corporații. Pe de altă parte, a fost și un liant împotriva tendințelor autocratice din Est. Dar cam atât. Dacă Europa se limita la a fi o extensie a NATO și la a fi pur și simplu un tratat transfrontalier, probabil alta ar fi fost situația astăzi.
Politicienii europeni nu sunt genii machiavelice, la fel cum nu sunt nici idioți lipsiți de interese personale. Dar poate la fel sunt și politicienii greci.
N-am nimic cu omul de rând, pentru că nu sunt vreun psihopat cu dorințe de a detona bombe nucleare în Antarctica, dar nu am cum să nu observ că în cadrul acestui colectiv numit Uniunea Europeană, un membru care a tot fost ajutat în moduri mai mult sau mai puțin fericite de prieteni, mai are multă încredere de acordat. Concomitent însă, nu pot să nu observ totuși o tendință a grecilor de a face alegeri nefericite în materie de politicieni. Iar de aici, cred că un Grexit din euro e necesar.
Chiar dacă o renunțare la moneda unică și implementarea unei UE al unor tratate transfrontaliere, și nu al unor reglementări și centralizări ratate, ar fi o idee mai bună, din rațiuni de geopolitică acest lucru nu se vede la orizont.
Să ne înțelegem – prima mea ieșire din țară a fost în 2007 în Corfu. Iubesc mâncarea grecească, am mâncat-o până și la Viena, la fel cum am stat la gyros în București. Îmi place muzica grecească, îmi place marea aceea albastră și curată.
Și înăuntrul meu, sper să revizitez cât mai curând o Grecie frumoasă și stabilă.
